Limite

Cuvinte săpând, spargând, dizolvând, foraje de mare adâncime, reunind mările, spintecându-le, mai rămâne apoi doar să dispari, într-un gol, tăcere, ar fi bine, cuvinte înfipte în carne, capilare strivite, pensete, ochi înroşiți, marmură, roci magmatice, griuri solide, pietre, copite, torace, corzile subțirele, rupte, buze cusute, înăuntru, departe, uimire.

Degeaba

Pleoape grele, un covrig și o cochilie de melc, o față de plapumă, un pat.
Mi-e așa de somn și mă gândesc la cearșaful rece, noaptea rece de-afară, mașini trecând în grabă, un claxon bizar, aspersoare, curge apa și mie mi-e sete, mi-e sete tare.
Aș vrea să mai scriu și nu mai pot, stau aici și încerc și aștept în zadar potopită de oboseală, de somn, o să plec să beau o ceașcă mare de lut plină cu apă, o să mai citesc două rânduri în pat, în locul meu rece, poate o poezie a lui Gellu Naum, deși deocamdata nu mă încântă niciuna din poeziile lui, mai încercăm, altă carte, poate, altă - sau poate nu mai apuc.
Miraj cu apă și un cearșaf rece.

Am o vânătaie pe picior, cearşaful e aşa şi aşa.

După petrecere

Aştept somnul pe un pat tare, un frigider bâzâie şi-mi vine să-mi zgârii şi rup asprimile pielii.

Pantelei! strigă Egoruşka

- Ivan Dmitrici Cerveanov,
Nafanail
Serghei Kuzmici Kuriatin
Efim Miheici.
Mitri Mitrici
şi mai ales
Contraamiralul în retragere Revunov-Karaulov, un bătrânel mărunțel şi smochinit, se întorcea într-o zi de la piață, ținând de urechi o ştiucă vie.



Abia mai țin ochii deschişi, o moldovă.

Varvară

E una din serile în care tot ce-mi doresc e să dorm, să se stingă lumina mea rapid, eficient. Mâine să mă trezesc devreme, mi-aș dori, să am mintea liberă, limpede, apă rece cu gheață.
Nu mi-e somn însă, încă. Am nevoie să scriu, îmi pare rău pentru orice o să iasă.


Nu sunt făcută pentru
nu sunt făcută
nu sunt
nu
.
Și de la capăt.
Nu sunt făcută pentru
nu sunt făcută pentru
nu sunt făcută pentru

nici pentru
zilele prea calde
străzi prea pline
și gheare în centru

poezii
poezii nicidecum

degetele mele lungi și grăsune
de varvară petrovnă
spărgând pahare, spărgând veselă
zâmbesc cu toți dinții trosnind iată degete sângerânde de varvară petrovnă
supte în gură cu poftă nu sunt făcută pentru
nimeni
nimic
domnișoara suferă de o criză de isterie
pe sub jupon și corsetul ce o sufocă
balenele înfipte
recomandăm odihnă.

În gubernia X generalisimul juisează.

Haimanalâc

Atunci m-am așezat pe scaun, întrebându-mă, am scormonit prin măruntaie și mi-am zis "mai caută, mai sapă".
Un măr stricat, descompus, cafeaua de dimineață, când m-am trezit.
"Tu ce cauți aici? mi-am zis
"Am venit să stăm de vorbă."
Așa că am stat, până târziu, cu ochii deschiși.
Mi s-au adâncit cearcănele.
Dar nimeni nu a mai zis nimic până când, până când, 
"Nu te supăra", mi-a zis, "dar tu ce cauți aici?"
"Puțină hrană."
Am închis ochii atunci, răpusă de oboseală.

Puțină poezie

Apoi sunt zilele în care mă trezesc și mi-e foame de ceva, să merg la piață, să zic, să văd legumele pe tarabe și troleele în stație, bucurii burduhănoase adâncite în piepți, straturi multiple, curbura ochilor și mâini mușcate cu poftă, ca în copilărie.

Puțin Vișniec.

Întâmplări în stația de taxi

De obicei sângele tău se scurge lent

Pe marginea trotuarului o femeie înaltă

își duce mâna la frunte îți spune vai

domnule Socrate aici nu e o arenă aici nu

e locul cel mai potrivit pentru călătoriile

dumneavoastră tu o ajuți cu grijă să-și 

scoată gleznele din sângele tău înfiorat

să intre într-un taxi vai domnule exclamă

atunci taximetristul mașina mea s-a 

împotmolit în sângele dumneavoastră cum

se face că sângele dumneavoastră este

atât de greu și alunecos nu știu prietene

răspunzi tu enervat ceva nu e în regulă 

văd și eu asta

Poate că într-o zi tata, la biroul lui în slujba lui, în mare secret, visa la amicul foarte vechi vișniec, stând în apartamente pariziene la parter, cu ferestre înalte, pe stradă trecând lungi gambe de femei în botine, vișniec ștergându-și ochelarii cu batiste, ascuțindu-și creioanele, atunci m-am născut eu probabil, poftind asemenea lucruri năstrușnice.

Meditație

Ce sunt trupurile, la ce-s bune?

Orele

O, nu înțeleg, ora unu, ora fictivă, fixă, iarăși, nu și cinzecișinouă, cum pare, ora unu, un minut, pierdut, pierdut, sfârșitul universului în care burțile sunt puse la cale, în vene circulă alcoolul, lumina se reflectă în gene și muzica duduie în cască, unu și unu, afară nu plouă, păcat, frunzele pe trotuare într-o zi de toamnă, bicicletele și soneriile, îmi amintesc, pedalele, nimic nu valorează nimic și se pierde în zare, roșu și mare, un balon, umflat și mare, roșu și mare, ca un refren, nu știu de ce, plutind către soare, desumflându-se încet, poc!, ora tulbure, unu și paișpe, amintiri vechi, degete pe taste, am plecat, să știi, și nu știu dacă mă mai întorc, nu mai sunt eu, aici, acolo, în somn și în zori, într-o zi oarecare.
Nimic.
Unu cincizecișinouă.
Două și un minut.
Două și două.