Se afișează postările cu eticheta branza de capra. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta branza de capra. Afișați toate postările

vineri, 23 noiembrie 2012

Quiche cu brânză de capră și mentă

...sau "Quiche cu chèvre și mentă".

Toamna asta am mâncat pentru prima dată ceea ce francezii numesc simplu "chèvre" sau "chèvre mi-sec" - o brânză de capră în formă de cilindru, puțin învechită (sau "rafinată"), proces în urmă căruia centrul cilindrului rămâne moale și cremos iar exteriorul se transformă într-o crustă albă. Brânza de soiul ăsta are o aromă intensă de...capră. Am mâncat-o cu miere sau cu dulceață - cele două îndulcesc aroma brânzei, o întregesc si-o fac mult mai plăcută. Asta până am găsit rețeta de mai jos, am încercat-o și ne-am convins că se împacă foarte bine și cu menta. 



























Quiche cu brânză de capră și mentă

Preț: 20-25 de lei
Număr de porții: 4-6

Ingrediente: 
(Pentru aluat) 250 de grame de faină, 125 g unt înmuiat la temperatura camerei, tăiat bucățele; 1 gălbenuș de ou; 1 praf de sare; 50 ml de apă;
(Pentru umplutură) 3 ouă, 200 ml smântână pentru frișcă; 250 g de chèvre (brânză de capră din soiul descris la început); câteva frunze de mentă; sare și piper. 
+ O formă de tartă de 27-28 de cm. 

Mod de preparare:
1. Cerneți făina într-un vas și faceți o gaură în mijlocul ei. Puneți în ea untul și începeți să îl amestecați cu făina, până o incorporați pe toată sau cea mai mare parte a ei. Apoi adăugați gălbenușul, apa și sarea. Frământați aluatul până totul este omogen încorporat.
2. Faceți un bulgăre din aluatul rezultat, înveliți-l în folie de plastic și lăsați-l în frigider cel puțin o oră și jumătate.
3. Întindeți aluatul rece, de la frigider, într-un cerc mare, cu un diametru cu câtiva cm. mai mare decât diametrul tavei. Asezați-l în tavă, tapetând și marginile ei. Faceți, cu furculița, câteva găuri în fundul aluatului. Dați drumul la cuptor si încălziți-l la 180 de grade - treapta 6.
4. Într-un bol, bateți cele trei ouă și smântâna, folosind o furculiță. Tocați câteva frunze de mentă și lăsați deoparte 5-6 frunze pentru decorarea suprafeței quiche-ului. Tăiați 7 felii subțiri de brânză și lăsați-le deoparte, tot pentru decorare. Tăiati restul de brânză în bucățele mici. Încorporați menta tocată și bucățelele de brânză în amestecul de ouă și smântână, adăugați sarea și piperul și amestecați bine.
5. Turnați umplutură în formă, peste aluat. Decorați suprafața  quiche-ului cu rondelele de brânză și frunzele lăsate deoparte. Puneți tava în cuptor și lasați-o acolo vreme de vreo 20 de minute. 
6. Mirosiți, gustați, vă bucurați. :)

În final, câteva cuvinte despre ingrediente. Noi am folosit doar 180 de g de chèvre și-am completat până pe la vreo 200 de g cu un camembert. Ca să nu iasă umplutura prea puțină am adăugat un albuș (soțul gălbenușului din aluat), suplinind cele aproximativ 50 de grame de chèvre lipsă. Am folosit doar 180 de grame pentru că am găsit, la Cora, un pachet de chevre de 180 de g. la 10 lei, asta fiind cea mai avantajoasă și ieftină variantă - cred totuși că s-ar găsi și alte variante la super- și hipermarketurile omniprezente. Menta o aveam congelată (am dat cam 1 leu pe o legătură la Piața Sudului astă vară) - bănuiesc, însă, că se poate folosi foarte bine și menta uscată. 
Cam atât deocamdată. :)