Se afișează postările cu eticheta viziuni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viziuni. Afișați toate postările

vineri, 26 septembrie 2014

Nelly şi Ellynée

Nelly şi Ellynée,
întâlnite în rătăcirile mele prin presa anilor 1937-1938.
Vremuri stranii. 


marți, 15 iulie 2014

Sunt

De ce mai scriu aici? Mă ajută să dorm mai bine probabil.

Un poem în proză, vă rog, sigur că da, sigur.

Azi sunt un gândac îngropat sub pământ, pământul e negru și mult și dens și e întuneric, aș vrea să mă târăsc în sus prin el dar îmi alunecă labele multe și mici și mă afund, încet, zvârcolit și sigur, în sufocare, în adâncuri.

Sunt vulcanul Popocatepetl, mai am puțin și explodez, râuri roșii de lavă, roci vulcanice imense zburând de colo-colo prin univers, norul de cenușă va înconjura planeta de trei ori și jumătate, iernile vor fi nesfârșit de lungi, Soarele o să dispară din ceruri și oamenii vor recurge prin întuneric la canibalism.

Sunt o femeie bătrână, stau și tricotez, tricotez nebunește din gânduri, șosete aspre din lână de oaie țurcană, să-i înțepe nesfârșit pe nepoți.

Sunt un nebun dintr-o carte, am cămașă de forță și tot tacâmul, sunt foarte tăcut în mod obișnuit - dar atunci când grăiesc o fac în versuri, iscusit meșteșugite și nespus de armonioase fonetic, i le spun zidului în nopțile cu greieri, atunci simt că ating corzile sensibile ale cosmosului, că vibrează toate în pieptu-mi, că sunt sufletul oamenirii, unul în toți.

Azi sunt un profet în deșert, în ochii mei se reflectă focul, văpaia, pustiul, disperarea, singurătatea, urâtul infinit.





joi, 10 iulie 2014

Fragmente

Mă descompun, mă descompun benefic, mă descompun frenetic în lumină și căldură și emoții, mă descompun periculos, mă descompun fioros, mă descompun în mii de bucăți și toate strălucesc. Plutesc. 


Azi pe drum, prin soare, un gând, o imagine - am o ființă geamănă, întindem o mână una spre alta, stăm față în față, stăm față în față într-o găoace de ou și suntem pe Lună. Văd atât de clar imaginea, nu e prima dată, nu e prima ce mi se năzare, e prima pe care o descriu aici însă. Aș desena-o daca aș avea cum, sunt eu cu părul lung, port poate o rochie, sunt eu de două ori, întind spre mine, îngemănată, câte o mână. În jurul nostru e o găoace, se vede un contur subțire, atât. Suntem pe Lună și totul e alb-negru, suntem desenate în creion sau în tuș poate. Orizonul e rotund, sunt poate și cratere, suntem în adânc de beznă și totuși vizibile, luminate. O imagine simplă, miez de noapte în miez de zi. 

Pentru mine totul are o semnificație.
Atât.