Se afișează postările cu eticheta alegeri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alegeri. Afișați toate postările

vineri, 8 februarie 2013

Despre părinți și copii

În ultima vreme am gândit niște gânduri ce cred c-ar trebui împărtășite lumii, supuse dezbaterii, etc.
Citesc bloguri, majoritatea bloguri de părinți cu copii mici și foarte mici. Contextul e mai larg de atât dar e de-ajuns să plec de aici.
Sunt în țara asta nenumărate femei care sunt nevoite să se despartă de copiii lor de numai 11-12 luni sau poate mai multe, în cazul cel mai fericit, pentru a se întoarce la munca salariată, la serviciu. Și situația lor și a copiilor lor tare mă mai revoltă. Nu știu de unde să pornesc în a-mi expune ideile.
Eu am crescut cu mama tot timpul acasă. Știu că mama mea a renunțat la multe pentru asta, că și-ar fi dorit să mai muncească și în afara casei. Știu în același timp că prezența ei lângă noi trei, zi de zi, a însemnat enorm de mult pentru noi - nu vreau să fiu lipsită de modestie, dar suntem niște oameni bine crescuți, cu bun simț, bine școliți și bine citiți, foarte bine hraniți, ținem mult să fim împreună și s-avem o relație caldă și apropiată cu oamenii dragi nouă...ținem foarte mult unii la alții, la relațiile bune în familia noastră și la părinții noștri, in special la mama. Cele mai dragi două ființe pentru mine sunt mama și Radu - făra ierarhizare. Pe mama o iubesc de-mi dau lacrimile numai când mă gândesc la asta. Și știu cât de mult, de enorm de mult a muncit mama pentru noi toată viața. Eu respect și prețuiesc foarte mult tot ce-a făcut mama de-a lungul timpului, pentru noi. Mă frustrează însă o lipsă de echilibru în gândire pe care o regăsesc chiar la mama - nu știu din vremea cărei generații de femei a început lucrul ăsta dar s-a împământenit ideea că o femeie care stă acasă și are grijă de casă și de copii nu lucrează, o femeie care nu este salariată, nu e angajata cuiva nu are un serviciu, nu are de lucru, practic. Mama mea, una dintre cele mai harnice persoane pe care le cunosc, consideră că o femeie trebuie musai să fie angajată și mai ales salariată (subliniez) ca să se poată considera realizată, independentă, demnă de stimă de sine. Așa a fost crescută mama, cu ideea asta, și sunt sigură că are o părere proastă despre sine și ce a realizat ea în viața asta tocmai pentru că nu a fost salariata cuiva - chiar dacă a muncit și a făcut atât de multe lucruri bune de-a lungul timpului, chiar dacă e o femeie foarte creativă si inteligentă care-a crescut trei oameni și se pricepe să facă și a făcut o mulțime de lucruri. Știu că e bine si plăcut să ai un venit propriu - dar ma întristează că femeile din generația mamei mele dar și multe altele din generații mai tinere nu au foarte clar în minte cât valorează munca făcută fără plată în bani și nici că poți să fii demnă, împlinită și bine plătită nefiind salariată.

Așadar, nu vreau să spun că toate femeile ar trebui să stea acasă să aibă grijă de copiii lor și de cele ale casei - și atât. Vreau să spun, în primul rând, că ar trebui să depășim, tot mai multe și mai mulți, anumite mentalități nocive. Ceea ce femeile fac acasă și pentru copiii lor este enorm de important și de valoros și nu poate fi cuantificat în bani. Este o muncă enorm de utilă societății. Mamele noastre ar trebui să primească toate medalii, să li se ridice statui.
În al doilea rând, sunt frustrată de rezultatul unei lupte pentru drepturi, pentru libertăți. Ceea ce feminismul a urmărit să obțină pentru femei e bun - mai multă libertate, mai multe drepturi, mai multe opțiuni. În timp însă, opțiunile s-au redus semnificativ. Ceea ce pentru femei putea să insemne libertate și drept de a alege s-a transformat ușor - sau abrupt - în normă, obligație, necesitate. De nevoie, trebuie să te intorci la munca de 8-9-10 ore pe zi chiar dacă bietul tău copil e încă foarte-foarte mic. Pentru stat, dreptul femeilor de munci, de a face orice vor ele, când vor, e o oportunitate pe care o speculează pentru angrenarea lor în mecanismul și visul creșterii economice perpetue, fără limite, așa cum a fost el conturat până acum. Citiți strategiile Uniunii Europene - pentru binele nostru, zice-se, Uniunea e avidă de resurse umane, tot mai multe cât mai multe, care să intre în malaxor, în mecanismul predefinit-prestabilit pentru noi, fără să-și pună prea multe întrebări despre calea pe care o apucă. Economia nu-și și nu-ți permite să nu produci bani vreme de minim 8 ore pe zi. De aceea nu-și și nu-ți permite să îți crești tu, atipic, copiii. Nu e UE chiar bau-bau - caută să promoveze si flexibilizarea muncii - dar mai ales a celei salariate. Independența de salarii și de marele capitalism nu e promovata prea mult, nu există interese pentru asta într-o lume în care puterea politică derivă de regulă din cea economică iar puterea economică a unor companii le permite acestora să depășească și să supună puterea politică a unor state. Eu cred că putem să ne putem întrebări și putem schimba ceva, dacă ne străduim.
În toată viața ta - și a copiilor tăi - apuci să îți petreci toate zilele, tot timpul alături de copilul tău vreme de un an sau doi. Atât. Apoi, doar resturile - câteva ore seara si numărul fix de zile libere la care îți dă dreptul legea si statutul de salariat. Și tații sunt și ei, săracii, de mult absenți, în cea mai mare parte a timpului, din viața copiilor lor. Mă supără nu numai că mamele sunt absente - nici tații nu au o soartă mai bună, chiar de ar dori să mai stea și eu cu familiile lor. Sunt educați că rolul lor major este să muncească pe brânci și să producă bani - nu au altfel de model, nu sunt, majoritatea, invățați să fie prezențe active și calde în familiile lor. Iar femeile nu numai că lucrează în afara casei nu știu câte ore dar mai muncesc pe brânci și odată ajunse acasă. Nu mai spun de veșnicele discuții și lupte pe marginea normelor privind cine ar trebui să facă ce, care ar trebuii să fie rolul femeii și care cel al bărbatului într-o relație și-o familie și-o casă. Și-aici am niște păreri...poate altă dată o să scriu și despre ele.
Iaca: muncești pe brânci departe de casă și copii cea mai mare parte a zilei. Pentru că altfel nu te poți întreține, pentru că altfel nu ai ce le da de mâncare copiilor, pleci la muncă undeva departe în zori, lași copilul în îngrijirea unor străini (dacă nu ai noroc de bunici ieșiti la pensie sau de femei-rude-prietene incă prea tinere pentru a fi angajate) sau a unor instituții, străine și ele. În grija altora, oricum, fie că ești femeie sau bărbat. Nu prea ai alternative. Nu există flexibilitate prea multă, e foarte greu să îți croiești alt tip de drum. Trăiești încercând să jonglezi cu munca, familia și ce dorințe de viață bună mai încap între. Ți se pare - și este, într-o mare măsură - foarte greu să găsești căi alternative, să poți să îți hrănești familia, să ai un acoperiș deasupra capului și, în același timp, să poți să petreci mai mult timp cu aceeași familie, să îți educi tu propriii copii, să îi hrănești bine, cu mâncare făcută de tine, să le împletești o căciulă sau chiar un pulover, să le construiești o casuță de păpuși...și să fii o prezență în viața lor - în loc de o absență.

Ce mi-aș dori, într-un prim rând, ar fi ca femeile să înțeleagă și să prețuiască și munca în casă și pentru familiile lor - și bărbații la fel, musai și bărbații. Într-un al doilea rând, tare mi-aș dori ca libertatea să fie libertate, să existe realmente alegeri, ca tot mai mulți oameni să poată să își permită și un program flexibil, dacă vor, să știe că e ok să caute un asemenea program și că ar putea să reușească să-l și obțină. Cred că oamenii ar trebui să prețuiască și flexibilitatea programului și timpul suplimentar petrecut împreună cu cei dragi lor.

Cred că e vremea să ne băgăm adânc în minte că trebuie să existe și căi alternative, moduri alternative de-ați câștiga existența - poate așa o să le născocim, înmulțim, urmăm tot mai mulți dintre noi.

Cred că e vremea să ne educăm copiii, fetițe și băieți, în ideea că nu doar munca salariată și, de altfel, nu doar munca plătită este valoroasă - și că e plină de sens și de importanță munca și prezența părinților în propria casă și timpul petrecut împreună. Și în ideea că ar trebui să fie liberi să își aleagă drumul și că ar trebui să existe mai multe drumuri.

Și-apoi, musai, e cazul să presăm lumea asta să devină un loc mai liber, un loc în care ai realmente alternative. Nu știu cum - e de văzut. Ma oftică foarte mult îngustimea și micimea gândirii celor ce concep politicile sociale în țara asta. De ce nu i-a venit vreunuia, spre exemplu, ideea simplă de a permite mamei în anul al doilea și al treilea de viață a copilului să se întoarcă la slujbă dar cu un program redus, primind în același timp o sumă mică, o eșalonare a banilor pe care i-ar fi primit în al doilea an de concediu maternal, pentru o perioadă de 2 ani, să zicem??? Măcar până la trei ani să poată să fie alături de copiii lor... Sunt sigură că o muțime de femei s-ar întoarce bucuroase la o slujbă cu jumătate de normă, primind jumătate din salariul lor normal și ajutorul ăla de la stat (plătit tot din banii contribuabililor ca ele, vorba aia), ar plăti impozite și contribuții din care și-ar scoate pârleala și statul și toți ceilalți beneficiari ai diverselor programe de protecție și securitate socială. Copiii ar avea parte de prezența iubitoare si grijulie a măcar unui părinte, pentru mai mult timp, în viața lor. Și asta e doar o idee, o alternativă, ce-ar fi meritat poate să fie luată în considerare.

Știu, sunt sigură că foarte mulți părinți suferă pentru că nu pot petrece mai mult timp împreună cu copiii lor. Și foarte mulți copii, la fel. Mi se pare foarte trist și cred că ar fi cazul să încercăm, fiecare dintre noi, cumva, să schimbăm treaba asta.