Orele

O, nu înțeleg, ora unu, ora fictivă, fixă, iarăși, nu și cinzecișinouă, cum pare, ora unu, un minut, pierdut, pierdut, sfârșitul universului în care burțile sunt puse la cale, în vene circulă alcoolul, lumina se reflectă în gene și muzica duduie în cască, unu și unu, afară nu plouă, păcat, frunzele pe trotuare într-o zi de toamnă, bicicletele și soneriile, îmi amintesc, pedalele, nimic nu valorează nimic și se pierde în zare, roșu și mare, un balon, umflat și mare, roșu și mare, ca un refren, nu știu de ce, plutind către soare, desumflându-se încet, poc!, ora tulbure, unu și paișpe, amintiri vechi, degete pe taste, am plecat, să știi, și nu știu dacă mă mai întorc, nu mai sunt eu, aici, acolo, în somn și în zori, într-o zi oarecare.
Nimic.
Unu cincizecișinouă.
Două și un minut.
Două și două.