Umblet

Cred că nu am citit niciodată dar am impresia că am citit o carte numită "Mecanica inimii".

Mi-o și imaginez, are bujii, pompe, ardere internă, combustie spontană, explozie internă, eșapament.

Lângă ea stă un om într-o salopetă gri unsă cu vaselină neagră, în mână ține o cheie franceză. 

Se uită adânc înăuntru.

Cerul e noros, presiunea atmosferică e scăzută, pășesc pe dalele de piatră, clădirile sunt vechi, au ferestre mari, lumina becurilor e caldă, e racoare și mă învelesc mai bine cu flaneaua din lână 30%. O să găsesc un bar cu pian, pe pianistul de-acolo îl dor sfâșietor degetele. 

În cot mi-ar plăcea să am un petec, m-aș sprijini pe el în timp ce sorb tacticos din paharu-mi, m-ar impresiona aștrii, aș închide ochii contemplând spațiul cosmic. 

La finele nopții aș pleca printre tei, aș avea atunci în buzunar o ceșcuță, special pentru momentul în care o să înceapă să plouă, o ceșcuță de porțelan fin cu flori mici albastre. Ceșcuța aș intinde-o atunci pe sub tei, aș sorbi apoi zgomotos din ea, după ce mi-aș scoate solemn pălăria și-aș sprijini-o pe piept cu mâna stângă. 

M-aș întoarce în orașul tulbure, m-ar opri din când în când trecătorii să le spun unde e centrul. 

Traversând m-ar claxona taxiurile galbene, ar străluci roșu și galben și alb și lung farurile, prin discoteci domnișoarele și-ar mișca energic și duios șoldurile, poeții ar scrie pe șervețele umede la terase, uși vechi și putrede ar scârțâi în clădirile părăsite pline de hârtie igienică și plapumi. La un colț de stradă toți vânzătorii și-ar număra banii, domnii ar fuma la terase, femeile ar cotrobăi prin coșurile cu haine la solduri. 

Prin bălți ar străluci curcubeic benzina, m-aș descălța și mi-aș ține într-o mână șosetele albe și în alta pantofii, aș călca bezmetic prin ele.

Reclamele ar străluci târziu în noapte, cățărate sus pe blocuri. Dintr-un subsol ar răsuna un contrabas, un pian și poate un bucium. Gunoaiele s-ar aduna pe lângă bordurile înalte, apa ar șiroi spre gurile de canale și vagabonzii ar urina fericiți în colțuri.  

Brutarii ar frământa febril către zori pâinea, camionagiii și-ar bea cafeaua caldă în popasuri, melancolicii ar privi galeș luna. 

Pe nesfârșitele caldarâmuri mi-aș îndesa mai bine pe cap căciula, ca să-mi acopere bine urechile, aș aștepta cuminte autobuzul, m-aș cufunda într-un scaun din plastic și-aș număra pe geam picăturile.