Mi s-a prăbuşit sufletul prin ceva hăuri zilele astea. Undeva între emoțiile copleşitoare şi gândurile negre şi intruzive m-am străduit să mă sedez şi adorm, să mă odihnesc, sperând să mai adun energie şi să îmi (mai) revin.
Eu cu mine, mă țin de ce pot şi sper. Mă înfăşor în somn şi în vise şi aştept să-mi mai treacă.
Ce viață-i asta?
Eu cu mine, mă țin de ce pot şi sper. Mă înfăşor în somn şi în vise şi aştept să-mi mai treacă.
Ce viață-i asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu