Derviși rotitori

Anul trecut, la sfârșitul lui iunie, am privit câțiva deriviși dansând.

 *

"Curând s-a auzit un sunet, mai întâi îndepărtat, apoi din ce în ce mai aproape. Era atât de fermecător și de mișcător încât toți și-au ținut răsuflarea, ascultând.

- Ce fel de instrument e ăsta? a șoptit Suleiman cu un amestec de uimire și încântare.

- Se numește nai, am răspuns, amintindu-mi discuția dintre tata și Shams. Iar sunetul lui e suspinul iubitului după draga lui.

Când sunetul naiului s-a stins, pe scenă a apărut tata. Cu pași ușori și măsurați s-a apropiat și le-a dat binețe privitorilor. L-au urmat șase derviși, cu toții discipoli de-ai tatei, îmbrăcați în veșminte albe cu fuste largi. Și-au încrucișat brațele pe piept, înclinându-se dinaintea tatei pentru a-i primi binecuvântarea. Apoi a început muzica și, unul câte unul, dervișii au pornit să se rotească, mai întâi încet, apoi cu o iuțeală care îți tăia răsuflarea, fustele lor desfăcându-se ca florile de lotus. 

Era, într-adevăr, o priveliște uluitoare. N-am putut să nu zâmbesc de mândrie și bucurie. Cu coada ochiului, am cercetat chipurile celor din jur. Până și cei mai răutăcioși clevetitori urmăreau dansul cu vădită desfătare. 

Dervișii s-au rotit și s-au tot rotit, o veșnicie parcă. Apoi muzica s-a întețit, sunetul rebab-ului dindărătul perdelei alăturându-se naiului și dairelelor. Atunci s-a ivit pe scenă Shams din Tabriz, ca un vânt vijelios din deșert. Purtând un veșmânt mai închis decât al tuturor celorlalți și părând si mai înalt, se învârtea și cel mai iute. Mâinile desfăcute îi erau înălțate către cer, la fel și chipul - ca o floare a soarelui în căutarea luminii. 

Am auzit mulți oameni din preajmă scoțând strigăte de uimire. Chiar și cei care îl urau pe Shams din Tabriz păreau să fi fost prinși de vraja clipei. Am aruncat o privire către tatăl meu. Pe când Shams se învârtea amețitor, iar dervișii se roteau ceva mai încet în cercurile lor, tata rămânea nemișcat ca un stejar bătrân, înțelept și liniștit, buzele lui rostind fără încetare rugăciuni. 

Într-un sfârșit muzica și-a încetinit ritmul. Toți odată, dervișii s-au oprit din rotit, fiecare floare de lotus închizându-se în sine. Cu o mișcare blândă, tata a binecuvântat pe toată lumea de pe scenă și dintre privitori, iar o clipă am simțit că suntem cu toții legați într-o armonie desăvârșită. Pe urmă s-a lăsat o tăcere adâncă și neașteptată. Nimeni nu știa ce să spună. Nimeni nu mai văzuse așa ceva înainte. 

Glasul tatei a rupt tăcerea.

- Asta, prieteni, se numește sema - dansul dervișilor rotitori. De astăzi, dervișii de toate vârstele vor dansa sema. Cu o mână arătând sus spre cer și cu alta arătând în jos spre pământ, ne legăm să împărțim oamenilor fiecare fărâmă de iubire pe care o primim de la Allah."   

*