17.38

plouă plouă, o lume nouă, mă bântuie visele
îmi rod unghiile
abia mai storc niște cuvinte
scrie, scrie

Oh

Sau of.

hai să

înainte să adorm
zvârcolirea
dă-mi mâna - hai să ne prefacem că totul este posibil

întuneric

Singură

O zi din-alea în care tot ce mi-aș fi dorit, de la o vreme încolo, ar fi fost să zac sub niște pături opace, în penumbră, în semi-întuneric sau chiar în întuneric, făcută ghem și obosită, scursă, stoarsă, apăsată, încercând să îmi odihnesc oasele într-un locșor ferit, protejat, mai sigur.  

Am reușit să ies de acolo, până la urmă, mai mult singură. De câte ori nu am reușit însă. 

Zadarnic

Nu reuşesc să mă culc mai devreme.

Țac-țac, roțile, unghiile, burduşiți, bicisnici, taie

toată ciuda mută a ființei revărsată din strachini

Copite prin praf şi noroaie, mugete, şiroaie

Am deschis cartea 

"Bărbatul care se adăpostise la celălalt capăt al pământului zadarnic se frământa şi îşi agita spada - țara sa, fără ajutorul şi fără sfaturile lui evolua în direcția care-i convenea pe temeiul spiritului național."

Noapte bună

O fantezie, vezi bine, o floare deschizându-se, o insectă şi bătăi rapide de aripi.

Afară de asta, Țîpkin călătoreşte cu trenul, Anna Grigorievna şi Dostoievski înoată în mare.

Apa susură enervant şi săpuniera lasă o umbră fermecătoare pe chiuveta jegoasă.

Gina

Am poftă să citesc o carte doar în principiu, de fapt nu am realmente deloc, aș sparge semințe și mi-aș vârî degete și unghii în piele, aș bea niște lapte și cred că o să o fac, vreau să scriu și scriu, ce rău dar ce bine, prolific, mirific, am stat vreo două ore cel puțin cu ochii pe viețile unora și altora făcute publice, am bucățele tocate de oameni în minte, în mine, mai ales femei și fete de toate categoriile, bucăți de piele, lumini și umbre, mâini, buze și sprâncene, păr și haine, peisaje, copaci și mâncare, flori, câini și pisici, fuste și picioare, fese și coapse, cești, alei, iubiți, mame, cornee și iriși, cărți, ziduri, citate, conserve în imagini, foarte dichisite de unii și alții. Tocănițe, tocănițe.

Prin lume umblă nenumărate ființe tinere cu telefoane, cu pulpe subțirele și șolduri late, cu clavicule foarte evidente, umeri fini și degete subțiri, buze și gene și sprâncene conturate, păr lung și unghii lungi, ființe mai frumoase și mai feminine după toate standardele decât am fost și o să fiu eu vreodată, dichisite și îngrijite, bine, eu mă mai mir, le mai invidiez, nu musai pentru frumusețe în sine, deși și pentru asta, evident, desigur, cât pentru adecvare în genere și pentru începuturi adecvate și promițătoare, libertate și prospețime. Ființe mai adecvate.
Așa se face, vezi. Așa se face.

Nu mai știu, mă duc să îmi iau laptele.

Bucățele de tineri și invidie. Adecvare și libertate și prospețime.

Și toate poveștile pe care le au de zis. Toate viețile trăite și încă netrăite.


Mă dor ochii.

Aici sunt eu, Gina, ființă bio-psiho-socială cu sângerări lunare și vise de fericire, unghii la picioare și fotografii, bucățele risipite, carnețele, pixuri, ore, mașini si tramvaie, priviri și ochelari de soare
mă gândesc la reviste și îngeri
la sex, iubire și istoria românilor.

Alo

Transmisiune în direct din fotoliu, acest loc al nopților mele, în vreme ce restul lumii, în vreme ce oameni, oamenii.
Eu azi cu The Doors și cuvintele mele și degetele mele, aici.

Let it roll, baby, roll
let it roll, baby, roll
let it roll, baby, roll
let it roll, all night long
Do it, honey, do it
You gotta roll, roll, roll
you gotta thrill my soul, all right
roll, roll, roll, roll

thrill my soul

Alo, aici nu e nimeni, vă rog să închideți.

Vreau niște somn și niște vise, vii, intense, mari, vreau
hai, nu știu ce, cenzură aici,
lucruri mari
multe

să mă trezesc mâine devreme
nu o să mă trezesc mâine

să rătăcesc acum pe niște străzi întuncate, să le văd pe îndelete.

Lasă capul pe spate, închide ochii.

Alo, alo, cine-i?
Doamnă, s-a făcut subit ora patru și șapte minute.

Necunoscut

Ultima înghițitură, ultimul strop, cuprind cu buzele întredeschise marginea ceștii din lut, îl caut cu limba - îl sorb cu plăcere. Ultimul strop.

Merg pe stradă și țin o mână invizibilă în mâna mea de multe ori, e parte din mine, o strâng, o mână ce îmi face uneori, deseori în ultima vreme, pașii fermi și iuți și apăsați, mă umple de o agresivitate viscerală, străină sau uitată mie, plină de un soi aparte de elan vital, detașat și egoist, plin și de mânie în același timp. O inimă străină bătând în mine, sunt goală și plină, moartă și vie. Nu știu cine sunt și cu cine, ce s-a ales de mine. Ucide, usucă, sugrumă, suprimă, îl țin de mână și mă poartă prin lume, scăpat de sub control, picioare zdravene pășind apăsat, gonind din când în când, suflu, vifor și pustie, ochi deschiși, minte ageră și liniște, ziduri de cetate, ambiție, poftă de putere și justiție, mânie disecând, spintecând, amărăciune și blazare, flegmă și sarcasm, țigări aprinse, tărie și scrum.
Dincolo de asta nu știu ce se întâmplă cu mine, teoretizez în van. Haos - și noi umblăm pe trotuare cu bocanci militari, privim faruri orbitoare și suntem pietroși, întindem mâinile în laterale, îmbătați, și dansăm și dansăm, eu purtată în neștire.
Mi se tot năzare un animal în agonie, tot căzând, tot ridicându-se, gemând, mugind tot mai slab, lipsit de putere, redus la tăcere, închid ușile și tot caut și caut să îl las acolo în neștire.
Nu știu și nu înțeleg mare lucru. Atât.