Se afișează postările cu eticheta zborul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zborul. Afișați toate postările

duminică, 27 iulie 2014

Zborul

Într-o noapte mi-a zis cineva o poveste din copilărie, m-a impresionat și mi-a rămas în minte. Din ea, de dragul de-a scrie, am răstălmăcit câteva rânduri.

Când eram mic îmi doream să îmi iau zborul.
Eram tăcut și umblam singur pe coclauri.
Aș fi fost mulțumit să plutesc pentru o clipă - sau măcar pentru vreo oră.
Aș fi fost atunci liber, plin de încântare, plin de bucurie, de mirare. Aș fi închis ochii, lumea ar fi devenit brusc goală, ușoară, ar fi rămas doar o adiere purtându-mă nu se știe unde.
Adesea priveam cerul. Uneori mă apuca, arzător, dorul. Mă urcam atunci pe o piatră, mă urcam pe o treaptă, mă urcam pe stânci, mă urcam pe o scară, mă urcam pe casă, mă urcam în copaci și mă aplecam, în balcon, peste balustradă. În jur era aerul - rece și proaspăt, cald și năpraznic, ușor, nevăzut, limpede. Întindeam mâinile - îmi plăcea să simt aerul pe piele, un soi de mângâiere.
Mi-ar fi plăcut să am aripi - fără ele am încercat, zadarnic, de toate.
Din când în când, privind totul de sus, închideam ochii, așteptam puțin curajul, îmi trăgeam puțin sufletul. Mi se înmuiau picioarele. Atunci mă aruncam, mă aruncam delectându-mă, puține clipe, înainte să ating iar, apăsător, pământul.

Îmi plac mult poveștile.