teamă

m-a speriat un film, un serial cu un episod cu un vârcolac
stau într-o cameră ce pare mare și goală - deși nu e - și ascult coloana sonoră a unui alt film în căști și-mi privesc pielea oscilând între momente în care cred că o iubesc, așa, cât de cât, pe ea, propria-mi piele, propriul corp
ceva nou
- și momente în care mă sperie
obiectul ăsta, conglomeratul ăsta de celule, cu o viață a lor, sunt eu?
mâinile astea, atingându-se una pe alta, sunt eu?
îmi văd micile crevase ale pielii în lumina monitorului, structurile, porii, firele de păr
mâna stângă strălucind cu relieful ei

mă gândesc departe

și mă gândesc înăuntru
fragmentele astea ciudate și contradictorii și mizerabile din mine într-un corp ciudat și străin, al meu, viu
pentru cât timp?

mi-e teamă de moarte și mi-e teamă de viața propriului corp
mi-e teamă de prea multe
încerc să las lucrurile să curgă fără să am chiar așa mult grija lor
să respir

mă abțin

o scrisoare
o să îi dau drumul în nisip și o să fie udată de valuri
o să se îmbibe cu apă cu sare
cerneala o să se dizolve

mai mult acum nu pot

adulmec

am pășit pe stradă, am mers și mers, mi-a mirosit a flori azi - de niciunde - mi-a mai mirosit a iarbă, a parfum, a urină ciudată, a gunoi și a ciorbă
poate a oțet
a multe, amestecate
a bărbat și tutun ceașca de mate
umblu și adulmec 

Persistență

Trupeşă

O combinație ciudată între o mimoză şi un tractor
durum durum
mi se răsucesc scofâlcesc petalele
în brazde
vişiniu strălucitor
palpită în vânt
borangic
dârdâit
durum durum
negru brun
de tractor

Sunt

Sunt un instrument - din mine curg cuvinte, curg emoțiile întunecate, murdare, roșiatice, ușoare. Tremur și vibrez până-n mâlurile cele mai fine, mătăsoase. Sunt un contrabas, un bandoneon, necontrolat, dezacordat, târât șchiopătat pe coridoare. Un pian nevrotic și melancolic.
Sunt, stimate, sunt.
Sunt o rochie electrizată pe pulpe aspre, sunt o orgă într-o biserică mare și gri
arcadele ei gotice înalte
aerul greu vibrând, călătorind pe lângă umeri, grumaji și clavicule
Eu sunt, stimbabile, sunt
degetele alunecând pe podele desenând
înfiorate
sunt ochiul ce te privește hulpav
devorând tremurând
mut
suflu grav numărând
amplificând
suflările tale
sunt un gunoi nepractic
o frunză alunecând patetic în zile ploioase
eu sunt, stimate
și mușc
sunt un pervaz tocat de ploaie
un nimic încrezut lunecând la vale
sunt stofa pantalonilor cadrilați și rochia cu paiete
atingând
pășind mai departe
lipite de piele
aspre
sunt un încrezut
sunt o cadă cu apă călâie și jeg la sfârșitul unei zile
sunt o îmbrățișare, o singurătate
sunt un bandoneon, un contrabas, un pian
sunt o sumă de promisiuni
o sumă de minciuni
sunt un nimic
sunt o așteptare
sunt aici
sunt. 

Umbre

Se plimbă
lipite de ziduri
pe străzi vechi
tremurânde

O barcă

Sunt o maimuță speriată, îmi tremură ochii, vederea
Hei tu, parpalac dezlânat,
Atârnat
Nicio speranță pentru zeii tundrei culcați pe asfalt
Înăuntru pulsează bezmetic, cenuşiu şi rotund
Căuşe de palme calde şi cad
Înfipte în suflete
Spart
Gramofonul alunecă-n şanțuri fine şi
Fad
Îmi suflă în suflet în rond şi în cald
Buze-amintite şi mâini adâncite
În carne şi-mi trag
Jaluzele albastre
În clipe
Un vag
M-aduce aproape şi trag
De piele şi bube
De apă
În larg.

Timpul

Mariana pierde trenul pe o bancă într-un vechi parc
Galben flanelul
Zâmbeşte ridat
Încotro să mai merg

Obsesivă

Să evadez
Neştiut
obsedant
Du-mă departe în țările calde
În care cuvintele sunt parfumate şi transpirate
şiroind spre burice
în linişte