Se afișează postările cu eticheta matei visniec. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta matei visniec. Afișați toate postările

duminică, 22 iunie 2014

Poezii

Nu am fost niciodată vreun mare cititor de poezii, sunt foarte necunoscătoare, sunt incultă și nu am niciun cult pentru poezie, nu am fost niciodată vreun poet deși, din mania scrisului, am scris și așa ceva, niște porcării, e încă un mod în care am căutat să mă exprim. Nu mi-a plăcut niciodată-niciodată să învăț poezii. Mi-au plăcut mult doar unele, puține. Am căutat poezii, le-am citit, le-am apreciat, le-am savurat numai în anumite momente, momente în care le-am putut simți, adânci, înțelege, cuprinde frumusețea.
Mi se întâmplă însă să îmi pară plin de poezie un loc, un moment, plină de poezie întâlnirea cu un om sau cu niște oameni, plină de poezie o imagine, pline de poezie sunete, pline de poezie strada, autobuzul, aleea, pavajul sau asfaltul, lumina prin fereastră, o ceașcă pe pervaz, ploile torențiale, piața agroalimentară, trenul, munții, pădurile, frunzele și crengile în lumina vreunui anotimp, ceața, oamenii, maxi-taxiul, sacoșele, mâinile, călatorii, pietonii, străzile și mașinile. Văd atunci ceva din atmosferă, ceva indescriptibil, abia inteligibil, frumos copleșitor, greu de numit, cerând cuvinte puternice, capabile să surprindă armonia, emoțiile, atmosfera, ritmul, simbolurile, sensurile, adâncimile și înălțimile, intensitățile, particularitățile, unicitatea, asemănările.
Altădată poezia lumii mă cuprindea și surprindea rar, în ultima vreme simt că lumea e plină de poezie și mi-e tot mai foame de poezie, nu din cea a scriitorilor musai, poezie din cea a lucurilor de zi cu zi, a clipelor, realității.
De-altfel mai toate poeziile ce-mi plac mult au o anumită concretețe și simplitate și sunt mai ales despre poezia momentelor, despre frumusețea nemaipomenită, mișcătoare, cutremurătoare aflată în pântecele realității.
M-aș face zilele astea și poet, poet nepriceput și leneș și sortit, bineînțeles, ratării, pipăind încântat pântecele burduhănos al realității, ascultându-i, spintecându-i, sondându-i mațele.

Mi l-a recomandat Eliza pe Matei Vișniec de curând. Îl proclam oficial, în această perioadă ciudată a vieții mele, poetul meu preferat.
Pun aici și două poezii peste care am dat rasfoindu-i o carte - mi-au plăcut mult, le pun aici după criterii obscure, poate semnificative sau poate nu.


A fost găsit un mort

În lanul de grâu a fost găsit un mort
un mort înalt cu mâinile subțiri
din buzunarul său au căzut de altfel
și câteva țigări umezite

cei doi tractoriști s-au așezat obosiți
lângă trupul viguos al mortului
o vreme l-au privit în tăcere strivind
boabe de grâu între măsele

mai apoi s-au întins cu fața în sus
au privit cerul mai atenți ca oricând
la urma urmei spuse unul dintre ei
ce-am realizat noi în viață?

O iluminare

Pe șoseaua plină de noroi
autobuzul nostru s-a izbit aseară
de un animal ciudat, un animal
spun specialiștii
cum de mult nu mai trăiește pe planeta noastră

noi, cei o sută de călatori
am coborât iluminați
și-am stat de veghe lângă trupul ud al animalului
până când acesta mirat și obosit de singurătate
și-a dat duhul cu un zvâcnet ușor

atunci am văzut cu toții
că duhul animalului semăna perfect
cu animalul, cu ploaia și cu noroiul
semăna foarte bine cu întinderea câmpului
și mai semăna de-a dreptul izbitor
cu șoferul autobuzului
și cu fiecare dintre noi