să scriu o scrisoare, mi-e dor:
dragă cutare,
oamenii sunt pe dinăuntru mari, vaști, întunecați, întortocheați, o, să îmi vâr degetele pe sub pieile tale, toate straturile, cândva, la apus, nu-i așa? nu e
înăuntru o să te pipăi, o să te mângâi o să te adulmec
nu știam că în interior ești așa
măi să fie
nu știam
nu știam cum ești strâns, nu îți știam ochii și nici buzele, realmente, așa întoarse cum sunt, așa cum ești, încovrigat
aș vrea să știu ce gânduri îți zumzăie noaptea prin minte, înainte de culcare, între o răsuflare cuminte și alta, ce gândești atunci când te mănâncă degetele de la picioare
când te trezești dimineața
nu știu asta despre nimeni, mă trezesc dimineața într-un corp, mă trezesc în mine și atât, de-asta mi-au plăcut mereu visele, printre altele, pentru că uneori eu sunt și altul, alții
pentru că sunt în mine și în tine
și știu
cunosc pe cineva necunoscut, când vorbește mă uimește, un cunoscut necunoscut, spune-mi, de unde vin gândurile tale, unde au fost până acum, unde sunt țările tale calde, cine e acolo, în ele,
cine ești între două firicele de aer, strecurându-se calde printre buzele tale?
ce vezi în oglindă și cum e când înghiți tu o îmbucătură din mâncare, ce simte limba ta, se bucură organele tale?
organe, tuburi calde, palpitânde, palpitante
sunt plăpândă plină de puține, obsesii, două caiete de notițe scrise cu litere uriașe, atât
când eram eu mică nu mai știu
spune-mi o vorbă de duh
trece vremea și nu o să apuc
