Unde

Rătăcitor, nimicitor, amețitor.
Rătăcitoare.
Spaimă.
Valuri, valuri și vârtejuri, osteneală, moliciune, rătăcire, rătăcire, nu știu unde.

Nopți

Nopți lungi de iunie, oameni, puțină răcoare şi miros de tei.

Două

Două vieți - una aici, una acolo.
Mâinile azvârlite încolo și încoace și piruete, piruete, vârful piciorului atingând aerul, repede, repede.
Omul ascuns nu vorbește, nu vorbește cu mine, e departe, spune-mi, spune-mi, pașii mei sunt mari și pavajul străzilor e cald sub tălpile mele și e în urmă totul, totul, pereții sunt cărămizii și înăuntru nu mai e nimeni, întinde piciorul, puțin înainte, gleznele, pulpele.
Ochii larg deschiși.
O plecăciune.
Întind mâinile libere. Și vârful piciorului e întins, mângâind pietrele.
Pe aici, pe aici oamenii sunt uriași și încremenesc uimiți în mijlocul străzii, pășesc apoi iute mai departe.
Ne rotim, ne rotim, înăuntru e pustiu și tot ce se risipește în jur e întunericul, străbătut din când în când de comete, paiete, fâșii de hârtie.
Piruete rapide.
Ascultă-ți corpul - liniște.
Două lumi aproape lipsite de atingeri.
Rostogolește-te pe podele, rostogolește-te - poftim, privește, atinge.
Mă dor tălpile.
Oasele, șoldurile.
Sari, sari de pe ziduri, cu mâinile întinse, tălpile goale, palmele întinse.
Două lumi, abia atingându-se, separate, închise, deschise.
Mai departe.
Departe, departe, cu vârfurile degetelor căutând pietrele calde ale pavajului.
Am plecat, plecat departe, în țările calde, cu singurătățile pline.

Înapoi

M-am întors - cu ce rost, nu știu.
Unele lucruri par să fie mai bine prin mine.
Am umblat singură și liberă prin lume, pentru o vreme, în sfârșit.
Și m-am intors.

Departe

Plec departe, pentru o vreme.

Căldură

Gangurile sunt lungi și străduțele-nfundate, gardurile sunt înalte și un om deschide o poartă, privind peste umăr.
Vine și ea, știi, o interesează asemenea lucruri.  
Un roman spaniol și tangouri, lumina slabă.
Și rochia, rochia e în formă de clopot.
De clopot, spui?
Mhm.
Forma ei, desenată în aer cu mâinile calde în iunie.  
O seară de august, un cântec.
Pianul și ritmul și cuvintele toate - imagini.
Lenea, picioarele ridicate pe un scaun.
Caut degeaba o frază.

Așa o zi

Așa o zi.
Fierb purcelul într-o oală, cu legume și cu vin. La cuptor.
Am margarete într-o vază, mușama cu flori, pijamale din finet și ochi căzători.
Așa o zi - mai vreau și altele așa oare?
Am cuvinte și imagini, dosite prin toate buzunarele, am rime și ritm și prea multe din toate.

Tragedie navală

Blazare-n tangaj, vântul în pupă, cadavre în cală, aliniate pe chilă.
Domnișoară, inutilă, gura ta încântătoare, tot cântând melodramatic pe faleze și în baruri. Tatuaje și veninuri, pe sub pielea maronie, dinții galbeni și o pipă, înșfăcând cu nesimțire pulpele de primadonă, tânguindu-se amarnic. Spume albe pe talazuri, ritmuri calde, orientale - oglindită luna plină în paiete risipite pe o rochie prea largă. Lumea calmă, liniștită, ocolită cu migală, o romanță prăfuită, copiată din arhive, tot rostită și rostită, cu o voce gravă, caldă. Știuci prăjite, sosuri grele, sticle pline și pahare - mititele, transparente, tot golite și golite în gâtlejuri nesfârșite, în adâncul mării negre. Pe o scenă mititică, scânduri lungi pe picioroange, o femeie mărunțică, legănându-se alene, ondulându-și părul roșu cu un deget, inelarul. Bate vântul peste diguri, pe nisip, încolăcită, domnișoara, inutilă, tot tăcând, melodramatic, despre mare, despre valuri - și pe mare, la o milă, nava mare, purtătoare de cadavre și de silă.

Azil

Lujerele cresc sucite, proiectând corole roșii, așezate pe podele în odăi monumentale, înălțate pe picioare nasuri freamătă-n extazuri, ochi rotiți, cornee albe, pe podele lunecoase se târăsc picioare goale, spânzurate de tavane fire lungi, strălucitoare, pijamale sar spasmodic, cu dungi albe și albastre, pe bătrâni pierduți pe scaune, hohotind în timp ce-n tuburi curg lichide colorate, parfumate - psihogene.

Vâj turbina, tirbușonul, aparatul de dat găuri - țeste goale, ochi, orbite, coridoare lungi și oameni în halate flaușate, tot fugind de colo-colo, animale sfârtecate răsturnate în castroane, paturi pline, paturi goale. Mâini, picioare, suspendate, oxigen și buzunare cu bancnote și batiste și scrisori de trei parale, scrise pe la trei din noapte, cu stilouri vechi, tocite, cu cerneluri colorate, cu cuvinte răsucite, linii groase, căzătoare, încâlcite prin cotloane, pete vaste de grăsime, de salivă și de lacrimi, siluete delicate, decorând sectoare goale din misivele-amoroase, trupeșe și iluzorii, fantezii năucitoare.

Mâini întinse pe pervazuri, scaune goale prin cotloane, ochi închiși și haine vaste, atârnând pe trupuri slabe, luminate prin ferestre cu răcoare și cu umbre, căzând negre pe sub gene, pe sub degete și piele.  

Declamând o poezie trec la vale niște doamne, cu privirile plecate, buze roșii, trupuri grase. Plouă, plouă pe alee, arbori lungi cu frunze ude străjuiesc asfaltul negru, glezne groase șed pe tocuri, apărate de umbrele, ocolind băltoace multe, presărate ici și colo, porți forjate, de doi metri, se deschid spre întuneric.

Intensitate

Intensitate.
Un cerc, o spirală.
Implozii.

Cerul era senin și de-un albastru ciudat în ziua aceea și pe câmpia cea vastă și verde tăcerea impregna apăsătoare cosașii.

Marină

Omul fără de prieteni, străin de oraş, închis în odaia în care-i pierdut, adio Vasile, adio tu Nae, să ştiți c-am plecat - pe-o barcă vopsită în galben.
O să-mi țin de urât, plutind peste ape, cu alcool şi serate dansante.
Dezbrăcat de ambiții, trei şube cu piele şi lână de miel, nimic nu mai ştiu, pe aici e pustiu şi nimeni nu-i nimeni şi picură noaptea din pleoape.

Curg vorbele desfigurate, curg vorbele deşucheate, curg vorbele pătate, zdrobite, cu spasme.

Marine, tăcerea-i de aur, vedeniile tale sunt scumpe şi rare, în mare-un balaur, e verde şi mare.
Închid ochii - adorm şi-mi apare o tavă de copt cozonacul. 

Refugiu

Harababură obscură.
Recitesc - taigaua, izbele, camionagiii şi sauna, cedrii, iubirea şi coapsele, adolescenții, liniile si acarul, pendulul, zăpada, transsiberianul - Makine.
Refugiu.

A

doarme.

Vin

Fierb oalele.
Domnilor!
În spațiul rotativ părerile se încovoaie - ce spui tu, om blând, despre marea lui văpaie?
Să curgă, alene, prin butoaie.
Ciumăfaie, ciumăfaie - o gaie, o gaie.
În copaci păsări tot țipă - și dau disperate, tare, din aripile tocite, iar cuprinse de văpaie.
A, păunul roșu, a!, bătrâna gaie, pe aleile rotunde merg târâș făpturi solare.
Universul e bombastic și se zbate în tramvaie, scuturat d-epilepsie într-o zi toridă tare, o, parșivul ochi din mare, privind cerul cu suspine și cu lacrimi și cu sare!
O, păunul geometric, umblând țanțoș pe-nserate!
Lumile tăcute, clare - neștiute zac aparte, intangibile și sparte, sparte cioburi în odaie, descifrate, strânse-n palme.
O, singurătate, mare.
Prăvălia cu ibrice și cu spații vaste-amare, năucind toți cântăreții și umbrelele de soare, strânse pe la subțioare.
Nările înfiorate, tremurând pustiul gării, pielea rece și, agale, tremură toți mateloții - scuturați de friguri, tare.
Și ia spune, măi duduie, pentru ce atâtea lacrimi?

Fără sens

Trece timpul, prin bălți orăcăie broaștele și pe pereți muștele stau agățate, cârduri, cârduri, pe ceruri albastre și violete - norii cârduri, deformați, atârnă consternați.
În faldurile rochiei firmiturile se-adună, atârnă, buzele și dinții mușcă din pâine cu furie și laptele-i cald, ochii pică în obraji și obrajii în mâinile calde, arse, azi.
Omul întunecat, pielea goală și spatele însângerat, încovoiat, aplecat, aplecat - în pământ, culcat. Aproape adoarme.
Grâul culcat, călcat în picioare, călcat de oamenii uriași.
Rătăcesc, rătăcesc pe străzile goale. Ajung pe pământul muced, moale, picioarele goale.
- Cine-i acolo? strigă omul întunecat.
- Pe aici, zice omul galben, moale, culcat, pe aici nu e nimeni, pe aici sunt oasele goale, roase, și ploile cad și cad și cad și norii pleacă mai departe și se rotesc, privind consternați, oasele și cărnurile, oamenii plați. Ai auzit de o poveste, o poveste cu o călătorie aparte, departe, lanuri și oameni dezbrăcați - de piele?
- Nu, nu azi. Lumea e urâtă și timpul trece, trece, oamenii firavi cad și zac, zac, și palmele, palmele mângâie brazdele, încet, fără sens. Şi oamenii, să nu uiți, zac, consternați. Siderați.
Oamenii cad și mângâie brazdele cu palmele arse - ochii decolorați, rotunzi, moi, moi, calzi, genele lungi și degetele mari, unghiile murdare.
Stau pescarii haini pe maluri și nu prind nimic - valuri, valuri și pleoapele cad - şi oamenii se zbat, pe pământ, în neştire.