sâmbătă, 2 aprilie 2016

Singură

O zi din-alea în care tot ce mi-aș fi dorit, de la o vreme încolo, ar fi fost să zac sub niște pături opace, în penumbră, în semi-întuneric sau chiar în întuneric, făcută ghem și obosită, scursă, stoarsă, apăsată, încercând să îmi odihnesc oasele într-un locșor ferit, protejat, mai sigur.  

Am reușit să ies de acolo, până la urmă, mai mult singură. De câte ori nu am reușit însă. 

joi, 31 martie 2016

Zadarnic

Nu reuşesc să mă culc mai devreme.

Țac-țac, roțile, unghiile, burduşiți, bicisnici, taie
toată ciuda mută a ființei revărsată din strachini
Copite prin praf şi noroaie, mugete, şiroaie

Am deschis cartea 
"Bărbatul care se adăpostise la celălalt capăt al pământului zadarnic se frământa şi îşi agita spada - țara sa, fără ajutorul şi fără sfaturile lui evolua în direcția care-i convenea pe temeiul spiritului național."

marți, 29 martie 2016

Noapte bună

O fantezie, vezi bine, o floare deschizându-se, o insectă şi bătăi rapide de aripi.

Afară de asta, Țîpkin călătoreşte cu trenul, Anna Grigorievna şi Dostoievski înoată în mare.

Apa susură enervant şi săpuniera lasă o umbră fermecătoare pe chiuveta jegoasă.


luni, 28 martie 2016

Gina

Am poftă să citesc o carte doar în principiu, de fapt nu am realmente deloc, aș sparge semințe și mi-aș vârî degete și unghii în piele, aș bea niște lapte și cred că o să o fac, vreau să scriu și scriu, ce rău dar ce bine, prolific, mirific, am stat vreo două ore cel puțin cu ochii pe viețile unora și altora făcute publice, am bucățele tocate de oameni în minte, în mine, mai ales femei și fete de toate categoriile, bucăți de piele, lumini și umbre, mâini, buze și sprâncene, păr și haine, peisaje, copaci și mâncare, flori, câini și pisici, fuste și picioare, fese și coapse, cești, alei, iubiți, mame, cornee și iriși, cărți, ziduri, citate, conserve în imagini, foarte dichisite de unii și alții. Tocănițe, tocănițe.

Prin lume umblă nenumărate ființe tinere cu telefoane, cu pulpe subțirele și șolduri late, cu clavicule foarte evidente, umeri fini și degete subțiri, buze și gene și sprâncene conturate, păr lung și unghii lungi, ființe mai frumoase și mai feminine după toate standardele decât am fost și o să fiu eu vreodată, dichisite și îngrijite, bine, eu mă mai mir, le mai invidiez, nu musai pentru frumusețe în sine, deși și pentru asta, evident, desigur, cât pentru adecvare în genere și pentru începuturi adecvate și promițătoare, libertate și prospețime. Ființe mai adecvate.
Așa se face, vezi. Așa se face.

Nu mai știu, mă duc să îmi iau laptele.

Bucățele de tineri și invidie. Adecvare și libertate și prospețime.

Și toate poveștile pe care le au de zis. Toate viețile trăite și încă netrăite.


Mă dor ochii.

Aici sunt eu, Gina, ființă bio-psiho-socială cu sângerări lunare și vise de fericire, unghii la picioare și fotografii, bucățele risipite, carnețele, pixuri, ore, mașini si tramvaie, priviri și ochelari de soare
mă gândesc la reviste și îngeri
la sex, iubire și istoria românilor.

duminică, 27 martie 2016

Alo

Transmisiune în direct din fotoliu, acest loc al nopților mele, în vreme ce restul lumii, în vreme ce oameni, oamenii.
Eu azi cu The Doors și cuvintele mele și degetele mele, aici.

Let it roll, baby, roll
let it roll, baby, roll
let it roll, baby, roll
let it roll, all night long
Do it, honey, do it
You gotta roll, roll, roll
you gotta thrill my soul, all right
roll, roll, roll, roll

thrill my soul


Alo, aici nu e nimeni, vă rog să închideți.




Vreau niște somn și niște vise, vii, intense, mari, vreau
hai, nu știu ce, cenzură aici,
lucruri mari
multe

să mă trezesc mâine devreme
nu o să mă trezesc mâine

să rătăcesc acum pe niște străzi întuncate, să le văd pe îndelete.

Lasă capul pe spate, închide ochii.

Alo, alo, cine-i?
Doamnă, s-a făcut subit ora patru și șapte minute.

sâmbătă, 26 martie 2016

Necunoscut

Ultima înghițitură, ultimul strop, cuprind cu buzele întredeschise marginea ceștii din lut, îl caut cu limba - îl sorb cu plăcere. Ultimul strop.

Merg pe stradă și țin o mână invizibilă în mâna mea de multe ori, e parte din mine, o strâng, o mână ce îmi face uneori, deseori în ultima vreme, pașii fermi și iuți și apăsați, mă umple de o agresivitate viscerală, străină sau uitată mie, plină de un soi aparte de elan vital, detașat și egoist, plin și de mânie în același timp. O inimă străină bătând în mine, sunt goală și plină, moartă și vie. Nu știu cine sunt și cu cine, ce s-a ales de mine. Ucide, usucă, sugrumă, suprimă, îl țin de mână și mă poartă prin lume, scăpat de sub control, picioare zdravene pășind apăsat, gonind din când în când, suflu, vifor și pustie, ochi deschiși, minte ageră și liniște, ziduri de cetate, ambiție, poftă de putere și justiție, mânie disecând, spintecând, amărăciune și blazare, flegmă și sarcasm, țigări aprinse, tărie și scrum.
Dincolo de asta nu știu ce se întâmplă cu mine, teoretizez în van. Haos - și noi umblăm pe trotuare cu bocanci militari, privim faruri orbitoare și suntem pietroși, întindem mâinile în laterale, îmbătați, și dansăm și dansăm, eu purtată în neștire.
Mi se tot năzare un animal în agonie, tot căzând, tot ridicându-se, gemând, mugind tot mai slab, lipsit de putere, redus la tăcere, închid ușile și tot caut și caut să îl las acolo în neștire.
Nu știu și nu înțeleg mare lucru. Atât. 

miercuri, 23 martie 2016

Ceva

Scrie, scrie ceva. Comunică, întinde linii.

Telefoniste contorsionate cu unghii roşii, în vrie, agățate de cabluri.

Mă arde stomacul. 

marți, 22 martie 2016

Tiriștii triști și solitari, gunoaie

Nopțile mă culc. Atât.
Ar trebui să mă opresc acum - atât, sec.
Știrea zilei.

Gunoaie

Uite ce, zice el, trebuie să învârți un deget în buricul ființei mele, așa, ghiduș, apasă mai tare, haide, mai spune, trebuie să stingi luminile și să asculți, să îți apropii și strângi genele, trebuie să îți aduni cuvintele, să scormonești prin buzunare, să găsești fire de tutun rămase de la țigările tale imaginare, să le aduni pe o foiță, să o rulezi, să o aprinzi și să sorbi dând capul pe spate,
stinge lumina
hai, spune-o, în sfârșit

tiriști triști și solitari șofează cu lăutari, silfizi, urcați pe tirurile lor mari, cântând una mai săltăreață, la patru dimineață, iubita mea, bâzâie-n stație o armată de pureci
colega,
încă un stârv de câine la intrarea în Las Vegas, Moldova.
pâlpâie luminile, albe, roșii, vâjâie.

Vocea ei gravă, mintea goală, moale, zice că o dor oasele.
Mi-am netezit mustățile, mi-am legat șireturile, am tulit-o energic, tare.
Țin cu degetele nasturii cămășii cu pătrățele, îmi freamătă nările, închid ochii.
Zburdă pe aici tot felul de oameni, bucățele.
Lasă capul pe spate și scrie, scrie, scrie, ca atunci când mergi pe stradă cu preaplinul de emoție
ascultă
noi suntem prieteni, știi -
avea șaișpe ani, douășunu, nu știu, îi numărai coastele, așa, inima pe sub ele, firele de păr, degetele înfipte în moliciuni cu unghiile - toată lumea o știe, toată lumea, e o celebritate. Mânuindu-și corpul cu dibăcie, frumusețe și libertate.
La început e mai greu, așa zice el, așa sunt toate începuturile.
Doar că eu nu știu nimic și toate începuturile devin istorii - și-apoi, și-apoi.
Domnișoară, o țigară?
O matrioșcă ordinară, plată, ochi plecați, pășind pe stradă.
Marile liniști, adunate în urechi, murdare, grele, topoare trosnind în lemne, departe de mine.
Lasă-te, lasă-te, condusă, moale, pasul ușor printre gunoaie, printre surcele, printre rămășițele toate, scrie, scrie, scrie, ca să cazi cu liniște prin pat, pe răcoare
prin vise
unde-s?
iată, călătorul singuratec, încâlcit la uși închise, ce-i aici?, uși cu vizoare, mergi mai departe pe coridoare, prin întuneric
tu, ție ți-a crescut o căciulă cu dungi peste plete și un ochi machiat cu creionul negru dintr-o fotografie și pleci în blugi albaștri
totul e o plimbare vorbind de una singură -
mă clatin
cuvinte slabe, haotice, nimic, o prostie
incoerență, nonsens, așa de multă
ca mine
recunoaște
nopțile și nu numai.

joi, 17 martie 2016

Crocodili

O zi cu crocodili, dusă aiurea, fără spor la nimic, fără rost.
Și-acum n-am somn și nici liniște şi vreau să scriu şi nu cred că am ce.

Nu am.

Povestaşul meu stă departe de mine, înaripat pe-o şină de tren dintr-o Siberie.

marți, 15 martie 2016

Aici, acum

Să scriu.

Am făcut destul de multe fotografii în ultima vreme.
Viața mea în genere e în multe feluri, nu-i însă vorba despre toată încâlceala acum - e vorba doar de momente.
Sunt momente în care sunt foarte prezentă şi deschisă. Şi totul e intens şi aşa de frumos. Şi entuziasmant şi emoționant. Mi se întâmplă privind oameni, mi se întâmplă mergând pe stradă, mi se întâmplă şi în alte contexte, mai rar. Mă impresionează, rețin, redau apoi, în scris mai ales, dacă apuc, dacă pot. Mi se întâmplă şi când fac fotografii de foarte multe ori - ăsta e unul din principalele motive pentru care le fac. Nu-s cine ştie ce fotograf - dar îmi place aşa de mult procesul. Mi se taie sau îmi țin respirația. Nu pot nici să clipesc. Totul e aici şi acum, sunt limpede, percep, absorb, trăiesc, înregistrez. Redau cât pot.

Ieri am fost şi am fotografiat nişte dansatori şi, la un moment dat, m-am scufundat într-un iureş de frumusețe, prezență, entuziasm. Extaz.

Mereu asociez clipele astea privilegiate cu un fragment dintr-un film - Waking life îi zice. Recomand călduros fragmentul - ce poate fi văzut aici. Şi-apoi filmul întreg.

Nu le-aş dori altora diferite alte părți din mine, din felul meu de a fi, experiențele mele. Pe asta însă da, le-aş dori-o şi altora.
Noapte bună. 

duminică, 13 martie 2016

Să scriu

Îmi tot vine să scriu despre cum sunt dornică să scriu ceva, ceva mai mult, iar și iar, și totuși nu reușesc. Scrisul ăsta, așa aiurea cum e sau o fi, a devenit o parte importantă din mine.

Și mă tem, mă tem să nu pierd bucata asta din mine. Utilă și inutilă.
Totul se duce, mi-aud mintea zicând, încet, la vale. 
Nopțile stau aici în fotoliu. Unori, mai rar, în pat. Sper să scriu, vreau să scriu. Mă scurg încet. Mi se închid ochii și îmi cade capul în piept sau într-o parte. Nu văd mai nimic, nu pot să duc ce simt, dacă simt. Mă refugiez undeva, nici nu știu unde. Poate ăsta e lucrul ce se cheamă autocontrol - util și totuși hâd. Nu mi se năzar lucruri. Nu pot să trăiesc și nu pot să visez și să scriu. Ce să exprim, cu ce rost? 

De ce-ar citi cineva ce scriu, mă întreb? Nu știu. 
Caut să exprim, să expun, să arăt - și în același timp să ascund, să tăinuiesc. 

Meșteșugul cuvintelor - ceva ce-aș vrea să cunosc, să stăpânesc, să dezvolt. 
O să treacă, sper. E util, măcar pentru o vreme, îmi spun. Nu te mai plânge.  

Autocontrol. Cuvântul ăsta îmi stârnește o imagine, în sfârșit, nu știu de ce însă și cât de potrivită - un om ce iese din apartament și din bloc înfășurat, adăpostit în pardesiu, și e palid și-afară e cenușiu. Se urcă în autobuz și are un soi de nod în gât și privește în jur. Încă o zi. Tăcere. 

Nu știu, nu mai știu nimic. 

sâmbătă, 12 martie 2016

Tehnologie

Baterie epuizată.
Scriu pentru boți, chiar dacă nu am cuvinte şi baterie, de noapte bună, să fie.

marți, 8 martie 2016

Gol

Scriu degeaba, arunc, las, adorm.

Cad, cad, printre gunoaie, pe fundul unei mări, marea.

Stoarsă, gata.

duminică, 6 martie 2016

Nişte pustiu

Măcar câteva cuvinte. Spune şi tu.

Nu ştiu.

O poveste, acum, înainte să adorm.

Nu am.

Uite ceva.
Să pui sânge în ce faci.

Un tirbuşon prin tâmplă spre ochi, începe să mă doară iar capul, mă doare iar. Hai, răsuceşte-l.
Costele, scoate şi tu dopul ăla, dă-i cep, să curgă vinul prin plete, şiroaie peste pomeți, peste nas. Să curgă de departe, cald.

Slab, slab.
Mâine o să fie o zi, iarăşi.
Mâine o să.

joi, 3 martie 2016

Atât

În pat şi în cameră e răcoare şi e aşa parfumat aerul - am o zambilă pe masă.
Scriu.
E bine atât.