Est și Vest

De multe ori aș vrea să scriu despre anumite subiecte, în mintea mea se deruleaza șirul de idei și-apoi, ca și cum aș fi satisfăcută cu articolul din mintea mea, nu mai simt nevoia să și scriu despre un lucru sau altul. Așa s-a întâmplat și cu o idee de articol despre o diferență importantă între Est și Vest, pe care aș fi vrut să-l scriu la puțin timp după ce Radu meu s-a întors dintr-o călătorie de serviciu în China. Ieri seară însă, citind dintr-un manual de utilizare pentru propria persoană, cum îmi place să-l numesc (anume dintr-o carte ce se numește  "The highly sensitive person - Hot to thrive when the world overwhelms you"), am dat de rezultatul unei cercetări ce-mi confirmă ideile despre deosebirea aceasta importantă între Vest și Est și-am decis că acum e vremea să scriu despre ceea ce mă preocupă. 

Pe scurt, cineva a avut ideea de a studia, în paralel, un număr de copii din China și un număr de copii din Canada, pentru a vedea modul în care sensibilitatea și timiditatea influențează relațiile dintre copiii cu aceste caracteristici și ceilalți copii. Se pare că este un fapt știut de antropologi acela că fiecare cultură are un model ideal dominant al personalității, spre care educatorii (părinți, profesori, ș.a.) ghidează dezvoltarea copiilor. Conformitatea cu acest model este social răsplătită iar abaterea de la model este într-un fel sau altul sancționată. În lumina acestei teorii, cercetătorii respectivi au descoperit că în Canada cea Vestică sensibilitatea si timiditatea erau sancționare de copii, iar cei ce erau posesorii unor astfel de trăsături erau izolați, nu erau preferați pentru relațiile de prietenie și nici pentru joacă. În schimb, în China, cei timizi și sensibili erau preferați pentru legăturile de prietenie și pentru joacă. In China, de altfel, există o relație de sinonimie între ideea de timiditate-comportament reținut și cea de bună creștere iar sensibilitatea este percepută ca fiind calitatea de a avea o bună înțelegere a lucrurilor. Autoarea cărții vorbește aproape continuu despre faptul că în Statele Unite cei hipersensibili au de regulă dificultăți destul de mari în ceea ce privește integrarea lor socială, simțindu-se în cele din urmă anormali, fiind lipsiți de stimă de sine și având șanse mai mici de a reuși să obțină afirmarea și confirmarea în societate. Se realizează un soi de "selecție a personalităților" iar personalitățile apropiate de modelul ideal ajung să predomine și să domine. 

Citind despre studiul ăsta mi-am amintit de impresia lui Radu că cei din China, colegii lui chinezi, sunt în genere timizi și modești, reținuți în a se afirma. Discutând despre lucrul ăsta la întoarcerea lui ne-am amintit despre ceea ce ne transmit cei din Occident în genere, despre cum ni se pare nouă că îi poți recunoaște aproape imediat pe stradă, fiindcă au ceva aparte în felul de-a se purta prin lume, o siguranța de sine, o atitudine plină de sentimentul de demnitate personală. Să însumăm așadar trăsăturile încurajate  întru dezvoltare în Vest: nivel redus al sensibilității (asociat de regulă cu lipsa de empatie), încredere în forțele proprii și în demnitatea personală (asociate de regulă cu nevoia de putere) și, în consecință o atitudine expansivă și îndrăzneață. Așadar, iată o deosebire fundamentală între estici și vestici... 
 Istoria lumii a început să aibă înțelesuri suplimentare în lumina gândurilor ăstora. Mie mi-e destul de clar că în istorie încurajarea dezvoltării cu precădere a unui astfel de tip de personalitate (sau ale anumitor laturi ale personalității) este cât se poate de reală și de eficientă, că societățile alcătuite astfel au fost în genere mai dornice de afirmare și mai competitive, că sunt mai puțin capabile să înțeleagă alte culturi și modele culturale și de ce și acestea sunt valoroase, că expansivitatea și insensibilitatea s-au putut transforma foarte ușor în expansionism, brutalitate și dorința de a impune propriul model cultural. Desigur, au fost și sunt și popoarele orientale agresive și/sau expansive însă nu în stilul și în halul celor din Vest. Exploratori, conquistadori, colonialism, eroi civilizatori, imperii, imperialism, mercantilism, industrializare, capitalism, modernizare, naționalism, iar mult colonialism și imperialism, iar eroi civilizatori, cursa înarmărilor, războaie mondiale, totalitarism, nazism, holocaust. Și altele. Pe cealaltă parte, drept răspuns la capitalism al unora cu vise de putere mai mari decât cele de echitate, egalitate și echilibru, comunism. Care, în loc să fie o desființare a "luptei de clasă", devine în cele mai urâte forme o formă de democid. Sigur, clar, au și esticii păcatele lor, destule...
Mă supără foarte tare, pe lângă altele, formele subtile de agresiune și agresivitate, agresiunile culturale și cucerirea culturală. Când vrei să faci lumea asta a ta fără să faci măcel e suficient de cele mai multe ori să-l faci pe celălalt să fie la fel ca tine, să-l faci să-și deschidă porțile către tine și mesajele tale, să te prezinți cât mai frumos, să-l faci să te admire și să vrea să devină ca tine. Apoi poți să-l și ajuți să devină fix ca tine și împreună să fiți mai puternici și să cuceriți...o bucată mai mare din piață. Si din viața oamenilor. 
Să revin la personalitate... E de-ajuns să vă amintiți ce vi și ni se comunică mereu ca fiind personalitatea ideală. Omul "self-assured", "outgoing" și puternic ce ni se prezintă drept model atât de des devine încet-încet idealul comun al tuturor. De unde vine acest ideal? Din Vest, pe o cale sau alta, corespunzând unui model cultural modern-occidental (fiindcă, undeva-cândva, modernitatea a devenit sinonimă cu occidentul, sau occidentalitatea, dacă există așa un cuvânt). Haidem să fim moderni, să credem în mai mult, mai repede, în progres, în modernizare. Vestul eroilor civilizatori, progres-modernizare-dezvoltare. Schimbare-schimbare-schimbare, trebuie să devenim alții, nu contează ce pierdem pe drum. Nu ne disprețuim noi poporul și istoria fiindcă nu am avut aproape niciodată vreo aroganță și mai ales una expansionistă? Nu admirăm realizările magnifice ale omului Vestic și nu ne dorim să pășim și noi cu aceeași atitudine? Nu am vrut noi (și probabil că am și reușit) să dăm uitării și să vârâm sub preș (după ce a fost făcut praf) felul de a fi al acestui popor și toată cultura noastră tradițională (și omul caracteristic acestuia) fiindcă trebuia să devenim moderni, trebuia să devenim precum măreții occidentali? Modernizare-occidentalizare, asta este poezia pe care trebuie să o știm cu toții. Trebuie să se nască omul nou, omul scăldat în cultura occidentală, omul ce dobândește felul occidental de a fi. Sunt absolut sigură că, de fapt, supunerea noastră față de un astfel de model e un mod in care suntem cuceriți pur și simplu de expansivul, dornicul de putere și de afirmare, prea sigurul pe sine Occident. 

Așa că, brusc, înțeleg mult mai bine de ce mă atrag cu mai mare putere filmele si romanele orientale - rusești, din orientul mijlociu, chinezești, japoneze. Ceva din mine se regăsește în ele mereu. Regretul meu cel mare este însă acela că despre noi înșine, despre rădăcinile noastre, nu știm mai nimic și nu ni se spune mai nimic. Suntem cuceriți și ne transformăm.

Pentru a înțelege diferența foarte mare între expansionismul brut al Vestului și modul în care Estul (cel chinez în mod special) poate fi combativ vă recomand un film - se numește Ip Man 2 (partea aceasta, a doua, poate fi văzută independent de prima fără nicio problemă). Este un film foarte grăitor.
Sigur, modernitatea are și atâtea lucruri bune. Dar eu sunt omul lui "lasă-mă în pace". Nu-mi place să mi se vâre pe gât lucruri, felul de-a fi al altuia, îmi plac oamenii care-și văd de treaba lor și nu-i agresează pe alții și-i lasa sa fie ei înșiși. Sunt o persoană tot mai atrasă și mai fermecată de cultura veche românească, cea a oamenilor simpli dar atât de înțelepți în atât de multe laturi ale vieții lor - și în apărarea ei vreau să vorbesc și să scriu lumii.