O carte

Un miros vechi, vechi, adiind dintr-o carte cumpărată dintr-un anticariat, un miros de casă de om bătrân, din alte vremuri, similar celui din casa bunicilor mei, un miros pierdut de vreo 15 ani. Am vrut să caut ceva, altceva, l-am aflat, neașteptat, intens. Am cartea de vreun an și-am purtat-o de colo-colo, am citit-o în parte și-am abandonat-o de o vreme într-un colt, așteptând zile mai bune, zile când o să reușesc să o citesc până la capăt . Și e prima dată când îl simt. E tare ciudat.

Ce-aveau însă în comun bunicii mei, oameni simpli dintr-un sat îndepărtat, cu fosta proprietară a cărții? Cu o Veneră Cojocaru căreia Harry Brauner îi scrie:

"Venerei Cojocaru,
Prietenei dragi și tovarășei - întotdeauna gata să întindă o mână tovărășească la necaz și un sfat bun la nevoie - celei pe care o simt alături de mine în această zi de prea întârziată fericire și bucurie.
Harry Brauner
Buc. 2 octombrie 1979"

Cum o fi fost ziua lor? 

E așa de târziu și trebuia de mult să dorm. O să mă culc, pe cearșaful rece, învelită cu ceva ușor, în sfârșit pe răcoare. Îmi vine să îmi iau cartea și să dorm cu ea în brațe, să-i sorb iar și iar mirosul, să-mi imaginez mâinile lui Harry Brauner scriind dedicația, stiloul, cerneala uscându-se, apartamentul mic din București al Venerei Cojocaru, biblioteca ei și încăperile toate, diferite obiecte și cotloane și detaliile mai mult sau mai puțin semnificative ale vieții ei neștiute și poate și a unui soț, doi bătrâni într-un apartament ce-s sigură, fără motive raționale, că nu era mare. Să-mi amintesc odăile bunicilor mei, obiectele, texturile, luminile și mirosurile, să mă pierd în legăturile ciudate dintre noi toți, fibrele unor povești adunate ciudat, împletite de un miros, mirosul unor vieți, păstrat între paginile cărții.

Clondire

Trei clondire cu otravă, picurând încet-încet în gâtlejuri stafidite, arse, roșii și povara nesfârșitei amorțeli, apăsând umerii vara, pământii și coșcoviți, prăbușiți alene seara, pe podele aspre, reci,
capetele spintecate de năluci și de piroane, lungi șiroaie de cuvinte curgând calde mai la vale,
făcând bălți,
lipicios-ntunecate,
mațe goale, vinuri seci, pălării monumentale, pene mari, gâdilătoare, litere plăcut egale, nesfârșite linii care, frânte, negre și amare, dau născare, cu regret, creaturilor bizare, pofticioase, tâmpe, carne, nesfârșita așteptare, fără sens, fără mișcare, picăturile amare curg la vale, curg la vale, spre o mare violet, în gâtlejuri stafidite, arse, mute, cu regret.

O întâlnire

Azi dimineață un vis.
Nu-mi amintesc prea bine dar stăteam pe țărm, pe malul mării, privind un vultur în timp ce zbura sus, în cercuri, în ceruri, deasupra apei. Vulturul a început să coboare - s-a transformat într-o femeie. Închid ochii - o văd pășind peste ape, peste valuri, venind spre țărm. O femeie brunetă poate, cu părul nu prea lung și ochii, ochii luminoși, strălucitori, un fel de căprui deschis poate, strălucitori cumva îi văd, mi-i amintesc. O privire intensă, o prezență puternică, o ființă puternică și bună totuși, am simțit. O călătoare, umblând liberă prin lume, oprindu-se pe ici și colo. Am plecat nu mai știu pe unde, m-am întors, atrasă de ea, dornică să o întâlnesc iarăși. Am găsit-o, într-o cameră luminoasă de hotel - și am plecat împreună spre plajă, spre mare. Atât îmi mai amintesc, deși visul a fost lung, lung înainte de întâlnire și poate și după - nu mai știu nimic.
M-a fascinat și entuziasmat atât de mult, trezindu-mă, mai apoi, femeia mea vultur.


În ultimele luni, ultimul an poate, mi-am dat seama cât de puțin întregi sunt oamenii - câte fragmente poartă în sine, unele scufundate în întuneric, altele în lumină, plutind, trecând prin lumină, întorcându-se în beznă, întâlnindu-se uneori, uneori stând de vorbă. Mai toți trăim cu impresia că suntem întregi, singuri, un unic eu solitar închis într-un corp -  nu suntem însă, nu suntem deloc.

Te cunosc după sandale

Un bărbat gras cu cămașă cu pătrățele, cu pantoloni negri și cu chelie, dansând cu foc, cu mâinile în aer, întinse, ridicate, cu ochii închiși, buzele și sprâncenele strânse ușor, e noaptea târziu și răcoare pe terasa pe care fumează câțiva oameni și aerul e tare, mirele și mireasa dansează transpirați într-un colț, perdelele sunt dantelate și pe mese sarmalele sunt pe jumătate mâncate, pantofi albi cu toc și leucoplast lipit pe picioare subțiri în ciorapi de nailon străluncitor, rochii roșii strâmte cu câteva volane și un coc, cercei mari și rotunzi și piruete rare, prăjituri cu cremă roz, moale, boxe înalte, muzică asurzitoare, obraji pupați cu răsuflări grele, alcool, talii cuprinse și lipite de burți pline, legănate șoldurile după pași de pantofi negri și uneori maro, mâini strânse și întinse balansându-se, o fată lungă și blondă sprijinită de un perete, cu părul prins într-o coadă și o rochie din satin verde, bătând dintr-un picior, fața ovală prelungă și buzele întredeschise, imaginându-și cum ar fi să danseze, câteva pahare ciocnite, ochii închiși și amețelile dulci, rotunde, eliberatoare.

Despre pornografie

Nu e un lucru știut despre mine în genere - nu e ca și cum discuțiile despre așa ceva ar fi ceva obișnuit între rude, prieteni, cunoscuți și necunoscuți - dar am o mare și veche scărbă și o revoltă față de pornografie. Ca mai toată lumea, probabil, m-am întâlnit cu pornografia cândva prin adolescență - și după o scurtă perioada de atracție mi-a zgândărit și rănit așa de tare sensibilitățile (și conștiința și inhibițiile și altele, dar sensibilitățile mai ales) încât m-am săturat și lecuit de tot de așa ceva.
Mereu am intuit-gândit-considerat că pornografia transformă cumva oamenii, imaginea lor despre ei înșiși și despre ceilalți - și relațiile dintre ei. Mi se pare dezumanizantă și degradantă pornografia, periculoasă, în ciuda oricăror aparențe. Nu am o problemă cu sexul - doar cu felul în care e degradat de pornografie și halul în care pot fi degradați și dezumanizați și deformați și răniți, mai ales răniți (psihic, cultural, social și chiar fizic) oamenii ce o produc și cei ce o consumă.

Umblam de colo-colo pe youtube puțin mai devreme și am dat peste un clip, primul de mai jos. M-a impresionat așa de tare ce spune vorbitoarea încât mi se pare un lucru benefic și responsabil să-l pun și la dispoziția altora. Altă dată am dat peste al doilea - mi s-a părut grozav.
Pentru că nu mă interesează așa ceva, nu știu cu ce e plin internetul în materie de pornografie și trebuie să îi cred pe cuvânt pe cei ce vorbesc despre asta. Mie una mi se par foarte bune prezentările, mai ales că sunt în consonanță cu ce simt și gândesc eu despre pornografie (reprezintă un anumit punct de vedere). E clar că aș vrea să propovăduiesc punctul ăsta de vedere sau o oarece conșientizare. Poate că cineva, oricine o fi, dacă o fi, după ce o să ajungă pe blogul ăsta amărât si o să se uite la cele două clipuri o să se uite dată viitoare la ce s-o uita încolo și încoace puțin mai conștient(ă) de ceea ce se întâmplă acolo, de felul și măsura în care e afectat(ă) de ce vede și de felul și măsura în care e afectată lumea în care trăim de ceva aparent nesemnificativ și inofensiv, o plăcere alinătoare de singurătăți, amaruri, dureri, plictiseală, frustrări, dorințe, pofte, altele, cine mai știe.
Sau nu știu - luați-o doar ca pe o invitație la o înțelegere mai adâncă a lumii în care trăim și a manierei în care practici din cele mai intime se agregă și se leagă în mod sălbatic, necontrolat, transformându-ne lumea.

Amara

Foc, stele.
Vorba multă răsăritul soarelui.

O răpire

Câmpuri peste care zbor, flori roșii și sânge, ochi larg deschiși și pupilele fluturi, deschise, strânse.
Ce e viața?, o scurgere, stropi de sudoare în zile încinse, sare pe buze, clocot în vase prelungi, deschise, fire de nisip risipindu-se, căzând printre degete, o ploaie căzând neașteptat din ceruri senine, ochi privind în sus printre frunzele viei, stropi de ploaie pe piele, șuvoaie ducându-se, puternice, pe străzi luminate de faruri, mașini la semafoare, luminile roșii, ochii injectați și bătăile inimii puternice, miros de odorizante ieftine și materiale sintetice negre, piciorul apăsat pe accelerație. Stropi ropotind pe tabla acoperișului. Șiroaie de ploaie în vene albastre.
Un bărbat colorând curcubeul.

Furiș

Suflă vântul prin pustie, arşița întârzie.
Călătorul argintiu pășește prin pădure.
Un fir de iarbă.

Trec luminile printre frunze, orbitoare.

Fantasmagoric

Ah, corolele funeste dănțuind fantasmagoric peste pălării de fetru sub marfare pline, roşii, sigilate cu sigilii şi gonind peste câmpie, în siberii simple, negre, deținuți păşind mecanic spre bătrâne cariere, pâine neagră, pulpe goale, ierni fioroase, căprioare, pături groase şi prin noapte murumurând o foame veche, răsucită peste piele, sub izmene nepereche, călători prin valea veche, bocceluțe prinse-n bețe, ochi închişi, cazuri concrete.