Scriu

Azi mustesc de cuvinte. Aș tot scrie.

Nu aş fi crezut că o să revin la asta aşa repede. Zilele trecute, epuizată fizic şi cu nervii praf după ce am scris 50 și ceva de pagini de teză într-un timp foarte scurt, cu o ultimă zi în care nu am dormit și am lucrat aproape necontenit, până în ultima clipă, după niște zori în care am tremurat și mi s-au încleștat dinții, după un memorabil final de teză în zorii zilei de miercuri când am început să aud un cor bărbătesc inexistent, după zile și nopți cu anxietăți, după o moarte de om și ce-am trăit atunci, după multe-multe-multe întâmplate în timp și în mine, mi-a fost rău și rău și aș fi scris și nu aș fi scris, cu oroare de efort, de cuvinte, de comunicare în gol, către nimeni, cu un fel de bârâit emoțional și mental pe fundal ce nu mă lăsa să mă odihnesc deși mă clătinam de oboseală, mă durea capul, mă dureau oasele, mă dureau toate cele. Ce-aș fi scris? Că vreau să dorm, să dorm până nu mai știu de mine, să dorm până visez și visez, să dorm până ceva din mine rezolvă ceva, până mă limpezesc, până cresc, până găsesc adevărul, până mă refac, până mă prefac, până mă echilibrez, poate chiar până devin alta, până mă trezesc alt om, în altă viață, una nu știu care, una nu știu cum, alta, una mai bună, una amorțită, una plată, adecvată, funcțională...nu mai știu, nu mai zic. Nu am idee ce-mi trebuie. Să dorm și să dorm. Fragilitatea mea psihică, fragilitatea mea emoțională, fragilitatea fizică sunt mereu acutizate de oboseală, nesomn.
Am dormit și am început să îmi mai recapăt energia. Și cuvintele.
Cuvintele, mereu multe cuvinte.


Am aşa o fire, nu prea grozavă și urâtă în așa multe feluri, şi dacă nu exprim şi nu expun cumva ceva ce trăiesc prea intens și e prea mult pentru mine, păi cevaul ăla începe să mă roadă și să mă consume. Evacuarea cevaului din sânge, din mațe, din inimă, din creier, din suflet. Dejecțiile mele, cuvinte. Scrise. Multe, multe.
Scriu și scriu și fac așa spațiu și ordine și îmi place să îmi imaginez și să cred că cineva citește ce scriu - scriu însă și dacă știu că nu citește cineva și doar îmi imaginez probabil, scriu pentru mine, scriu dintr-o revărsare, scriu de preaplin, până rămâne un gol în mine, epuizare, liniște. Oarecum. Până rămân doar cu speranța că nu mai sunt doar eu singură cu mine. Scriu și dacă știu în dosul minții că cititorii îmi sunt doar imaginari, dacă știu că nu e niciun utilizator de Mac din State sau de oriunde care citește, nici vreunul cu Firefox de niciunde. Dacă ar fi, însă, îmi spun?
Unii ar ține un jurnal pentru ei, intim, atât. Eu nu mai pot, văd, fără niște exhibiționism și fără să sper că cineva citește ce scriu, fără să îmi imaginez asta, fără să îmi construiesc un balonaș în care lucrurile sunt așa cum mi-ar plăcea mie să fie. Am ajuns așa și nu mai știu cum să ies de aici - să nu mai scriu sau să scriu și totuși să accept realitatea. Să accept realitatea...ceva atât de dificil pentru mine. Și egotism și singurătate.

Și dacă mă aplec asupra altora tot nu pot să o fac fără exces - nimic nu e bine.

Am prieteni și alți oameni apropiați care muncesc și muncesc și muncesc mereu și nu dorm și se odihnesc puțin-puțin și o iau de la capăt și au energie totuși mereu cât să trăiască mai departe cum vor ei și pe cont propriu. Şi ies zilnic de sub pături să facă ceva în lume. Și au bani, nu ca mine. Bani, bani, bani, mai mulți, mai puțini, muncă, independență și energie. Admirabil. Oameni rezistenți, oameni întregi, oameni adaptați și capabili. Nu și eu.
Am gătat teza asta ce nu e mai deloc ce aș fi vrut eu să fie și mai am puțin până la susținerea publică, daca totul e în regulă cu ce-am produs - și o să vină momentul când n-o să mă mai întreb și nu o să se mai întrebe nimeni când naiba termin și ce naiba fac eu cu timpul meu de nu mai termin, ce naiba fac în genere, începutul unor vremuri noi, cu noi posibilități și cu noi așteptări din partea tuturor, noi măsuri în funcție de care să mă judec și judece.

De când m-am tuns mă fascinează, din motive încă destul de obscure, fața mea. Întâi n-am suportat-o, apoi a început să mă fascineze. Îmi tot fac poze, în diferite momente. Nu-mi pare că-s frumoasă sau ceva. Sau nu știu precis. M-am împăcat cu fața mea într-o măsură mai mare și cred că mă fascinează mai ales aspectul meu androgin, să-i zicem, aparența de băiețoi, protejând-o și ducând-o mai departe pe fetița fragilă și neputincioasă de sub pături.
Mai jos eu într-o noapte pe la trei jumate, când nu mai puteam să scriu. Să mă arăt și așa lumii.
De ce naiba s-ar uita cineva, de ce ar citi? Nu știu.

Ce ambiții mărețe mai am eu, ce speranțe de împlinire? Nimic adânc. Să lucrez și să fac bani. Într-un mod creativ, în mod ideal. Idealurile vieții mele curente, în care mi-aș înfige ghearele, unghiile mele roase, cu disperare.
Și să dorm. E prima dată după nu știu cât timp când simt că merit o vacanță - și în ea, așa scurtă cum e, îmi doresc să mă odihnesc, să dorm mult și bine, în neștire, cu vise.

Nici nu simt că e-aproape Paștele. Mai deloc. Nu anul ăsta.

Și-o să mai scriu, probabil.   

Internațională

Am scapat, în principiu, de o povară. Nici măcar nu-s bucuroasă. Sunt aşa de obosită, aşa de foarte obosită
Şi altele.
Poate dacă dorm mult o să fie mai bine
Aş scrie că nu pot să țin pentru mine
Aş scrie ca să comunic
Fără puncte, cu spații goale
Am notat aici, jurnal public
să fie scris, să fie public, să ştie toate entitățile virtuale sau digitale sau ce or fi
Utilizatorii de firefox şi de windows din statele unite si din alte țări străine
Cei de chrome şi de macintosh aproape intotdeauna din statele unite
Savurându-mi mie cuvintele.

să nu

să nu cad în găuri negre
să nu cad în găuri negre
să nu cad în găuri negre
și roșii
hulpave, hâde

să mă fac ghem sub o pătură, să-mi pierd simțirile și să uit și să dorm

cad

Abracadabra

O, mi s-au încâlcit benzile casetei, zburând de pe geam, deșirându-se, dă-mi cuvintele, literele tale, să le mușc și să le mestec, tăcerile,
corpuri familiare în descompunere, oroare,
noi aici în Siberii avem sloiuri sub șube, mahorcă și case de lemn șubred, avem spaime, trunchiuri de copaci uscate, avem versuri, marșuri, sunete înălțătoare, avem pumni în piept, greutăți apasătoare, avem buzunarele goale,
avem soare
avem spaime
avem marfare, trecând pe linii greoaie, lăsând în urmă sigilii,
avem poduri de fier, avem ogoare, zile de prășit și mici ape curgătoare

închide ochii, ține-i deschiși

avem fermoare deschise și burți și șale, cutremure, cutremure
strachini sparte
n-avem inimi, avem carne, avem soare,
n-avem roșii avem humă pe sub unghii mâini bătătorite pahare
bocanci militari și bătăi cadențate
sprâncene stufoase, mustăți și o, n-avem inimi, avem bătăi, avem bătaie

libertate
văpaie
haide

am apăsat puțin și au țâșnit libere, ca păsările cerului
ca peștii în ape
cuvintele
bube sparte


uscați, sărați, eviscerați, sfârâind sub soare
mestecă, mestecă, oasele înfipte pe sub piele

coji de copaci sub picioare
libertate,
fuste cloș și picioare goale,
fugind pe ulițe
praf spălat în ligheane

coșărci pline, coșărci goale,

plite sfârâie

ranițe, pompe, aburi, pistoane, pistoane, șuierături, alarme
n-avem somn, avem pistoane,
goane, goarne

tobe, trombe, trombi, tromboane

steaguri roșii, avioane, bombe,
treerătoare, combine, semănătoare
rășchitoare
pluguri și sape
gloanțe
putem aici să ne referim la exemplele regretabile

bâlci, maestre, tiribombe, cucoane cu volane, buze roz și poșeți pline
ținte, puști, zaharicale, cocoșei, răcoritoare
paravane, paravane, umbre pline, umbre goale,
presimțiri și pudriere și meloane și galoane, bucle blonde, pleoape negre, buze-umflate
călăreți săltând pe-alee, osteneli amețitoare și beții îngrozitoare

vorbe goale, vorbe goale, despuiate și murdare
nespălate prețioase, nesfârșite, plutitoare
vicioase
o, plăcere
libertate

să le-opresc, să nu mai curgă toate, fâlfâinde, dezlânate


mi-e frică
de nu mai pot,
Te rog ia-mă în brațe.  

Rana

Mi-am spart ieri seară capul - puțin - izbindu-l de o bârnă de lemn în pod. Nu-mi mai amintesc după ce mă aplecasem.
Am făcut o baie puțin mai devreme şi mi-am pipăit iar rana cu degetele mâinii stângi în vreme ce cu dreapta îmi țineam nasul - mă scufundasem sub apă.
Mă doare.
Să scriu, scriu, scriu. Niciodată nu scriu destul, rația propusă, necesară.
Despre pledoaria sociologului privind rostul sociologiei în lumea cea nouă.
Altele, altele.
Nu mă culc suficient de devreme şi nu mă trezesc şi nu scriu, nu scriu ce trebuie.
Şi nu reuşesc să termin un roman, să-l citesc.
Să dorm şi să visez, să dorm mult.
Visez tot felul de lucruri oricum
Să stau o jumătate de zi liniştită în pat
Să fac curat
Să scriu
Iarăşi
Nu ştiu despre ce e vorba aici
Nu ştiu nimic
Trebuie să mă pieptăn şi mă doare rana.

17.38

plouă plouă, o lume nouă, mă bântuie visele
îmi rod unghiile
abia mai storc niște cuvinte
scrie, scrie

Oh

Sau of.

hai să

înainte să adorm
zvârcolirea
dă-mi mâna - hai să ne prefacem că totul este posibil

întuneric

Singură

O zi din-alea în care tot ce mi-aș fi dorit, de la o vreme încolo, ar fi fost să zac sub niște pături opace, în penumbră, în semi-întuneric sau chiar în întuneric, făcută ghem și obosită, scursă, stoarsă, apăsată, încercând să îmi odihnesc oasele într-un locșor ferit, protejat, mai sigur.  

Am reușit să ies de acolo, până la urmă, mai mult singură. De câte ori nu am reușit însă. 

Zadarnic

Nu reuşesc să mă culc mai devreme.

Țac-țac, roțile, unghiile, burduşiți, bicisnici, taie

toată ciuda mută a ființei revărsată din strachini

Copite prin praf şi noroaie, mugete, şiroaie

Am deschis cartea 

"Bărbatul care se adăpostise la celălalt capăt al pământului zadarnic se frământa şi îşi agita spada - țara sa, fără ajutorul şi fără sfaturile lui evolua în direcția care-i convenea pe temeiul spiritului național."

Noapte bună

O fantezie, vezi bine, o floare deschizându-se, o insectă şi bătăi rapide de aripi.

Afară de asta, Țîpkin călătoreşte cu trenul, Anna Grigorievna şi Dostoievski înoată în mare.

Apa susură enervant şi săpuniera lasă o umbră fermecătoare pe chiuveta jegoasă.

Gina

Am poftă să citesc o carte doar în principiu, de fapt nu am realmente deloc, aș sparge semințe și mi-aș vârî degete și unghii în piele, aș bea niște lapte și cred că o să o fac, vreau să scriu și scriu, ce rău dar ce bine, prolific, mirific, am stat vreo două ore cel puțin cu ochii pe viețile unora și altora făcute publice, am bucățele tocate de oameni în minte, în mine, mai ales femei și fete de toate categoriile, bucăți de piele, lumini și umbre, mâini, buze și sprâncene, păr și haine, peisaje, copaci și mâncare, flori, câini și pisici, fuste și picioare, fese și coapse, cești, alei, iubiți, mame, cornee și iriși, cărți, ziduri, citate, conserve în imagini, foarte dichisite de unii și alții. Tocănițe, tocănițe.

Prin lume umblă nenumărate ființe tinere cu telefoane, cu pulpe subțirele și șolduri late, cu clavicule foarte evidente, umeri fini și degete subțiri, buze și gene și sprâncene conturate, păr lung și unghii lungi, ființe mai frumoase și mai feminine după toate standardele decât am fost și o să fiu eu vreodată, dichisite și îngrijite, bine, eu mă mai mir, le mai invidiez, nu musai pentru frumusețe în sine, deși și pentru asta, evident, desigur, cât pentru adecvare în genere și pentru începuturi adecvate și promițătoare, libertate și prospețime. Ființe mai adecvate.
Așa se face, vezi. Așa se face.

Nu mai știu, mă duc să îmi iau laptele.

Bucățele de tineri și invidie. Adecvare și libertate și prospețime.

Și toate poveștile pe care le au de zis. Toate viețile trăite și încă netrăite.


Mă dor ochii.

Aici sunt eu, Gina, ființă bio-psiho-socială cu sângerări lunare și vise de fericire, unghii la picioare și fotografii, bucățele risipite, carnețele, pixuri, ore, mașini si tramvaie, priviri și ochelari de soare
mă gândesc la reviste și îngeri
la sex, iubire și istoria românilor.

Alo

Transmisiune în direct din fotoliu, acest loc al nopților mele, în vreme ce restul lumii, în vreme ce oameni, oamenii.
Eu azi cu The Doors și cuvintele mele și degetele mele, aici.

Let it roll, baby, roll
let it roll, baby, roll
let it roll, baby, roll
let it roll, all night long
Do it, honey, do it
You gotta roll, roll, roll
you gotta thrill my soul, all right
roll, roll, roll, roll

thrill my soul

Alo, aici nu e nimeni, vă rog să închideți.

Vreau niște somn și niște vise, vii, intense, mari, vreau
hai, nu știu ce, cenzură aici,
lucruri mari
multe

să mă trezesc mâine devreme
nu o să mă trezesc mâine

să rătăcesc acum pe niște străzi întuncate, să le văd pe îndelete.

Lasă capul pe spate, închide ochii.

Alo, alo, cine-i?
Doamnă, s-a făcut subit ora patru și șapte minute.

Necunoscut

Ultima înghițitură, ultimul strop, cuprind cu buzele întredeschise marginea ceștii din lut, îl caut cu limba - îl sorb cu plăcere. Ultimul strop.

Merg pe stradă și țin o mână invizibilă în mâna mea de multe ori, e parte din mine, o strâng, o mână ce îmi face uneori, deseori în ultima vreme, pașii fermi și iuți și apăsați, mă umple de o agresivitate viscerală, străină sau uitată mie, plină de un soi aparte de elan vital, detașat și egoist, plin și de mânie în același timp. O inimă străină bătând în mine, sunt goală și plină, moartă și vie. Nu știu cine sunt și cu cine, ce s-a ales de mine. Ucide, usucă, sugrumă, suprimă, îl țin de mână și mă poartă prin lume, scăpat de sub control, picioare zdravene pășind apăsat, gonind din când în când, suflu, vifor și pustie, ochi deschiși, minte ageră și liniște, ziduri de cetate, ambiție, poftă de putere și justiție, mânie disecând, spintecând, amărăciune și blazare, flegmă și sarcasm, țigări aprinse, tărie și scrum.
Dincolo de asta nu știu ce se întâmplă cu mine, teoretizez în van. Haos - și noi umblăm pe trotuare cu bocanci militari, privim faruri orbitoare și suntem pietroși, întindem mâinile în laterale, îmbătați, și dansăm și dansăm, eu purtată în neștire.
Mi se tot năzare un animal în agonie, tot căzând, tot ridicându-se, gemând, mugind tot mai slab, lipsit de putere, redus la tăcere, închid ușile și tot caut și caut să îl las acolo în neștire.
Nu știu și nu înțeleg mare lucru. Atât. 

Ceva

Scrie, scrie ceva. Comunică, întinde linii.

Telefoniste contorsionate cu unghii roşii, în vrie, agățate de cabluri.

Mă arde stomacul.