Se afișează postările cu eticheta versuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta versuri. Afișați toate postările

joi, 8 mai 2014

Versuri

Din toate cărțile mele cu versuri de-ale țăranilor aleg și-mi plac doar unele, doar cele mai pline de emoție. 


De-ar fi dorul ca vântul,
S-ar aprinde pământul. 

*

Săraci dragostele noastre
Ne-au rămas pustii pe coaste
Ș-am fost eu vineri la ele:
Răsărise viorele,
Viorele flori adânci, 
Când le vezi, mândruțo, plângi.

*

Săraci cărările mele!
Cum crește iarba pe ele!
Las să crească,
Boii-o pască,
Crească cât îs gardurile,
Ca s-o bată vânturile
Ca pe mine gândurile.

*

Jelui-m-aș și n-am cui,
Jelui-m-aș codrului:
Codrui-i jalnic ca și mine,
Că nici frunză nu-i rămâne,
Numai goale crengurele
Să le bată vânturele,
Vânturele, vremurele,
Ca pe mine gândurele.

joi, 10 aprilie 2014

În versuri

Pentru că nu mă pot aduna și concentra și pentru că tot am aici în odaie, la îndemână, o carte cu versuri, din care unele-s tare frumoase...

Pentru că uneori versurile astea, rodul minților unor țărani analfabeți, mi se par mai frumoase ca oricare altele. Și pentru că prin ele își vădesc și ei frumusețea.

Frunză verde trii zmicele,
Pe sub lună, pe sub stele, 
Pe deasupra casei mele
Sboar-un stol de rândunele.
Acele nu-s rândunele,
Acele-s gândurile mele.
Eu mă bat cu gândurile
Ca apa cu valurile,
Pe sub toate malurile.
Mă culc să mă odihnesc,
Gândurile mă topesc. 


Eu mă duc, codrul rămâne,
Frunza plânge după mine.
Frunza s-o legăna-n soare,
Eu mă legăn pe picioare;
Frunza s-o legăna-n vânt
Eu mă legăn pe pământ.