vineri, 12 octombrie 2012

În labirint

Stau în bucătărie, mănânc biscuiți cu Nutella, beau un deget de vin roșu - nu e o combinație așa reușita - și cuget. Ar trebui sa fac altele, cu totul altceva. Dar nu am chef de mai nimic. Nici nu mai știu ce e cu mine.
Mă întreb adesea dacă ceea ce fac e bine sau nu, dacă ceea ce am facut e bine sau nu, dacă nu era mai bine să fi facut ceva altcumva sau să se fi întâmplat ceva altcumva. Ajung să regret foarte multe, prea multe. Orice lucru ar fi putut sa fie mai bun, mai bine. Oare sunt unde e cel mai bine să fiu? Oare am făcut ce era mai bine să fac? Oare ce ar trebui să fac?
Mă simt prea des ca și cum as fi într-un labirint. Oare am ales drumul potrivit, drumul cel bun? Și, de altfel, nici nu știu precis unde aș vrea sau ar trebui să ajung.
Rătăcesc de când eram mică prin visele mele. Dar uneori simt că rătăcesc dintotdeauna, oriunde. Sunt confuză și dezorientată.
Radul meu judecă altfel lucrurile - s-a întâmplat totul cu un sens și un scop, totul merge înspre mai bine și spre împlinire, tot răul e spre bine, nimic nu e întâmplător, nu are sens să încerci să controlezi lucrurile.
Și eu nici măcar nu cred ca vreunul dintre noi are dreptate.

Îmi place mult fotografia de mai jos. Nu poate fi interpretată chiar precis - poate că omulețul din imaginea mea merge spre lumină. Sau poate aduce întunericul cu el. Dar cu siguranță rătăcește printr-un labirint.


2 comentarii:

  1. Daca paseste cu dreptul, merge spre intuneric. Dar asta nu inseamna neaparat ca merge spre intunericul lui Dante. Se indreapta doar catre un loc, poate, necunoscut care e firesc sa fie invaluit in mister la inceput. Dar orice sfarsit e un nou inceput. Curaj sa fie si incredere! Sau cele 3 cuvinte magice care imi vin acum in minte: " credinta, nadejde si dragoste"! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am reanalizat fotografia, marind-o, de asta data, si am constatat ca am gresit: e total pe dos! Paseste spre sursa de lumina omuletul, care are talpa piciorului stang vizibila si calca cu dreptul! Ei, dar, oricum, imi place cum o intorsesem din condei mai sus! :P Cred ca a fost halucinant discursul meu, ca si labirintul de care pomeneai...:)

    RăspundețiȘtergere