În necunoscut

să scriu o scrisoare, mi-e dor:
dragă cutare,
oamenii sunt pe dinăuntru mari, vaști, întunecați, întortocheați, o, să îmi vâr degetele pe sub pieile tale, toate straturile, cândva, la apus, nu-i așa? nu e
înăuntru o să te pipăi, o să te mângâi o să te adulmec
nu știam că în interior ești așa
măi să fie
nu știam
nu știam cum ești strâns, nu îți știam ochii și nici buzele, realmente, așa întoarse cum sunt, așa cum ești, încovrigat
aș vrea să știu ce gânduri îți zumzăie noaptea prin minte, înainte de culcare, între o răsuflare cuminte și alta, ce gândești atunci când te mănâncă degetele de la picioare
când te trezești dimineața
nu știu asta despre nimeni, mă trezesc dimineața într-un corp, mă trezesc în mine și atât, de-asta mi-au plăcut mereu visele, printre altele, pentru că uneori eu sunt și altul, alții
pentru că sunt în mine și în tine
și știu
cunosc pe cineva necunoscut, când vorbește mă uimește, un cunoscut necunoscut, spune-mi, de unde vin gândurile tale, unde au fost până acum, unde sunt țările tale calde, cine e acolo, în ele,
cine ești între două firicele de aer, strecurându-se calde printre buzele tale?
ce vezi în oglindă și cum e când înghiți tu o îmbucătură din mâncare, ce simte limba ta, se bucură organele tale?
organe, tuburi calde, palpitânde, palpitante

sunt plăpândă plină de puține, obsesii, două caiete de notițe scrise cu litere uriașe, atât

când eram eu mică nu mai știu
spune-mi o vorbă de duh

trece vremea și nu o să apuc

Moznosti dialogu

Un joc

Albastră

de ce te mişti aşa, Elena? şoldurile alea, tremurul ridicol al mâinilor tale, de ce ai ochii roşii
unde e casa ta, unde e locul tău, de ce vomiţi în tufiş? de ce eşti tulbure şi de ce puţi, de ce te târăşti pe aici?
de ce ai noroi pe tocuri şi pete de vomă pe haine?
de ce umbli pe aici?
dă-ţi drumul pe podele, dă ochii peste cap şi gemi, geme Ileană, geme, în cămaşă de noapte cu floricele, viaţa e un blues nesfârşit, tom waits muci şi sudoare o ciorbă prin care plimbi o lingură încet
scoală-te, şterge-te, ia şi te spală
îneacă-te cu fum de ţigară

uite aici, îngenunchează,
îngenunchează
încet
într-o zi o să te întorci pe lună
albastră

Nu ştiu

Frântură

Îmi pier strivite, încâlcite, cuvintele.

Amintire

Urmă

În oglindă

Cerasela se privi în oglindă - toate bucățile atârnau dezlânat, bălăngănindu-se, ochii o priveau curios, din toate unghiurile. Își desfăcu nasturii rochiei și înăuntru descoperi, tranșate, părțile ei intime, separate de fâșii de lumină și întuneric. Vru să țipe, însă în zadar - gura îi era încleștată, departe. Își infipse atunci degetele în carnea unui organ cald, umed, strângându-l în pumn - și simți mirosul de sânge. Mâinile mari, mari, cuprinseră apoi gâtlejul și gleznele. Cerasela se roti așa și se înșiră pe podele, descumpănită.

*