Se afișează postările cu eticheta plimbari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plimbari. Afișați toate postările

joi, 6 noiembrie 2014

Azi

Cu bicicleta azi, aerul rece și umed, ceață, în parc doar câțiva oameni, unii alergând și alții plimbând câini, liniște - sau așa mi s-a părut. Frunze și fructe ciudate într-un copac, stropi de rouă nenumărați pe firele de iarbă, frig. Ascult muzică pe bicicletă prin parc și pe trotuare, îmi vine să dansez, mă ridic în picioare și mă înclin și mă mișc puțin, pe cât pot, în ritmul muzicii, îmi place cum se lasă bicicleta mea ieftină cu suspensii bune sub mine. Am ritm atunci și e un ritm bun și lumea întreagă se umple de el. 
De fiecare dată când fotografiez plante, frunze, părți mici și nemaipomenit de frumoase din lume și natură, îmi doresc să mă transform într-un artist asiatic, de orice fel, să prind într-o imagine simplă ceva din frumusețea nespusă, mută a lumii, sensurile subtile, ceva din atmosfera ei. 
Tot azi m-am plimbat aproape două ore cu autobuze prin orașul ăsta așa de mare, nu am văzut mai nimic însă, adâncită în gândurile mele. Ce-oi fi văzut oare? Un bătrân frumos, cu căciulă din sau de astrahan, fular cu carouri în tonuri de cărămiziu, parcă, un palton negru, o privire și o înfățișare blândă. Un băiat pe un scaun de lângă ușă, arătând normal-banal și-apoi, brusc, sprijinindu-și mâinile pe bara de metal din fața scaunului, apoi fața pe mâini, cuprins parcă de cine știe ce dezolare, durere, suferință sfâșietoare, desfigurantă. Nu m-am uitat prea mult la el însă. Nu mai țin minte mai nimic apoi. Un pod într-un parc, mult verde, o piață, un restaurant cât un chioșc, un cuplu frumos în Romană, o fată și-un băiat sărutându-se, aveau ceva foarte frumos în ei, tinerețe, frumusețe copilărească, vitalitate, simplitate. Stațiile de metrou, în construcție, lucrările destul de avansate, la un punct însă, o stație mai îndepărtată de centru, o mășinărie uriașă săpând în măruntaiele pământului, folosind un scripete uriaș, un cerc metalic, albastru, montat pe un stâlp și stâlpul pe o mașină. Un utilaj ciudat, nemaipomenit, greu de descris.
Nebunul din stația de peste drum, la plecare, astă vară l-am văzut cu pieptul gol și medalii, săptămâna trecută, pe frig, purta pantofi și pantaloni de trening gri prinși cu o curea de piele lată și-n rest îi era trunchiul tot gol. Poartă și ochelari parca, nu mai rețin, și are ceva chelie și mustață și pare să poarte dialoguri interioare - așa ca mine. A trecut și azi pe acolo, era îmbrăcat mai normal, obișnuit, așa de banal că nu am reținut nimic, am reținut doar prezența lui.
În aceeași stație, un bilețel. Simplu, o adevărată poezie. 


Cerul ciudat în intersecție la Tineretului, ceața ridicându-se, parcul încă întunecat și o zonă luminoasă gată să se întindă spre el, soarele ieșit dintre nori orbitor și un cârd mare de păsări, porumbei ce-și luaseră zborul din parc, aș crede, zburând înnebuniți, mulți, negri, deasupra mașinilor, aglomerației. Lumină, ceață și păsări.
Muzica în căști, obsedantă.
Am lăsat un ceainic cu ceai de tei să mă aștepte, să șadă peste noapte, ceaiul să devină roșu și puternic, gustos, aromat.
Mi-e foarte somn, nopte bună.

vineri, 16 mai 2014

Câțiva pași

Uneori aș vrea să dansez și nu am cu cine, dansez singură prin cameră, prin mine.
Alteori aș vrea să mă plimb.
Lumea e frumoasă, mult prea frumoasă.
Azi m-am trezit imitând pe stradă legănarea unui baiat, unui tânăr, ritmul lui, urca dealul cu o chitară în cârcă, purta un hanorac și avea niște șnururi albe atârnând de glugă, se legănau ritmic, de colo-colo, m-am legănat și eu, nici nu știu dacă în realitate sau în sinea mea, ce mai contează, l-am imitat și l-am simțit, tânăr și fraged și emotiv, puțin trist, trecând pe lângă mine.
O plimbare prin cartier, țigani prin case vechi, țigani prin curți, oameni carnali, mulți, sfidători-liberi, îmi amintesc doar un culoar lung, ferestre, niște rufe puse la uscat, poate niște mizerie, niște țigani mici fugind, un țigan grizonat cu mustață privindu-mă lung, am plecat.
O curte cu o alee mică ducând spre casa părăginită și pierdută aproape sub verdeață, mică, joasă, cu acoperișul mare și copleșitor, separându-mă de curte un gard de fier forjat, dalele de piatră ale aleii sărite, ierburi crescând sălbatic în locul lor. I-am făcut o fotografie.
O casă părăsită, pe ea atârnând iederă, două ferestre mari acoperite cu scânduri bătute în cuie, crăpate pe ici pe colo, nu mai știu ce culoare avea, nu mai știu nimic, deasupra gardului pusă sârmă ghimpată.
Niște femei la balconul unei case cu mai multe etaje, lângă niște rufe puse la uscat, privindu-mă.  
Străzi și străduțe, la un moment dat am ieșit undeva și nu mai știam nici de unde vin, nici încotro ar trebui să o apuc, lumea e un labirint, până la urmă am recunoscut ceva din stradă și-am plecat mai departe.
M-am dus la vale, l-am întâlnit pe băiatul cu șnururile legănânde. 
Mi-a atras atenția un loc plin de verdeață peste drum de parc. O deschizătură într-un gard mai mult improvizat, o potecă mergând spre o casă, la vale. O casă prea frumoasă, fără ferestre, fără uși, toate smulse, rupte, podeaua pe jumătate smulsă, gunoaie înăuntru, lumina pătrunzând înăuntrul ei prin găurile cele mari ale pereților, frunze și vegetație, pustiu, pereții exteriori scorojiți, frumos colorați, grinzile din lemn întunecat sub scoperiș, cioplite frumos. Câini lătrând undeva, la distanță nu foarte mare. Am coborât trepte pietruite, pe lânga casă. Puțin mai departe, o movilă cărămizie - bucăți de pereți, bucăți de-acoperiș, sau așa îmi pare. Alte clădiri ceva mai departe în pustiul vechi și verde. Nu am mai îndrăznit să înaintez. "Spitalul dermato venerian" am văzut scris apoi, din stradă, pe o tăbliță pe un chioșc. Urmează să fie demolat. 
Un miros familiar, un miros vechi și tulburător din curtea și casa bunicii simțit pe lângă o casă, un miros de verdeață și poate nu numai, m-am ridicat pe vârfuri și-am adulmecat peste gard, nu știu a ce mirosea, nu mi-am dat seama. 
Am găsit drumul spre casă, ultima parte a drumului, soarele și căldura, poarta cărămizie - sau așa îmi pare. Un ceai în bucătărie. 
Muzică, aș vrea să dansez, dansez în mine.