O zi din-alea în care tot ce mi-aș fi dorit, de la o vreme încolo, ar fi fost să zac sub niște pături opace, în penumbră, în semi-întuneric sau chiar în întuneric, făcută ghem și obosită, scursă, stoarsă, apăsată, încercând să îmi odihnesc oasele într-un locșor ferit, protejat, mai sigur.
Am reușit să ies de acolo, până la urmă, mai mult singură. De câte ori nu am reușit însă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu