Jazz

Îmi palpită muzica prin măruntaie.
Jazz.

Ridic ochii. S-au lungit zilele. Patru burlane lungi, metalice, își lasă umbrele pe peretele de vizavi, umbre tot mai slabe. Lumina își schimbă culoarea pe măsură ce piere.

Jazz, aș dansa într-o rochie de satin verde, cu ochii mari și obrajii pufoși și aspri, cu picioarele desculțe.

O mandarină dulceagă, mai mult lipsită de gust. 

Entropie

Deconstrucția panicii, încovrigarea inimii, un purice în priză.

Pe sub pături curg lichide negre și sunt petele întinse, am noduri și sigilii și închid ochii.

Trenul e oprit pe linia moartă, mai e lumină la o fereastă, înăuntru o femeie își bea ceaiul cu degete tremurânde.  

Doi oameni merg cu un autobuz, alături, se înclină unul spre celălalt, își lipesc umerii, își apropie obrajii, privesc fotografii.

Mi-e frig.
Două fix.

Cântec

Cântec pentru lucrurile duse la vale, pentru nimic, pentru găuri negre, cântec pentru tăcere, cântec pentru bucăți de oameni, cântec pentru mizerie, cântec pentru necunoscute, cântec pentru linii rupte, cântec pentru oboseală, cântec pentru întâmplări absurde, cântec pentru vremuri trecute, cântec pentru carne, cântec pentru legume, cântec pentru aripi frânte.

Porcării ieftine

Negru pe sub piele, imaginează-ți ce-ți place, du-te mai departe, dansează, dansează, dansează, cu mâini pe șolduri, cu mâini în aer, degete înfipte în coaste, oase, oasele, turbată, turbure, șalele mele, bătrânești, putrede, ruginite, curburile astea, vezi, curburile astea mici, strâmbe, frânte, urâte, mi se rupe, crac, rânjește, rânjește cu furie, hai, împrăștie-te, scrâșnește dinții, zâmbește, zâmbește, să crape inima în tine cu un pocnet, forajele, barajele, contraforții, burghiele, duduie pe dinăuntru stâlpii, degetele astea și ochii, ochii sunt ai mei și cuvintele ale mele. Ale mele și atât.

Atât.

Porcării ieftine.

Adorm, dorm o vreme.

Oamenii autosuficienți se întorc în sine, fericiți, lingându-și buzele, înainte să le strângă cu putere, înainte să își vâre nasul între propriile pulpe, rotunjiți, amorțiți, confortabil, leneș. 

O să mă bag sub plapumă, cu firmituri, așchii de oase, plutind prin aer. Cu căștile în urechi și muzici bizare, violente.

Asta-i viața mea, aici.

Bate ceasul ora târzie, ochii se închid printre cuvinte.

Petrecere, izbește și farmă tot, rânjind, cu putere.

La revedere.            

3:35

Să-mi șterg nasul și ochii.
Am ascultat niște muzică și m-au năpădit mucii și lacrimile.


Ieri noapte mă scurgeam de pe scaun tot mai departe și mi-am amintit de mine când eram mică și eram un băiețoi, îmi mai amintesc în ultima vreme, mi-am amintit de mine fugind prin spațiile lumii mele mici și familiare, mi-am amintit vag și totuși puternic.
Nu mi-a plăcut niciodată să fiu fetiță dar e mai mult de atât, de refuzul unui corp cu care nu mă înțelegeam sau înțeleg prea bine - purtam în mine un soi de forță brută și liberă.
 
Anul trecut am fost in Italia și ne-am jucat la un moment dat - și eu mi-am amintit că îmi plăcea când eram eu mică și ne jucam prin fața blocului să fiu fata ce stăpânea apa, fata aia din desenul animat cu Captain Planet. Și m-am luptat anul trecut în Italia cu un tip, fiind ea, și l-am învins cu forța apelor mele.

Nu știu. N-am încă vreo coerență.

Ar trebui să mă culc și eu în sfârșit și mâine poate să nu mai beau o cafea după-amiază. 

Vine o nouă dimineață în care o să mă trezesc târziu, obosită, cu dureri prin toți mușchii și-n oase, o să îmi beau cafeaua cu lapte, o să plec de-acasă și-o să mă uit la copacii albiți de zăpadă prin geamurile mașinii.

Speranța singură

Mecanism stricat, nepotrivit, tic-tac, tic-tac
Bate ceasul ora prea târzie,
Hâdă
Speranța africană zace în cursă.

Rezumatul

Să scriu.
Rapid, repede, apoi să mă bag în pat, să citesc puțin, să mă trezesc devreme - planuri puțin probabile.

Auzi, bocancii mei se cam udă în ultima vreme și ce vreau să spun e că în noaptea asta sunt pline de gheață crenguțele spre vârfuri - și de zăpadă. Le-am tot văzut, strălucind discret pe sub becuri.
Zloata, maroul, apa, claxonul, eșapamentul, sapele.
Și-apoi ieri, ieri în stația de autobuz era un bătrân senin cu ochi mari și gura deschisă privind mașinile cum trec, eu stăteam sub un copac plin de zăpadă și de fructe rotunde, două câte două, înghețate, glazurate, privindu-l - și aș vrea să dorm sub pături moi, pufoase, plușate, să le simt pe umeri și pe șolduri și pe labele picioarelor, pături inexistente.

Un om dansează și cămașa i se zbate peste coaste.

Burduful, terasamentul, prâsnelul, șireturile, degetele în buzunarele fetei.

Calamburul, cotlonașul. 

Am un cerșaf rece și tot felul de lucruri concrete în minte, atârnând grele, niște mâini pline de lut,
niște pâine
astăzi stăteam acolo pe fotoliu și mă uitam prin fereastra înaltă cât peretele, păzită în partea de jos de gratii, fereastra aia curioasă, mare, jos, pe bulevard, erau trotuare și cărări și oameni și lumina era puternică, era soare și vorbeam și vorbeam și din când în când priveam pe fereastră fără să văd nimic precis realmente, blocul de peste drum, ferestrele
sunt un caz
îngroșarea minții
nămolirea pereților
altele
Am fost într-o zi fictivă la pescuit, am stat pe marginea bălții, am așteptat, vino, pește mic,

nu am răbdare și nu am minte, am scos mâinile din apă pline, pline cu solzi și cu alge,
uite, ți-am zis, o să pun peștii pe masă, afară e iarnă și-au înghețat trotuarele și eu nu am răbdare, nu am răbdare să caut, să șlefuiesc, pe sub pleoape îmi curg luminile și vreau într-un colț, la cald, la rece, rândurile cărții sunt așa de grele și dacă e azi avem concluzia zilei,
am nevoie de apele mele și am nevoie să deschid ochii.

Doamna

Cum o fi fost poezia cu Ortansa?
Nu mai ştiu.

Părerile sunt împărțite, domnilor, dar egztravagansa de a purta pălării cu pene de pinguin şi de păun în vreme ce oftezi de plictis în apartamentul de 300 de metri pătrați precis în întunericul unei deznădejdi în cufărul țărănesc din vestibul - nu ştim ce ascunde casa acestei dame, cu pleoapele fardate fumurii şi mult dichis în obrajii supți, livizi, totuşi propun să-i sãrutați degetele subțiri la sosire, foile îngăbenite pe care le ține în sertarul închis. 

Limite

Să mergi până la limitele corpului. Dincolo de ele.

Pleosc

Japiță, ploşniță, pocnitoare albastră, putredă, coajă uscată,
o gaură
Gălăgie, zgâtie.
Carnagiu.
Tribună, bisturiu, burghie, vâj!, candelabrul, prăpădită,
Scârbavnică râie. Omoplat proeminent, fisurat, rece.
Un cotlon răsucit, mațul întins, scormonit.
Un şut, de-a dura pe stradă.
Înghite amarul, algocalminul, căciula pe ochi, gulerul.
Şuba, ploşnița, lipitoarea, astrahanul. 

Mâine anul

Cum se face oare că simt azi mai mult ca-n alte zile că de mâine chiar se înnoieşte timpul?
O nouă zi, un nou an.
Chiar o fi nou fiecare an?
De ce nu oi fi simțit şi ieri sau alaltăieri că de azi ceva se înnoieşte, o ia de la capăt cu forțe proaspete, posibilități şi oportunități proaspete?
Încă puțină iarnă, apoi o nouă primăvară, o nouă vară, o nouă toamnă, o nouă iarnă.
Toate trec, unice. Toate trec şi se repetă, cu un suflu nou, misterios încă.
Ca-n fiecare an, ceva arhaic se trezeşte în mine. Aştept cu emoție un timp înnoit. Nu-mi plac schimbările mie - pe asta o aştept cu speranțe, însă, şi cu nişte energie, adunată firmitură cu firmitură.

Aş vrea să-mi treacă timpul mai încet şi să fie mai plin.

Celor ce citiți, de mai citiți - să vă fie anul nou şi mai bun.

Înainte de culcare

Aştept să se mai răcească un ceai de cimbrişor cu propolis.

Îl beau încet acum. E încă fierbinte.

Toata lumea s-a culcat şi mă uit la bradul mare şi foarte colorat, cu beculețele lui pâlpâind. Fac asta din copilărie, în fiecare an, în nopțile de sfârşit de decembrie. Stau şi mă uit la brad.

De nişte ani mi-am dat seama că bradul de acasă, cu mulțimea lui de globuri şi de beculețe şi de tot soiul de alte decorațiuni e un univers plin de frumusețe, de culoare, luminos, strălucitor, prietenos şi cald. Oricum ar fi zilele astea, momentele petrecute noaptea cu bradul îmi fac lumea mult mai bună şi dragă - măcar cât stau şi îl privesc. 

Aproape am terminat de băut din cana cea mare de ceai. 

E aproape rece ceaiul acum.

Cimbrişorul mamei, cumpărat de la o femeie din piață, dă cu totul alt gust ceaiului - e aşa de diferit față de cel cules de mine de pe munte, de la Lucina. Sper să îmi fie de ajutor totuşi.

Pâlpâie becurile din instalații. Trebuie să le sting îndată. 

Aş vrea să stau mai mult prin casă zilele astea. 

Mi-aş dori însă şi o plimbare prin ger. Să simt aerul înghețat în nări şi pe obraji.

Poate zăpadă scârțâind în timp ce păşesc - doar sunetul ăsta, dincolo linişte. 

Am oprit instalația. Mă duc să mă culc. Noapte bună.

Pârlit

nepăsare și o iarnă ca o toamnă nesfârșită
tovarășe, însă, tovarășe, de ce te agiți atât?
proptește-ți bocancul în zid, unghiile în carne.

Cu de toate

Mi-am pus căștile și-am dat drumul la muzică,

you're lost little girl, 

you're lost little girl,

cântecul ăsta îmi amintește de o după-amiază târzie în care așteptam autobuzul în centru privind oamenii, ascultându-l iarăși și iarăși, îmi amintesc mai bine doar un bărbat în vârstă cu un bagaj mare, puțin agitat în așteptarea autobuzului, privind în zare, poate nici nu e o amintire de atunci, un bărbat cu o expresie blândă, plăcută, o căciulă de astrahan și nu mai știu
nu mai știu
niște femei la o oarece distanță de mine, iată oameni și oameni, aparte, departe, iată aerul dintre noi și necunoscutul si mașinile aglomerate, multe, multe, și farurile, nimic ieșit din comun, mi s-a descărcat și închis telefonul până la urmă.
Am gătit pui cu de toate, de toate, îți spun, mi-am scos aproape toate condimentele din sertar, pungi multe, le-am sortat și le-am grupat cu ceva iritare, mi le risipise cineva înainte. Voiam să gătesc o rețetă indiană din cărțile mele și nimic nu mă mulțumea pe deplin. N-aveam ceapă galbenă, aveam ceapă roșie, n-aveam lapte de cocos, n-aveam nu mai știu ce sau nu îmi plăceau condimentele, aș fi vrut mai multe, aș fi vrut altele, nu, ăsta e prea sec și ăsta e nu știu cum, dar, uite, o să pun ce am, tot ce știu eu și tot ce vreau, am poftă de experimente, doar le-am mai combinat de atâtea ori, așa că am pus de toate:
ceapă roșie tocată
semințe de muștar negru, schinduf, turmeric, frunze de curry, fulgi de chili, puțin chimion, puțin fenicul, scorțișoară, anason, nucșoară, ceva mai mult ghimbir și puțin cardamon și usturoi și le-am perpelit oleacă împreună cum știu că se face și am pus și  puiul
tăiat cuburi
și apoi două cutii de roșii pasate și puțin zahăr pentru că erau foarte acide-acre roșiile și am pus capacul și le-am lăsat să fiarbă împreună
și-am fiert și orez și s-a prins de fundul oalei - nu mă pricep să fierb orez.
Și eram îndoită, nu știam cum o să iasă, am stat și-am băut sirop de muguri de brad cu lămâie și apă rece și-am spart semințe și-am citit din următoarea carte și m-am împotmolit în fraze scrise într-un stil ce-mi părea așa greoi și-am spart și-am spart semințe și-am băut din cană
am tot gustat puiul cu de toate, a ieșit chiar bun, măi să fie, aș tot gusta din el, o să mă duc la bucătărie să mai gust și să-mi torn niște lapte într-o ceașcă iarăși.
Mi-am amintit de Paris, un oraș ce nu-mi place pentru francezii simandicoși, îmi place mai puțin pentru clădirile mărețe și mai mult pentru imigranții lui și cartierele sărace, pentru sărăcie, pentru indieni, chinezi, japonezi și magrebieni de tot soiul și cine mai știe, români și țigani și toate națiile, dramul de neliniște cu care umbli în jurul gării și pentru mizerie și turiști și toți cei ce stau în nopțile de vară pe malul Senei și mănâncă și beau vin și se uită la vapoare, magazinele cu mirodenii și fructe și legume exotice și restaurantele imigranților și coafoarele și magazinele cu săpunuri și librăriile islamice, clădirile cu odăi minuscule, invariabil, toți cei ce cântă, dansează, fac baloane, dansează cu flăcările, sunt acrobați pe role pentru un public, străzile mici noaptea și ferestrele luminate,  

barul cu pian


și nu mai știu acum.

Să trăiești precum cel ce scrie, în Paris, să ai acolo prieteni, cunoștințe, întâmplări
zile în diferite anotimpuri
nopți pe străzi și în camere și în baruri și pantofi și țigări și picioare de dame continuate cu trupuri, sudori și râsete și o față buhăită și cearcăne și mațe goale și umflate, o cameră minusculă cu o fereastră mare, poate cu vedere spre o curte interioară - sau poate spre bulevard. Foame, patimi. Să cumperi pâine acolo și noaptea să iei metroul sau un taxi. Sau nu, să mergi pe jos și să-ți fie frig. O cucoană să fie roșcată și cu buze rujate, foarte roșii. Nimic mai mult aici.
Să stai si să scrii despre toate, copaci, nori, oameni, străzi și cugetări minore și majore, lumea decadent-plină de poezie, pofte, fapte, fapte, imagini, un amalgam flamboaiant-fantastic, greoi.
Aici însă, neputință. Slabă imaginație.
S-a oprit muzica și nu i-am mai dat drumul, Mă duc să mai gust din mâncare, să-mi torn niște lapte într-o ceașcă.
Am început să aud iarăși ceasul. 

Târziu

Am terminat de citit un roman şi beau o ceaşcă de lapte sperând să mi se facă somn.
Despre ce să scriu?
Aud ceasul bătând, îmi aminteşte de bucătăria-dormitor a bunicilor, de bucătăria părinților în care e un ceas ticăitor acum, de ceasul galben rusesc pe care-l țineau pe vremuri în dormitor. Îmi miros mâinile a cremă cu pelin şi gândesc tot felul de gânduri.
Se-aude apa în calorifer. Se-aude ceasul.
Trei fix.
Mă doare un picior. Mă doare spatele.
Se aud maşini. O răsuflare, din când în când.
Nu vreau să scriu despre nimic semnificativ. Interesant. Nimic.
Nişte cuvinte slabe, goale, atât.
În baie sunt rufe ude, atârnate pe calorifer. O bluză vişinie, un halat galben.
Mi-am luat 6 romane de la bibliotecă şi mai am de citit 4. M-am uitat la ele cu desfătare, mi le-am reamintit, le-am aşezat pe masă.
Se-aud ceasul, caloriferul, răsuflarea. Nimic. Mă dor umerii, spatele, stau rău. O să îmi scot lentilele, o să mă lungesc şi adorm.