Se afișează postările cu eticheta iarna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iarna. Afișați toate postările

marți, 28 octombrie 2014

Iarnă

Mi-e dor să scriu, să scriu scriu ceva, o poveste în mod ideal, proastă, bună, oricum, nu știu despre ce, nu am nici cea mai vagă idee. Nu știu de unde să încep, de asta ține totul.
Am realizat după ultimele nu mai știu câte luni că scrisul e o parte foarte importantă din mine. Știam asta de multă vreme însă uitasem sau nu realizasem în ce măsură poate fi pentru mine scrisul o plăcere, o pasiune, o formă ciudată de terapie. Îmi place să scriu de când mă știu, uneori mai mult, alteori mai puțin, e forma în care mă exprim cel mai bine și nu știu cine aș fi fără putința de a scrie. Am nevoie sa scriu. E una din puținele mele certitudini momentan - am nevoie sa scriu si scriu cu pasiune. Unii ar spune că mă și pricep. Ce o să reușesc să fac din lucrul ăsta nu știu - la cum mă știu, probabil nimic.
Să devin scriitoare mă bat gânduri de foarte multă vreme, de când eram mică. Am considerat însă, întotdeauna, că literatură n-o să pot scrie prea curând sau niciodată, pentru că sunt prea închisă în mine, privesc mai mult înauntru de obicei, nu observ nimic în jur, nu am cine știe ce memorie și nu mă pricep deloc la descrieri, nu am în mine ceea ce mi-ar fi necesar ca să adun din lume cărămizile cu care să pot să construiesc alte lumi și, mai ales, alți oameni. La urma urmei, nu știu dacă o să ma pricep vreodată - dar nu mai contează, scriu, scriu cu pasiune și am nevoie să scriu.
Dar nu am starea necesară pentru vreo poveste în seara asta. Îmi lipsește inspirația, îmi lipsește energia, deschiderea față de mine însămi, tensiunea nervoasă, ritmul. 
Nu mai am chef de mai nimic. M-am săturat și de scris explicații inutile aici.


Sunt plictisită și neinspirată, monșer.


Și totuși, iată în mine ceva.



Birjar, du-mă în prima crâșmă, acolo cântă o artistă de modă veche, are o voce gravă și puternică, îmi vibrează pieptul și trupul tot și mi se face pielea de găină când o aud. "Sunt un golan mizerabil, doamnă" așa m-am prezentat într-o zi după ce am așteptat-o pe alee două ore, mi-a zâmbit timid, și-a așezat mai bine blana pe umeri și a strâns din buzele foarte roșii, date cu un ruj de-o nuanță absurdă. "Cum aș putea să vă cuceresc?" i-am zis. "Nicicum" a spus cu vocea ei gravă și a plecat mai departe, s-a întors însă și mi-a zâmbit. "Sublim", mi-am zis, și am închis ochii încântat, imaginându-mi cum va fi data viitoare când o să o întâlnesc. Sunt un suflet romantic dar parșiv, un personaj de roman sud-american citit astă iarnă, iarna trecută când umblam bezmetic pe străzi încercând să îmi amintesc cum e să fii viu, sa respiri aer rece, să te miști simplu și energic pe străzile pline. Într-o noapte hăladuiam aiurând pe lângă spitalul de nebuni, "ce ironie!", mi-am spus, "ce ironie!", am văzut câțiva oameni purtând pijamale pe sub paltoane, ducând sacoșe cu covrigi, am plecat mai departe. Îmi amintesc și eu un moment în care am locuit în spital câteva zile, în aer pluteau toate necazurile oamenilor, m-au obosit grozav, m-au pus pe gânduri vreme de niște lungi luni apoi. Zăceam pe o parte în timpul nopților și tot ce îmi doream era să nu mai simt nimic, să mă fac ghem și să uit, să mă scufund în salteaua tare, să îmi fie cald, să dorm somnul cel mai lung din întreaga mea existență, să piară din mine toată jalea difuză, pătrunsă prin osmoză în fiecare celulă. Într-o zi am făcut un duș, eram mult prea soios, m-am lăsat pe podea atunci și am început să plâng, curgea apa pe mine și mă simțeam înecat de jale și am plâns așa pret de vreo jumătate de oră, au venit asistentele și au bătut înnebunite în ușă, "domnule, sper că nu ați făcut vreo nebunie acolo, ieșiți odată, vă rog" a strigat una din ele, mai inimioasă. M-am îndurat de ele într-un târziu și am ieșit aproape gol dar semeț, am primit apoi vreme de trei zile calmante, am dormit dus, visând fabulos, vise lungi, flamboaiante, cu firul epic extrem de complicat, în care eram când eu, când altcineva, când eu, când altcineva, văzându-mă pe mine. În cea de-a treia zi am visat că eram un urs într-o pădure, rătăceam în căutare de mâncare, urma să vină iarna și nu aveam adăpost, nu îmi găseam bârlogul. Apoi am visat că eram Harap-Alb, eram Harap-Alb în căutarea unei fecioare negre, trebuia să o găsesc și să o duc în bârlog, acolo urma să dormim întreaga iarnă, la finalul iernii ea devenea alba și eu redeveneam om - căci eram Harap-Alb urs. În a cincea zi mi-au dat drumul acasă și mi-au spus că nu am leac. "Nu ai decât să cauți singur, noi nu știm ce să îți mai facem", așa mi-au zis. Le-am mulțumit și am plecat posomorât, m-am dus acasă, am făcut un duș, am râs. Am plecat prin oraș, în prima cârciuma am întâlnit-o pe ea, cântăreața gravă, am admirat-o de la distanță până în seara aia dintr-o iarnă, când am îndrăznit să îi vorbesc. "Doamnă dragă" am strigat eu și am fugit după ea, "lăsați-mă să vă conduc acasă, știu orașul ca pe propria mea palmă, sunt un clovn rătăcitor, din loc în loc mă opresc și le ofer trecătorilor un număr intreg." S-a uitat înapoi spre mine și și-a încetinit pasul. Nu mi-a spus nimic, așa că am continuat, tot mai febril. "Doamnă, sunt un caraghios, vă rog să îmi permiteți să vă însoțesc, vă asigur că nu sunt periculos, mi s-a spus, am și hârtii doveditoare, cu ștampilă, cu parafă." A tăcut în continuare, m-am simțit încurajat. "Vă rog să mă credeți, vă aștept de foarte multă vreme, mă emoționați, în fiecare zi aproape vin să vă ascult, vocea dumneavoastră gravă și melodiile triste mă fac să vibrez, tot trupul meu, e extraordinar, mă simt viu, mă simt viu și prind energie, merg apoi 8 kilometri până acasă, indiferent de vreme, fredonez câte un vers, mai închid ochii, vă văd atât de clar...vă spun drept, cred că sunt îndrăgostit și habar nu am cum se procedează în asemenea cazuri. Îmi dau seama că nu vă cunosc și totuși, rujul absurd, vocea gravă, ochii prea mari, degetele prea lungi, cântecele. Mă simt onorat, pur și simplu onorat și copleșit, nu știu ce să mai spun. Mă epuizează să vorbesc atât." Am tăcut și am mai mers alături de ea preț de câteva minute. "Aici locuiesc" a zis într-un final. "Sunteți minunată și eu vreau să fiu galant, dați-mi vă rog voie să vă sărut mâinile." Nu mi-a permis, mi-a întors spatele și a urcat treptele puțin grăbită. Mi-am plecat privirea și capul și umerii - așadar, asta a fost. Merg în fiecare seară să o privesc, îmi răscolește sufletul și măruntaiele. Mă privește, măcar fugar, în fiecare seară, cu blândețe. În ultima vreme, în timp ce zac sfârșit la mine în odaie, purtăm dialoguri imaginare, o întreb și cunoaște toate răspunsurile potrivite. La urma urmei nu îmi trebuie nimic mai mult. "Sunt un om singur și obosit, doamnă. Dumneavoastră doar mă mai faceți să mă mai simt viu. Mă plimb iernile prin oraș, respir aerul rece, îmi place să il simt pătrunzându-mi în corp, nu-mi știe nimeni gândurile, nu-mi știe nici leacul, nu-l știu nici eu, aș vrea însă să dorm și să visez vise flamboaiante cu dumneavoastră. Cu bine doamnă, cu bine pentru această noapte." 

duminică, 26 octombrie 2014

Nu am găsit

Mi-e poftă de poezie, de poezii. Caut, caut - și nu găsesc ceva ce să exprime ceva ce să rezoneze cu mine în noaptea asta.
Ceva ce să fie frumos și simplu precum aerul rece de afară și ninsoarea și frunzele și să ascundă ceva tâlcuri în cuvinte puține și puternice.
Nu am găsit.
Nu pot să mă culc din cauza asta.
Dar trebuie. E bine și-așa.
Noapte bună.



miercuri, 15 februarie 2012

Patricia, cu zăpadă

Am facut ieri o foarte scurta plimbare (judecand dupa pofta mea uriasa de plimbari prin zapada) cu Patricia prin Cismigiu. I-am facut si cateva fotografii. Mai jos sunt preferatele mele.
De ce oare nu cunosc eu mai multe persoane ce nu sunt la serviciu in timpul zilei si au timp si chef sa iasa cu mine la plimbari-cu-fotografii? :(






sâmbătă, 5 februarie 2011

Pasteluri de iarnă

Câteva fotografii făcute de Radu în februarie anul trecut în timpul unei plimbări a noastre, cu parazăpezi, pe un viscol grozav, în parcul Tineretului. Nu sunt prelucrate, sunt ne- sau de-focalizate. Îmi amintesc de o carte cu pasteluri ale lui Alecsandri din biblioteca de-acasă de la Suceava.


El doarme acum...







joi, 3 februarie 2011

Prima iarnă

Mă uit la fotografiile făcute pe vremuri de al meu soț (încă mă miră numele ăsta al lui). Le am acum la îndemână pe unele făcute în prima noastră iarnă. El nu prea arată lumii fotografiile lui - dar o să le tot pun eu pe aici, fiindcă-s prea frumoase ca să zacă prin sertare digitale, neprivite. 






joi, 23 decembrie 2010

Alina

Sâmbăta trecută am petrecut o frumoasă oră și jumătate în parc împreună cu Alina, colego-prietena mea de la Ministerul Muncii, cu care împărțeam biroul, glumele și necazurile vieții de funcționar și, de foarte multe ori, rândul la coada de la cantina Ministerului de Interne. Ne-am jucat "de-a ședința foto" și fotografiile de mai jos sunt cele ce mi-au plăcut cel mai mult mie, și pe care le-am și prelucrat oleacă, fiindcă le șade mai bine așa, după gusturile mele.
Până una alta mai studiez și mai visez la o vreme când o sa fiu un fotograf priceput. Și invit iar doritoarele (sau doritorii) de fotografii-portrete să mă caute...am mare nevoie de practică.
Sâmbătă m-am concentrat pe descoperirea colțurilor frumos luminate din parc si pe exploatarea cât mai bună a calităților luminii. Fiindcă citesc în engleză diverse cărți în mintea mea se învârt în momentul în care fac fotografiile termeni precum "soft light, backlight, hairlight, catchlights, open shade, etc." Dar cu "posing"-ul stau prost și mi se pare că sunt cam plate-neinteresante fotografiile mele din punctul ăsta de vedere. Sunt timidă sau așa ceva și nu indrăznesc să dau prea multe indicații oamenilor, să le spun cum să stea iar cu încadrările și cu "unghiurile îndrăznețe" n-am stat niciodată bine. Așa că fac fotografii cuminți si cam plate-monotone-lipsite de creativitate până una alta și caut să mai învăț.
Păcat că nu scriu și românii manuale de fotografie...


marți, 14 decembrie 2010

Cu zăpadă

Tânjesc dupa iarnă și zăpadă, după firesc, după liniște și după scârțâitul zăpezii sub bocanci. Abia aștept să plec din București, abia aștept să plec acasă, la Suceava.




Best Days by =fhrankee on deviantART


winter by ~Trifoto on deviantART


tigress by ~wrona on deviantART


little man by ~FROGone on deviantART


pastel de iarna by ~csaby1 on deviantART


La vitesse possede by *BenoitPaille on deviantART


wINTERNESS 3 by *BenoitPaille on deviantART