Se afișează postările cu eticheta anotimpuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta anotimpuri. Afișați toate postările

joi, 13 ianuarie 2011

Lumi fictive, lumi reale

Poate singurele lucruri care mă consolează și îmi aduc și o bucurie pentru faptul că de la o vreme am buletin de București sunt următoarele: acum pot primi colete prin poștă și pot comanda tot soiul de lucrușoare - în principal cărți - pentru care să stau apoi la coadă la poștă, ceea ce e un deliciu în sine, nu știu precis de ce, poate din cauză că anticipez plăcerea deschiderii unui pachet; m-am putut înscrie la bibliotecă și acum pot să împrumut diverse romane și-apoi să ma delectez cu ele, scufundându-mă în cine știe ce ficțiuni, lasându-le să se îmbibe în mine până în cine știe ce profunzime. Trăiesc romanele bune precum trăiesc cele mai intense vise și când le termin și trebuie să mă trezesc, să ies din lumea lor, ceva din atmosfera lor rămâne în jurul meu, se infiltrează în lumea exterioară mie prin porii ființei mele și mă plimb astfel câteva ore sau chiar zile printr-un roman sau altul. Cred că întotdeauna prefer un discurs la persoana I singular despre lumi oglindite, unul fictiv mai ales, al unui eu fictiv și despre lumi fictive, inspirate din lumea reală, dacă e cazul, dar filtrate prin subiectivitatea unui om și rearanjate într-o construcție proprie acestuia, unui discurs obiectivo-științifico-realist despre lumea exterioară. Eh, nu știu cum să zic mai bine ce am de zis, nu mai curg cuvintele așa de ușor ca altă dată. Într-un mod foarte complicat încerc să spun ca citesc întotdeauna mult mai ușor și cu plăcere un roman în loc de un studiu, un raport de cercetare, o chestie științifică, în fine. Ceva banal. 
Și azi am terminat și ultimul roman dintr-un grup de trei împrumutate, am ieșit afară, unde e aerul rece și umed și mi-a plăcut, am mers la bibliotecă si-am trecut iar prin bucuria de a căuta prin rafturi alte romane...Ma gândeam zilele trecute citind un roman japonez la modul în care japonezii din cărți - căci cei reali, contemporani, de zi cu zi nu știu cum sunt - par a fi conștienți de ritmurile naturii, de schimbările prin care trece natura zilnic. Cum sunt atenți la vreme, la flori și frunze, la vânt, la ploi, la ninsoare și la câte si mai câte astfel de lucruri...Iar mulți dintre noi suntem tot mai rupți de ritmul naturii și de toate detaliile prezentului care ne înconjoară și nu observam mai nimic. Stăm izolați în diferite tipuri de cutii, nu mai auzim vântul sau păsările, stăm izolați de ploi, de zăpadă. Sau nu le acordăm atenție.  Unii, cei mai deconectați poate, se plictisesc de viața plată și atât de plictisitoare din punct de vedere senzorial și caută să-și delecteze simțurile și să-și îmbogățească lumile cu cine mai știe ce, câte și mai câte. Dar nu e vorba numai de informații de orice tip ce să ne bombardeze simțurile...de ce nu mai suntem oare atenți la trecerea timpului, în ritmurile lui naturale, ciclice? Mi se pare că ne lipsim de o mare bogație de senzații dar mai ales de o mare bogație de conținuturi și semnificații. 
Revenind, nu neg că pentru mine realitatea e foarte greu de suportat uneori. Sunt o ființă apoasă, așa îmi place să explic oamenilor. Dar preferința pentru romane nu e doar o fugă de realitate, e și asta dar e și mai mult de atât. Sunt gânduri pe care o sa le termin în sinea mea, mai încolo, acum nu pot. Poate le mai și scriu.
Mi-a venit zilele astea o idee de roman. Poate cândva o să mă apuc să îl scriu, fiindcă e un roman despre o lume pe care aș vrea să o construiesc și să o reconstruiesc, în același timp, în mine. Și să le-o ofer și altora...
Un vis frumos: mi-ar plăcea să mă pot trezi dis de dimineață, pe la șase poate, să beau un ceai verde sau o cafea și-apoi să ies să mă plimb cu bicicleta la o oră la care străzile sunt mai mult goale și soarele poate abia răsare și le umple de multă-multă lumină, să pedalez așa de fericită cum am mai făcut-o de multe ori, să simt aerul dimineții, de primăvară poate, dar și de iarnă chiar, sau din orice anotimp de fapt, mirosul lui specific, o, de-ar fi mirosul aerului din Suceava!, să mă simt liberă și să mă bucur de lumină.