Sunt aici

Nişte prosoape colorate în baie, înainte să îmi scot lentilele de contact. Sunt aici. Mă enervează propria piele şi mă întreb cum e aerul şi cum e cerul afară. Aş mai fi zăbovit. E aproape 3 fix. 

Un exces

Un exces.
Timp gol, trecând pe nesimțite.
Oamenii, zice, muncesc pentru pâini şi nume, nopți, zile, bucătării şi excursii la mare şi toate acele, toate."
Mă scufund în ficțiune.

Puțin

Am tăiat două felii groase de pâine cu cuțitul cel mare, am umplut tocătorul de firmituri. Mi-am turnat niște lapte în ceașca mea roșie. M-am așezat pe scaun. Am mușcat dintr-o felie, am băut puțin lapte. Stătea în fața mea, cu privirea ațintită în farurie, fixată asupra unei felii de pâine cu unt. I-am privit pleoapele, liniile nasului, firele mustății, buzele. Roșul lor, pielea aspră ici-colo, uscată.
Mi-am amintit pantofii mei în timp ce pășeam pe caldarâm, griul, zgomotul lor. Cheile căutate în geantă, găsite, reci, într-un cotlon. Câteva frunze pe jos și-o sirenă în depărtare.
Lumina chioară aprinsă în hol, cuierul cu oglindă, șubred. Linoleumul albăstrui.
Mi-am amintit linia spatelui lui, curbată deasupra mesei, liniile urechilor, ochii aplecați asupra foii, obrajii și colțul gurii, stiloul, degetele lui lungi și totuși pline - și tușul albastru uscându-se pe hârtie.
Încetineala mișcărilor lui, textura puloverului negru, mirosul îmbibat în fibrele lui, parfumul și căldura degetelor lui.
A ridicat privirea.
- Vrei niște unt?
- Puțin.

Mă opresc

Aș scrie.
Cuvintele mi se opresc în pleoape, pleoapele închise, se topesc în întuneric, lovite de bariere, se întorc frânte din drum, pe o cărare pietruită.

Chuck P.

Câtă sevă, vigoare, forță brută, energie într-o scriitură
nişte cuvinte
Nu pot să dorm, e iarnă şi zorile sunt încă departe.
Aud ceasul şi mă uit la veioză.

Alo

E cineva acolo?
Nu e nimeni, nu e nimic, nu e nimic, hai, întărește-te, amice, solidifică-te, viața e plictis, întotdeauna trece anotimpul, se repetă totul, nimic de discutat, singurătate, stai și tu liniștit, lumini albastre și roșii, cearcăne și câte un abis, o mare de carne, păr și sudoare, hai, fugi, lasă-mă în pace, zilele sunt așa, toate, tragi gluga pe cap și mergi mai departe, azi prin peisajul pustiit, frunze putrezite și pahare de hârtie strivite, curge tăria în vene și te piși. Un pat pe care cazi, un vis, e cineva acolo? nu mai e nimeni, nu mai e nimeni, scutură-te, scufundă-te, ascunde-te, taci. Aburul, îl expiri, pășești grăbit, mergi mai departe, îți transpiră picioarele în bocanci, nu vreau să fiu nimic, strivesc șervețele în buzunar și mă doare umărul, aspir mucii și respir și asta e tot, aici, mai trece câte unul, râul abia dacă mai curge în stânga, mă arde stomacul, asta e, îți explic, e mai bine să îi dai drumul, să o tai, să te cari, să te împrăștii, să zaci jumulit pe un cearșaf împuțit, să te doară tot corpul, să închizi ochii și să înghiți, întărește-te, amice, solidifică-te, trec autobuzele cu numere roșii-portocalii, ceasul e și cincizeșinouă, nu mai e fix, e și unu, nu e nimic, tragi picioarele după tine și te cari, nu vă supărați, am închis, nu mai e nimeni aici, vă rog să renunțați, vă rog să nu mai reveniți, a înghețat aerul și străzile îs goale, e cineva aici?, nu e nimeni, vorbești singur, boule, nu mai e nimeni pe-aici, taci.

Haos

Am ieșit din casă, bătea vântul și ploua și mi-era frig mi-era frig frig frig până în măduva oaselor înnegrite frig înfigându-se în mine mi-am strâns haina și am pășit clătinându-mă
privindu-mă, strivind, mașini blocuri și lumini și oameni trecând pe lângă mine
viteza variind zgâriindu-mă
amintește-ți, în oglindă,
s-au înnodat ațele toate și uite, îmi ies negre din cap, liniile ochilor s-au încâlcit, s-au încleștat fălcile într-o gaură neagră
s-au înnămolit
îmi pompează inima cuvinte și curg nesfârșit tâgâdâm tâgâdâm roțile pe șine, curbe scârțâind, călătorii movile movile
vă rog să îmi aduceți o pătură, un întuneric,
vă rog să umblați în cutie
vă rog să pășiți mai departe numărați picăturile și mi-e stomacul plin și vomit vomit vomit
toate cuvintele erau aruncate acolo, claie peste grămadă, vărsate, trecătorii cu bocanci și claxoane claxoane șoferi furioși lovind volanul cu podul palmelor scuturându-și capetele
curgeau ațele și mi-am prins degetele în ele și s-au înroșit, vaste, încremenite, pe pereți literele mari, uriașe
atunci a pocnit, asurzitor, cumplit
ce e aici, ce curge?
ațe încâlcite, cuvinte, liniile
se scurge pavajul pe sub pantofii lăcuiți
ridic piciorul îl așez pe o bordură o piatră
iată!
sunt regele haos
aduceți-mi o coroană.

Aş vrea

Aş vrea:
echilibru
Calm
Echilibru
Calm
PACE

Să fiu acolo unde mi-e locul
Să nu vreau să fiu nicăieri altundeva
Să ştiu unde mi-e locul

Să îmi ştiu rostul
Locul

Să rezist
Să nu mă pierd
Să-mi ştiu drumul

Să înțeleg să accept să iubesc
Generos
Nesfârşit

Energie

Calm echilibru calm calm
Rezistență
Optimism
Calm şi pace
Mai ales

Unde-i rostul?
Unde mi-e locul?
Umblu şi nu ştiu
Nu ştiu nimic

1:04

Mi-am pus căștile și nu vreau să mai aud nimic altceva afară de muzică, pic de somn și ce-mi mai rămâne afară de somn, afară de vise, ce-mi mai rămâne de făcut?
Ce-mi mai rămâne?

Mă simt tot mai obosită și nu reușesc să recuperez o noapte de nesomn, am timp să dorm dar nu reușesc să pic și să dorm oricând, să dorm zdravăn și-n timpul zilei, să dorm în plus nopțile, nu dorm nici noaptea destul, ar trebui să dorm ore și ore în șir, cum aș avea poate nevoie, înfășurată în pătură, în întuneric, până nu mai mișcă nimic în mine, până e întunericul deplin, până mă trezesc și plec, plec în vise, departe.
 
Nu pot să scriu nimic frumos și nimic foarte elaborat.




Am început atunci să mă zbat, cu gaura aia oribilă deschisă, lipită de pământ, curgând.

Borș

Bă, știi cântecul ăsta, îmi aduce aminte de primăvară, de zilele alea calde și de lumină, și știi ce am făcut?, când a căzut la pământ mi s-a umflat ceva în vene, i-am ars un bocanc în burtă și altul în obraz și, bă,
mi-a plăcut -
i-a dat borșu' pe nas și mă privea fix cu ochii mari și roșii.
Bă, universul e plin de poezie, bat inimile roșii în coșărci pline de funingine și totul e cu măsură, calculat, cade frunza țintit și melcii traversează liniștit, pătlăgelele se coc pe fereastră și sacoșele pline de pământ sunt scuturate de gospodine în veceuri proaspăt spălate și, bă, miroase parfumat.
Bă, și dup-aia știi ce a făcut?
S-a întors cu burta-n sus și se uita la stele.

Taci

Mă duceam azi la târgul de carte, mergeam, așa, încolo, încoace, ascultam muzică tare în căști, am început să mă simt altcineva, un tip, un bărbat, intens, altul, altcineva, nu eu - atât de bine. Nu știu dacă pot să îl descriu, dacă pot să îi dau viață în niște cuvinte neputincioase, dar umblam, așa, cu altcineva în piept, o altă inimă, o altă viață în mine, o altă poveste, o eliberare, o aventură, am trăit bucățele din drum în pielea lui, am văzut, am gândit și nimic, nimic nu-i mai, nu știu cum, mai intens, nu știu, cine naiba suntem cu toții?

Nu știu dacă scriu despre el, despre acel altcineva - nu cred, nu. Nu știu. Țes și eu ceva, că mi-e poftă. Am fost altcineva, puțin azi, un pic, pur și simplu, o bătaie de inimă nouă în cușca asta a mea, pe sub piele. O cușcă. Hai, respiră, pășește, cască ochii, belește-i.
Acum nu sunt nimeni.

Toate personajele mele, telenovele.

*

Salut, sunt Ștefan, da bă, așa a fost, mă duceam nici nu mai știu unde, am dat mâna, m-am prezentat, Ștefan, când eram mai tânăr eram un slăbănog, dar tu nu o să știi, nu prea curând, ai mâna mică și moale, hai, să-mi bag, să ne vedem vineri, mă trezesc de dimineață și îmi trosnesc oasele și întind toate cele, cât sunt încă în pat, îmi simt mușchii și burta, frate, iarăși, mă duc, mă duc, de dimineață până seara, asta-i, uită-te și la ăsta cum merge, bă, uită-te și la ăsta, uită-te la aia, mamă, auzi, vii diseară?, hai că te sun iarăși, o să îmi iau cafea și chipsuri, avea o geacă roșie, cum n-am mai văzut, și blugii negri strâmți și niște pulpe mici și subțiri și adidași, și-apoi, peste niște luni, auzi, n-ai văzut mă?, zici că ești idiot, încetează, încetează

bă boule, ești un idiot,

trec printre liniile de tramvai și mă tem că vine unul peste mine, iaca, e așa aproape

vâj, 

ăia stau și așteaptă în stație

diseară, nu mai pot

băi, să-mi bag, sunt pe picioarelele mele și mă port așa, nu știu cum, pășesc pe aici, e denivelat,

auzi, hai cu mine, vino încoace, vino încoace, 

îmi infig degetele, dinții

ăsta are o mașină frumoasă, da, băi, și se duce la nevastă acasă, mi-e, să zic, silă-n 

hai cu cenzura

am blugii largi și spălăciți și țigările în buzunar și un muc aprins în mână, uite încă unul pe jos, cu ruj bă, uite-o cum soarbe, sorbim amândoi, avea ochii desenați cu tuș, așa e

așa e, și avea o carte, îl arunc

haide, Ștefan, strânge-ți boarfele, adună-ți toate cele de pe podele, adună-ți catrafusele și cară-te, dar vreau să, vreau să, să-mi bag, da mă, chiar așa, dar mi-aș adânci degetele în burta ta și umerii tăi și dinții în, gura ta și eu, uite, 

hai cu cenzura

frate

înjur și uită-te la mine, la bărbia mea lată, îmi plimb degetele pe față și e aspră, îmi cresc firele din barbă

totu' bine, bă

da

de ce mă sună și ăsta?

n-am chef

n-am chef, 'te-n să te duci, taci, taci în 

taci

interfonul 3C, zgomotul ăla infernal, înăuntru cald, da bă, telecomanda pe noptieră și mirosul de pastă de dinți în baie, asta-i tot, bă, taci, taci în

taci

mi-a trântit una, așa, eu m-am cărat, da' nu mai fluiera, dobitocule, nu mai suport și tot ce vreau e să ajung și să beau ceva și, ia uite, plouă, da, mă, eu sunt Ștefan și zâmbesc, mă port de colo-colo, ce vrei de la mine?

lasă-mă în pace în 

în

da bă, rutina, să-mi bag, și sâmbăta și duminica se trezea lângă mine, moale și caldă, nu știu ce mă-ta, pe asta o spui, nu tu cenzură, și era cuminte și mă aștepta acolo, bă, nu ești în toate mințile, ești bucăți, hai, hai, mai schimbă placa, omule, mai las-o dracului,

mă plimb

uite-l și pe ăla și-mi sună muzica în căști, faină, e roșu și aștept și plouă, picăturile, îmi place cum miroase, bă, trec ăștia cu o viteză, sunt eu și e restul lumii, sunt ăștia toți, da bă, m-am cărat și nu sunt treaz, m-am tirat, picioarele la spate, toate prăbușite

da' nu e așa grav, o simt în pieptul ăsta, în mine, 'te-n, n-o să mă.

Luni mă duc iarăși, dis de dimineață, cu metroul, ăștia îs mai mult negri în țoalele lor și-n toate și visează, bă, nu mai văd nimic, să mor io, tu ești cu căștile în urechi, fii atent, bă, cum treci, și erau toți acolo, dar eu am obosit și nu mai pot, vorbeau toți, toate căcaturile, am obosit, frate, mi-e sete, am băut destul de multe. Au rămas niște frunze prin copaci, unle galbene, cum stau ele acolo, mai am de făcut așa de multe, și uite, am văzut încă un episod aseară, bun, da' nu pricep, 

ce făcea ăla

cum arăta

ăla cu prietenul lui

da' să-mi bag, previzibili

și totuși

Nu mai mânca, băi, căcat, bă, da' proastă-i 

- și eu și mai și, hă,

hotărăște-te, calmează-te, hai, în

îmi bag

asta e și ăsta sunt, n-am ce să mai spun

taci, taci în,

taci 

nu-i așa frig afară și geaca asta e bună, 

moale

moale. 

Și plouă și-mi place aerul. Mai am un pic și mâine mă trezesc iarăși.

Adună-te, bă, 

alo?

hai, 'te-n și să-mi bag

taci.

Evadări

Sunt foarte obosită.
Despre ce să scriu?
Caut să mă relaxez, să mă liniștesc, acum înainte de somn. Am perioade și perioade - uneori e mai ușor, alteori mi-e aproape imposibil. Uneori e mai rău, alteori mai bine.
Un lucru care mă mai ajută e privitul sau ascultatul de documentare, interviuri, conferințe sau prelegeri scurte. Alte lucruri apoi - îmi place mult emisiunea lui John Oliver, Last Week Tonight, o urmăresc de la o vreme, mă uit la înregistrări mai vechi și la toate emisiunile noi; azi am descoperit un "stand-up comedian" pe nume Gabriel Iglesias, mai toată ziua m-am uitat la spectacolele lui de ici și colo.
Nu mă uit însă la seriale, desene animate, filme - fac asta foarte rar. Nu pentru că aș fi vreo mare intelectuală și asemenea chestii sunt prea nu-știu-cum pentru mine - așa, pur și simplu, nu-mi stă în obicei, nu m-a captivat niciunul, nu-mi vine să caut sau să urmez recomandări. O să reîncep, la un moment dat, să mă uit și la așa ceva.

Știu așa de mulți oameni care-și petrec mai tot timpul liber scufundați în ceva - un dispozitiv sau altul pe care rulează ceva, vasta comoară a internetului, a televiziunii,  a mediilor diverse, clipuri, imagini de tot felul, articole de tot soiul, de oriunde, muzică, filme, seriale, desene animate, documentare, înregistrări de tot soiul, nu mai știu ce. Și eu printre ei, cu ale mele, poate nu așa mult sau nu chiar în același fel ca alți oameni. În felul meu. Oameni ce primesc, primesc, scufundați, uitând de altele, alții, povești, imagini, informație, se scufundă în ele. De unde și de ce evadăm, încotro ne ducem? Fiecare cu sine, fiecare atașat unui dispozitiv.
Din categoria documentare, am descoperit zilele astea unele tare frumoase și interesante, o să le pun aici, poate o să se bucure și alții de ele - dacă or mai intra pe aici oameni.



Și un playlist (pe care nu l-am parcurs în întregime, o să-l urmăresc mai departe, în pat, imediat, înainte să adorm):

Grea

Nu-l puteam ridica de pe masă, pur și simplu, zăcea acolo, nu pot să plec fără tine, deși aș vrea, vai de mine, ai o tonă, o tonă și ceva, aș vrea să te fac bucățele, mici, așa, o să te leg cu o sfoară și-o scândură de spate și piept și umeri și-o să te port de colo-colo, imbecilule. 
Am tras de el, inutil, de lațele lui, ești un jeg, zaci în niște muci, imbecilule, cu gura căscată, după ce o să te leg o să privești drept în față, o să-ți compun un rânjet și-o să-ți casc ochii larg, și-o să te port, fudul și imbecil, prin lume, stătea acolo în muci și în bale, atârnat.
L-am împins spre marginea mesei, imaginându-mi că o să cadă, poate o să te faci bucăți, bine ți-ar șade, nu l-am putut mișca însă, mi-am dat seama că avea ochii deschiși, privea mușamaua, nu ești bun de nimic, o povară inutilă, un dobitoc, clipești, imbecilule.
Și-a scos limba enormă, a lipit-o de mușama, ești un porc, un animal imbecil de o tonă și jumătate, neputincios, nu pot să te ridic de aici, l-am lovit cu pumnul în ureche de două ori, i-a curs o lacrimă, a rămas pe loc.

O burtă

Viața e o burtă.

Oase

Să-mi adun oasele și să merg, mi-am zis, așa, într-o bocceluță, cale de trei ceasuri, să le rod capetele și să le îngrop, colo, în cel câmp. O să răsară acolo o plantă firavă.
Le-am scos și m-am scurs, în fiecare mână aveam găuri, în fiecare palmă, în brațe, în umeri. Apoi cea mai mare era acolo unde e sternul. M-am privit în oglindă. Picioarele le-am lăsat, totuși, până la destinație.
Sunt ușoare, oasele, fine și albe, fragile. Și oamenii nu mă privesc ciudat pe stradă - nu mă văd. Încă.
Odată am întâlnit un țigan, locuia într-o colibă, făurar de obiecte din argint. S-a oferit să mă ajute. Uite aici, a spus, pot să le leg între ele cu câte-un șurub.
Nu, lasă, i-am zis, o să plec mai departe. 
Peste tot oamenii lucrau pentru o pâine, dusă acasă seara, într-o sacoșă neagră de pânză.

Am mers mai departe.
M-am așezat noaptea pe marginea drumului, mi-am pipăit pulpele cu mâinile moi. Mi-am apăsat ușurel pielea de găină.
Cotcodac!
Am râs.
Habar nu ai de niciunele. 
Am obosit, cu bocceluța legată de umerii moi, o să mă întind aici, în țara nimănui, cu pământ pe buzele pline și-n nările largi. Cu un ochi ațintit, nu știu unde.
Nu dormi, Imanoile, scoală-te și umblă.
M-au trezit zorile, picăturile de apă și un ciob de oală.
Nu te teme, Imanoile, scoală-te și umblă.
Bătea vântul rece și-mi atârnau, bălăngănindu-se, mâinile. Îmi priveam pieptul cum vibrează. 
Iată, acolo, o poieniță.