sâmbătă, 11 aprilie 2015

Călina

Am aflat în seara asta că mama ar fi vrut să îmi dea alt nume - Călina. Mă numesc însă Alina pentru că așa a vrut un naș pe care nici nu-l cunosc și Cecilia pentru că așa a vrut tata - Cecilia e numele mamei.
N-a putut mama să-și numească fetele cum ar fi vrut - pe sor-mea ar fi trebuit să o cheme Miruna. Sor-mea a aflat asta la 36 de ani, în ziua când i-a spus mamei cum ar vrea să își numească copila nenăscută - Miruna.
Călina o chema pe străbunica, pe bunica mamei, țărancă dintr-un sat de răzeși, de țărani liberi din Bucovina de nord. Povestea străbunicilor mei din Bucovina ocupată e una foarte tristă - oameni destul de avuți, au pierdut totul brusc din cauza unei datorii a unui frate al străbunicului. Au murit apoi de tineri, de cancer din câte-mi amintesc, lăsând în urmă mai mulți copii, am uitat acum câți (5 mici acasă, parcă, și o fată adoptată de o rudă mai bogată prin alte părți). Bunica mi-a povestit cândva, o singură dată, că a trebuit să aibă grijă de toți frații mai mici, deși era și ea foarte mică (nu-mi amintesc ce vârstă avea când a rămas orfană, îmi vine în minte că ar fi avut 8 ani dar nu-s sigură deloc). Și bunica și bunicul refuzau aproape întotdeauna să îmi povestească lucruri din trecutul lor, deși eram foarte curioasă.
De foarte mult timp îmi doresc să ajung în satul din care era bunica, satul pierdut de țară din care a fugit în timpul războiului. Acum îmi doresc să ajung acolo şi mai mult.
Călina. Cum o fi fost străbunica mea Călina? Ce soi de om o fi fost?
O fi umblat desculță prin grădină? Poate i-au plăcut florile. Poate-i plăcea să stea pe prispă și să miroasă pământul umed după ploaie. Poate că-i plăcea coaja de pâine proaspătă. Probabil că dimineața mulgea vacile și noaptea dormea sub pături aspre de lână. Probabil avea mâini aspre.
Îmi imaginez că o fi fost și ea o femeie zdravănă și cu ochii albaștri, așa ca și bunica, așa ca și mine. Înaltă poate. Cu umeri lați și piele palidă, zdravănă și fragilă totuși, doborâtă de un necaz transformat în boală.
Poate că-ntr-o zi, stând pe prispă pe un scaun mic, privind în jur, prin curte, găinile și firele de iarbă și lumina plăcută de după-amiază și vreo doi copii mici jucându-se, poate i-a trecut prin minte că-ntr-o altă zi dintr-o primăvară foarte îndepărtată un strop din sângele ei o să curgă prin venele unei strănepoate, trup din trupul ei, viață dusă mai departe, o strănepoată simțindu-se brusc și neașteptat și ciudat legată și fascinată de o străbunică numită Călina, o țărancă fragilă și zdravănă din nordul pierdut, al cărei nume strănepoata nu a mai ajuns să-l poarte.

vineri, 10 aprilie 2015

Paracetamol

Un soi de jurnal - nimic neobișnuit, nimic deosebit.
M-a lovit subit gripa în autocar as'noapte, sau poate apoi - poate apoi, mi-a fost cam frig apoi în orașul meu nordic, poate are vreo legătură, mai știi. Totul a început cu o durere ascuțită în gât în vreme ce goneam pe drumul european E85, legănându-ne prin gropi, de la aerul uscat mi-am zis, lasă că trece, apoi azi m-a durut și gâtul și tot corpul, pielea și mușchii și capul și am consumat ibuprofen, de două ori câte 400 de mg și paracetamol și miere și propolis și ghimbir și lămâie și sorb iar, acum și aici, dintr-o băutură fierbinte plină de paracetamol - și încă ceva, nu mai știu ce. Îmi curg alene substanțe prin vene, în șir indian prin capilare alături de hemoglobină și cine mai știe ce, cine mai știe? Și transcriu articole alene, alene și scriu aici în vreme ce ascult niște muzică, refugiată în bucătărie - amorțesc, mă anesteziez.
Asta-i. Nu mai pot.
Mi-e cam dor să scriu cu energie, cu patimă chiar.
În ultima vreme zilele mele sunt prea lungi și obositoare, nopțile cad aproape răpusă destul de devreme pentru mine și trag mereu nădejde că o să mai găsesc puțină energie și inspirație ca să scriu.
Energie să mai scriu puțin găsesc întotdeauna aproape, inspirația nu întotdeauna, nu știu cum și când și dacă o găsesc, mă bucur când se ivește, neașteptat, ciudat, ca de nicăieri, așa scriu lucruri mai puțin banale, ca de nicăieri, ca de niciunde, subit, mintea mea, creierul meu, puf, o idee, un cuvânt, cuvinte, subit, de niciunde. 
Paracetamol, anestezie. Poate mâine, după toate leacurile, o să fiu iar om.
Pe aici merg televizoarele, am văzut puțin mai devreme o ploaie, uda niște rinoceri, mi-am amintit tot felul de ploi, ploi mărunte și nesfârșite, ploi torențiale de vară și veri întunecate, răcoroase, pline de ploi și ploi reci de toamnă. Și aerul și diversele soiuri de stropi.
Ploile, ploile, îmi plac ploile.
Multe, multe, nu știu nimic.
Excedent de cuvinte, nimic. 
Adesea habar nu am ce se mai întâmplă prin lumea largă a televizoarelor. Aleg să ignor ce se întâmplă prin lume, mai ales că veștile sunt de obicei foarte proaste, mult prea proaste pentru mine. Timpul trece ciudat pentru mine, fără prea multe repere prin lume. Mi-e ciudă doar când nu apuc să trăiesc anotimpurile, să le simt așa cum trebuie. Să simt puțin timpul, să mă agăț de el, să-l agăț în memorie, în cuie, cuiere, să-l îndes în cutii. Anul trecut, în aprilie, încercam să îmi notez zilele, să le simt, să mă agăt de ele, să le fac să fie pline.
Mi-e ciudă că anul asta nu m-am plimbat printre pomii înfloriți din București, nu m-am bucurat mai deloc de flori, cred că atunci când, peste vreo săptămână, o să mă intorc acolo, n-o să apuc să le mai văd, să le miros, să mai simt vremea asta a anului. Aici e încă rece, aici florile au alt ritm, aici viață curge altfel, mai încet, pe răcoare.
Un roman cu Gauguin, căutând sălbăticia, timpul sălbatic și ciudat al omenirii.
Aluat.
Mă doare spatele, mă doare și gâtul și nu mai știu ce, nu mai știu, curge paracetamolul în venele mele și aș scrie ceva, altceva, dar nu pot, nu mai am energie.

miercuri, 8 aprilie 2015

Somnul

Mai am puțin până să mă culc, mâine nu mă mai trezesc în zori, habar nu am nimic, știu doar că o să mă culc în curând și sper să visez, să visez frumos, să visez frumos și poate nesfârșit.
Aștept și tot adorm pe aici. 
Noapte bună.

marți, 7 aprilie 2015

Cărți poştale

Carți poştale, scrise mic, mărunțel şi ascuțit - atât mi se năzare. Una, două...nu ştiu câte.
Şi adorm, din păcate, şi mi-e ciudă că nu pot să mai scriu. 
Noapte bună, somn.

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Poem sub plapumă

Aşa că m-am băgat în pat, să aştept cuvintele, ritmul şi rimele, auzi, ştii ce?, viața e un complex de sunete, nasul e un complex de linii, ochii sunt cam căzuți, stelele limitele, pe cerul albastru trec pescăruşi, pielea se lasă şi burțile sunt rotunde, auzi, pe aici nu mai trece nimeni, vorbeşti şi sorbi dintr-o țigară maronie-gri şi timpul trece, aici, fără rime, fără sens, fără atingeri, fără bani şi fără festine, lumea e un loc plin de asprime şi mie, mie sub plapumă mi-e somn şi toate stelele sunt intangibile. 

vineri, 3 aprilie 2015

Sentimentul paranoic

Sentimentul paranoic al absenţei, încleştat de aparențe.
Pe şoseaua luminată trec maşini şi ape repezi.

joi, 2 aprilie 2015

Osteneală

Seacă, toacă, pelin, lin, nostalgie, nevralgie, amețeală, amăgeală, osteneală, spaimă, vise, vise, somn.