Sunt obosită și moale.
Sunt obosită și moale și deconectată.
Sunt obosită și moale și deconectată.
miercuri, 10 august 2016
marți, 2 august 2016
Să scriu
Am ceva cuvinte. Să scriu ceva rapid deci.
Am călătorit destul de mult zilele astea și urmează să mai umblu ici și colo, încoace și încolo. Am cărat cu mine două carnete, unul pentru desene-mâzgâleli, unul pentru scris - și laptopul. Carnețele n-am folosit, laptopul prea puțin.
Camere foto pe film - nefolosite. Telefonul - folosit destul de mult, cea mai mare parte din imagini, însă, ținute doar pentru mine.
Mă poartă mașina și picioarele prin lume și stau și privesc și adorm și mă trezesc și mai vorbesc și visez să stau și să scriu, să stau și să creez ceva, orice, să stau undeva, preferbil doar eu cu mine. Îmi doresc să povestesc lucrurile văzute, îmi doresc să comunic lucrurile ce mi s-au mai năzărit, mă tot ajunge o dorință să stau și să mă ocup de asta. N-apuc, rămân fără energie, fără avânt, fără ceva, nu știu ce, când într-o zbatere, când într-o lâncezeală, când într-o stingere amară.
În Densuș, în Hunedoara, am descoperit o căsuță veche țărănească, transformată în interior. Ascunsă undeva într-un fund de grădină, lângă un foișor cu mese și dulapuri și cuptor, ea însăși plină de vechituri, care mai de care mai interesante - camere foto vechi, exponometru, aparat de mărit, aparate de radio, pickup-uri, discuri, fiare de călcat, ceramică, vase de sticlă, altele, nu mai țin minte. Cu paturi în podul deschis, bibliotecă ticsită cu cărți, ferestre mici, sobă cu lemne, bucătărie mică, baie. Și o prispă. Mi-a aprins visele, fanteziile. Aș vrea să pot să stau acolo, singură sau cu cineva, mai ales singură însă, să stau și să scriu mai ales. Nici nu știu ce. Ceva. Sau într-un loc similar. Să stau să scriu nopțile, să stau să scriu în zori, să fac plimbări lungi în timpul zilei. Să adulmec, să merg în picioarele goale. Să stau undeva să privesc oameni. Un deliciu rar pentru mine - să stau undeva să privesc oameni.
E ciudat și sunt ciudată - există o singurătate de care sufăr și-o singurătate după care tânjesc.
O să călătoresc și singură luna asta. Și poate și-n toamnă, mai mult și mai departe.
Poate-o să mai scriu zilele astea, poate mai mult. Poate.
Am călătorit destul de mult zilele astea și urmează să mai umblu ici și colo, încoace și încolo. Am cărat cu mine două carnete, unul pentru desene-mâzgâleli, unul pentru scris - și laptopul. Carnețele n-am folosit, laptopul prea puțin.
Camere foto pe film - nefolosite. Telefonul - folosit destul de mult, cea mai mare parte din imagini, însă, ținute doar pentru mine.
Mă poartă mașina și picioarele prin lume și stau și privesc și adorm și mă trezesc și mai vorbesc și visez să stau și să scriu, să stau și să creez ceva, orice, să stau undeva, preferbil doar eu cu mine. Îmi doresc să povestesc lucrurile văzute, îmi doresc să comunic lucrurile ce mi s-au mai năzărit, mă tot ajunge o dorință să stau și să mă ocup de asta. N-apuc, rămân fără energie, fără avânt, fără ceva, nu știu ce, când într-o zbatere, când într-o lâncezeală, când într-o stingere amară.
În Densuș, în Hunedoara, am descoperit o căsuță veche țărănească, transformată în interior. Ascunsă undeva într-un fund de grădină, lângă un foișor cu mese și dulapuri și cuptor, ea însăși plină de vechituri, care mai de care mai interesante - camere foto vechi, exponometru, aparat de mărit, aparate de radio, pickup-uri, discuri, fiare de călcat, ceramică, vase de sticlă, altele, nu mai țin minte. Cu paturi în podul deschis, bibliotecă ticsită cu cărți, ferestre mici, sobă cu lemne, bucătărie mică, baie. Și o prispă. Mi-a aprins visele, fanteziile. Aș vrea să pot să stau acolo, singură sau cu cineva, mai ales singură însă, să stau și să scriu mai ales. Nici nu știu ce. Ceva. Sau într-un loc similar. Să stau să scriu nopțile, să stau să scriu în zori, să fac plimbări lungi în timpul zilei. Să adulmec, să merg în picioarele goale. Să stau undeva să privesc oameni. Un deliciu rar pentru mine - să stau undeva să privesc oameni.
E ciudat și sunt ciudată - există o singurătate de care sufăr și-o singurătate după care tânjesc.
O să călătoresc și singură luna asta. Și poate și-n toamnă, mai mult și mai departe.
Poate-o să mai scriu zilele astea, poate mai mult. Poate.
vineri, 29 iulie 2016
joi, 28 iulie 2016
Neputință
Sunt undeva departe.
Aș vrea să pot să stau undeva, eu cu mine, singură, să mă adâncesc în mine și să scriu. Să scriu mult, despre și din tot ce mi se năzare.
Mă uitam azi pe fereastră, în timp ce eram în mașină - și mi-a venit în mine o scenă pe care abia așteptam să o scriu, să o descriu. Acum simt că nu mai am energie pentru asta. Nu mai am aproape deloc.
Și totuși ceva în mine își dorește mult să stea să scrie, se încăpățânează să o facă. Și scriu lucrurile astea, aiurea.
De ce mă părăsesc cuvintele, de ce? De ce sunt tot mai seacă?
Nu reușesc să mă fixez asupra unui răspuns.
Aș vrea să pot să mă trezesc în zori, să stau în liniște undeva și să scriu.
Aș vrea să pot să stau undeva, eu cu mine, singură, să mă adâncesc în mine și să scriu. Să scriu mult, despre și din tot ce mi se năzare.
Mă uitam azi pe fereastră, în timp ce eram în mașină - și mi-a venit în mine o scenă pe care abia așteptam să o scriu, să o descriu. Acum simt că nu mai am energie pentru asta. Nu mai am aproape deloc.
Și totuși ceva în mine își dorește mult să stea să scrie, se încăpățânează să o facă. Și scriu lucrurile astea, aiurea.
De ce mă părăsesc cuvintele, de ce? De ce sunt tot mai seacă?
Nu reușesc să mă fixez asupra unui răspuns.
Aș vrea să pot să mă trezesc în zori, să stau în liniște undeva și să scriu.
sâmbătă, 23 iulie 2016
joi, 21 iulie 2016
miercuri, 20 iulie 2016
Adorm
Le-au căzut picioarele cuvintelor mele, nu mai aleargă, nu se mai reped.
Cuvinte puțintele la trup şi oloage
Mi-e atât de somn.
Cuvinte puțintele la trup şi oloage
Mi-e atât de somn.
marți, 19 iulie 2016
luni, 18 iulie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)