Mâini

Pentru că încă nu m-a doborât somnul. Am mai găsit ceva de comunicat.

Îmi plac mult mâinile, nu toate mâinile reale-concrete - dar mâinile-principiu, creatoare, abile, expresive, mecanisme uimitoare ce ating și simt și comunică și dau formă, îmi plac toate.

Imagini cu mâini, de citit în ce ordine poftește inima, nu musai a mea.


Dialog, de Rudolf Bonvie, 1973

Trei fix

Nenea, nenea, zi-mi și mie o poveste, mă tem că nu am niciuna,

când eram mică și nu numai mergeam cu personalul, și azi ca și as'noapte mă bântuie un compartiment de personal cu banchete maro și lumină portocalie, întunericul de afară, obrazul meu drept lipit de geamul lui, privind când înăuntru, când în întunericul de afară, un drum lung cine știe încotro, drumuri și drumuri, nu știu dacă sunt singură sau cu cineva

mama îmi cumpăra din gară covrigi cu mac atunci când plecam la bunica, un lux nemaipomenit al copilăriei mele, un răsfăț, covrigii luați de mama din gară, erau rotunzi și puțin cauciucați, tari, uneori parcă erau, însă, chiar calzi

nu mai știu

tot simt că mi-o ia inima la fugă și îmi vine să tușesc și nu pot să citesc cărți, stivuite, cărate de colo-colo, în așteptare

spune-mi o poveste

imaginația mea e străină, ochii închiși, cuvintele rare

îmi lipsește ceva, ceva, ceva 

Patru şi un minut

Aşa, un amar un zadar un pustiu trei sute doua sute fotografii tonuri de piele suveniruri saracie banii nu ma iubeste pe mine timpul are bucle ea doarme la mine in camera in nopti de iunie un botez la vecinii tigani in balcon nu mai este nimeni trecut o nunta in strada in cort un copil nu mai stiu spune-mi ce vezi un dor saracie atata-i la o adica imi mai raman visele si nu mai am diacritice.

Vieți

Stau şi strâng în brațe o pernă şi aştept somnul, cu telefonul în mâini, îmi amintesc tot felul de lucruri trecute. Mai vechi, mai recente.

Azi mi-au dat lacrimile de emoție mâncând dintr-o felie de tort cu căpşuni, era atât de bun şi mi-a luminat brusc ziua foarte stâlcită, întunecată. M-am plimbat apoi cu Eliza şi a fost tare bine.

Zilele astea citesc interviuri, istorii de vieți, o ocupație abandonată cândva şi reluată acum. Am citit câteva, mai am vreo 170. Le citesc cu atenție şi particip când mai mult, când mai puțin. Mi le imaginez. Vieți mai lungi şi mai scurte, de câteva pagini, câteva în minus sau în plus, tot felul de experiențe, oameni foarte diferiți, separați, aparte - şi totuşi vieți similare. Vieți mici. Mi se blochează gândurile în preajma lor şi în jurul unui sentiment neplăcut. 

Să trăim mult, totuşi. E mai bine aşa. 

În casa lunii pline

La azil, în loc de linişte şi izolare, undeva departe-departe, stai şi freci podelele cu sârg, după-amiezile le petreci în şezlong printre trandafiri şi prosoape
îţi ştergi mucii, nu e nimic, toate sunt departe, gândurile sunt simple şi puţine, să nu îmi pierd cheile, să nu îmi pătez bluza cu mâncare
nu îţi ies ochii din cap, zilele poţi să le zaci, nu mă scoateţi din cameră azi,
nu e nimic, totul e bine, vânezi păianjeni, numeri paşii, te uiţi pe geam în zile ploioase, îţi lipeşti nasul de el şi e rece
stai şi ştergi podele cu sârg, le cureţi şi cureţi până devin strălucitoare
îţi ţii capul sub apă rece, o laşi să să curgă, las-o acolo, să fie,
nu te uiţi în oglindă, oglinda e acoperită cu pânză, vomiţi în strachini şi te ştergi la ochi cu mâini unsuroase
sapi şi sapi şi extirpi
firele, venele, grăsimile, nervii, firicele bolnave se preling prin găleţi
viermii
gata, atât, asta a fost, ai ajuns aici şi zilele s-au dus şi s-a dus totul nu mai e vorba despre nimic
despre noapte şi moarte
te trezeşti dimineaţa şi nu ai nimic pe sub coaste, pe sub cămaşa de noapte, ai gura uscată şi cleioasă şi te plângi de pasta de dinţi
nu trebuie să te suporte nimeni şi umpli caiete cu porcării şi cu drame în picioarele goale
ce a fost a fost şi e putred,
te încovrigi şi deşerţi
în deşert, înţelegi, în deşert sunt toate, umblă profetul profeţind în pijamale cu pântece rotunjit şi spune că a venit toamna şi frunzele sunt maro şi uscate, te încovrigi pe sub pături şi stergi muci şi ştergi lacrimi
nu e nimic, miroase a caprifoi şi a tei şi mâine la prânz vom servi ciorbă şi pepeni. 

Plouă

Plouă peste frunze şi pe pervaz şi miroase un pic a ploaie. Miroase a caprifoi dintr-o vază. Îmi miroase propriul corp.

Un fluture umblă printr-un şlap şi eu nu mai văd.

Aş spune ceva şi nu pot.
Aş dormi şi nu pot.

Trei picături de apă în chiuvetă.
Îmi strâng pielea între unghii.
O zgârii.

Plouă tot mai tare.

O întâmplare scurtă

Leon, trebuie să şedem aici pe bancă să privim trenurile cum zboară, linii roşii şi albastre şi bucăți de sticlă strălucitoare, ea avea vise grandioase, picioare goale, vinişoare vinete, te-am prins de mijloc atunci şi te-am strâns tare, mă sperie buzele pline, am închis ochii şi am zis, barbară, cranț, a țâşnit sângele, călduț şi sărat, mâinile tale erau pline, ne-am ridicat, uite, bocancii tăi au şireturi din sfoară, de ce porți părul lung şi o pălărie, nouă nu ne plac asemenea zile, cand e aerul fierbinte şi pietrele sfârâie, copacii se sucesc în sine şi băncile sunt pline, noi stăm aşa, pe banchete, pe bancă, femeie, eşti oarbă, oarbă, am întins mâinle atunci şi mi-am luat zborul puțin, taci, ei se uitau uluiți de pe bancă, ce ne facem acum, o să fie pustiu fără tine, nu ştiu, şi am înotat mai departe.

Rămăşițe

Aş fi vrut să scriu despre o grădină, despre căpşuni, trandafiri şi caprifoi. Mi-am pierdut energia şi dispoziția.

Nu prea reuşesc să simt bucurie în ultima vreme. Sau, oricum, nimic prea intens în materie.

Mi-aş înfige degetele în lut. Ce sunt eu? Un copac uscățiv, noduros.

Ce am fost, ce mai sunt?
Ce mai rămâne?
Obsesiv.
Mai nimic. 

Ruptă

Dragă pagină albă,
mi-era dor de tine.

Gură de molfăit, mușcă-ți din buze, picioare goale pe iarba umedă și tei înfloriți.
Orașul e parfumat, ai văzut? Îți vine să-ți întinzi oasele obosite pe pământ, pe sub copaci.
Te întinzi, așa, și-ți pui o carte pe piept și-ți bate inima, badabum, badabum, printre cuvinte derulându-se, deșirându-se, ondulate.
Uite ce, e ora ta de culcare, te întinzi cuminte și îți acoperi umerii, închizi pleoapele și încerci să uiți și să inspiri adânc,
Și ea pleacă mai departe într-o fustă roșie,
o să mă întind pe pământul verde,
o să mă odihnesc împreună cu teii.
În sfârșit.


Pe aici suntem străini prin pustie.
Te rog, spune-mi o poveste.

Ea notează totul în carnețele, consemnează cu rigoare, el vorbește și vorbește, o vestă și o mustață îngălbenită, ea notează cu degetele umede,
vorbitorul acum tremură și tună, nu lăsa capul în piept, domnișoară, privește, acești oameni, vă spun, au existat, acum sunt lipiți pe pereți, iată dovezile,
vă rog să retrageți această mizerie, vă rog să o aruncați pe ferestre, vă rog să notați toate aceste
mascarada s-a terminat
cuvintele
totul este cum este
celălalt bărbat, cu mustăți, continuă relaxat, pasta curge din pix și uneori o mânjește pe degete