luni, 7 decembrie 2015

Puțin

Am tăiat două felii groase de pâine cu cuțitul cel mare, am umplut tocătorul de firmituri. Mi-am turnat niște lapte în ceașca mea roșie. M-am așezat pe scaun. Am mușcat dintr-o felie, am băut puțin lapte. Stătea în fața mea, cu privirea ațintită în farurie, fixată asupra unei felii de pâine cu unt. I-am privit pleoapele, liniile nasului, firele mustății, buzele. Roșul lor, pielea aspră ici-colo, uscată.
Mi-am amintit pantofii mei în timp ce pășeam pe caldarâm, griul, zgomotul lor. Cheile căutate în geantă, găsite, reci, într-un cotlon. Câteva frunze pe jos și-o sirenă în depărtare.
Lumina chioară aprinsă în hol, cuierul cu oglindă, șubred. Linoleumul albăstrui.
Mi-am amintit linia spatelui lui, curbată deasupra mesei, liniile urechilor, ochii aplecați asupra foii, obrajii și colțul gurii, stiloul, degetele lui lungi și totuși pline - și tușul albastru uscându-se pe hârtie.
Încetineala mișcărilor lui, textura puloverului negru, mirosul îmbibat în fibrele lui, parfumul și căldura degetelor lui.
A ridicat privirea.
- Vrei niște unt?
- Puțin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu