Despre mersul trenurilor şansei
Acum, când ea-şi consultă ceaşca, pe care-o ţine ca
pe-o floare (din soiul lupidragi) de ansa frgilă şi cu
dulce galb,
cu ce cuvinte aş putea, fără s-o
tulbure, să-i spun, să-i dau de înţeles că şansa,
pe care pare s-o aştepte de la ghiocul univalv al
ceştii ca atare, ea, al cărei nume poate fi (şi poate
că şi e) Ortansa, că şansa, cum spuneam, nu trece,
sau, dacă trece, nu opreşte, sau, chiar dacă
opreşte, nu stă (decât puţin) într-un oraş, al ei,
urât şi care-şi pierde, pe zi ce trece, ănportansa;
mult prea urât şi-n care singur varul odăilor e alb.
(Şerban Foarţă )
PS: Scrisoare din Moldovița
(Emil Brumaru)
Pentru ce se duc, Nichita,
Trenurile lungi pe linii
Tremurand de infinita
Gingășie a luminii?
O fotografie făcută pe când mă întorceam de la Sibiu într-un București în care mă aștepta un Răduc proaspăt îndrăgostit. De mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu