Se afișează postările cu eticheta a rosti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta a rosti. Afișați toate postările

miercuri, 9 martie 2011

Plantele, vrabiuțele și undele electromagnetice

Mă mir și mă întreb de ce plantele conțin atât de multe substanțe benefice corpului omenesc. Înțeleg că avem aceleași componente chimice în mare și că suntem în cea mai mare parte carbon. Dar cum de există atâta armonie între om și plante? Cum de sunt plantele adevărate leacuri pentru bolile unui organism așa de complex cum e al nostru? Există atâtea moduri în care putem fi bolnavi și atâtea plante ce nu oferă musai substitute ale substanțelor din organismul nostru ci stimulează organismul în cine știe ce fel să se vindece, să producă el însuși substanțele de care are nevoie sau acționează altfel, în fel și chip... De ce sunt cum sunt și nu altfel? Asta mă miră mai ales: de ce sunt cum sunt și nu altfel, de ce sunt potrivite pentru noi? Că doar nu era obligatoriu într-un univers în care posibilitățile de a combina materia puteau fi foarte vaste, combinațiile si rezultatele puteau fi altele. Dar nu au fost așa. Lumea e populată cu anumite plante cu care avem o legătură tainică. Cu care suntem într-o tainică armonie.

Apoi mă mir și mă întreb ce soi de Dumnezeu ar fi putut pune la cale vrăbiuțele. 

Nu în ultimul rând, citesc o scriere de-a lui Constantin Noica. Printre altele, am citit tocmai despre verbul "a rosti". Despre cum a rosti înseamnă a spune cu voce tare, a emite unde sonore și înseamnă și a rândui, a pune ordine, a scoate lumea din haosul primordial, din ape. Rostirea este corespondentul românesc al logosului creator. Și spune Noica la un moment dat ceva despre undele electromagnetice care sunt un substitut al undelor sonore pentru omul creator. Și iată, mirările și întrebările mele de om neștiutor dar curios și-au găsit o părticiă de răspuns. Întotdeauna m-am mirat cum poate un casetofon să redea muzica înregistrată pe benzile electromagnetice. Sau cum  orice lucru bazat pe unde electromagnetice capătă într-un fel, când are un suport material sau trece printr-un filtru material, expresie în realitate. Brusc, mi-am dat seama că undele electromagnetice sunt și ele niște unde, nu? Sunt ca undele sonore. Iata, puterea undelor este puterea rostirii! Sigur, nimeni nu aude liniile de cod pe care niște prea harnici programatori le scriu undeva, ele însă devin unde electromagnetice și prin rostirea acestora se nasc intregi lumi virtuale. În mintea mea, deși e ciudat și probabil nu tocmai rațional, încape acum ideea că trebuie să existe și o anumită muzicalitate a lumilor ăstora al căror rost este dat de undele electromagnetice. Pentru ca acolo unde exista un rost trebuie să existe și muzică, o anumită legitate matematică a undelor, creatoare de armonie. Muzica, un alt motiv de mirare pentru mine. Si undele electromagnetice. Ce sunt undele electromagnetice? De ce există magnetismul, polaritatea și atracția magnetică? De ce există unde electromagnetice? Ce forță misterioasă mânuim? Până și noi emitem unde electromagnetice. Și creierul nostru are undele lui proprii, alfa, beta, gama...și delta cred. Sau poate altfel numite. 

Probabil tocmai rostirile astea tăcute, neauzite, sunt de cea mai mare importanță. De aceea există isihasmul și isihaștii - cei care caută liniștea.  

Ce lume ciudată, misterioasă, minunată și miraculoasă avem. 


marți, 7 decembrie 2010

De ce

Simt nevoia să justific existența blogului ăstuia.
Zilele astea, într-un context nou și aparte al vieții mele, despre care nu e vremea încă să povestesc, am început să simt din nou nevoia să scriu, să mă exprim cumva. Scrisul mi-e cel mai la îndemână, deși folosesc mai mult sau mai puțin, cu mai multă sau mai puțină îndemânare, și alte mijloace de expresie. Cei ce mă cunosc mai bine știu că mi-e ușor și prefer oricând să mă exprim în scris. Când e vremea să vorbesc simt de cele mai multe ori că nu pot și pace să exprim tot ceea ce gândesc. Încerc să mă exprim și simt imediat că șirul găndurilor se oprește brusc și nu mai am acces la același flux ce cu puține momente înainte era atât de bogat și curgea așa de iute. Prin urmare, reușesc să exprim o vagă amintire despre gândurile de până atunci. Dacă ideea e una mai complexă și eșuez lamentabil în a o exprima mă simt foarte prost apoi. Și ceea ce e mai frustrant și mai frustrant este că îmi doresc mult să comunic, până la acel punct când comunicarea, trecând prin empatie, devine comuniune...și niciodată nu pare că reușesc. 
Și iată atunci de ce m-am apucat să scriu - fiindcă vreau să comunic lumii și ceea ce se pierde în tăceri, fiindcă scrisul e un mod de a rosti tăcerile. Citim și-auzim în gândurile noastre gândurile celui ce-a scris. 
Și-mi place verbul "a rosti". Îmi place legătura lui de rudenie cu verbul "a rostui" sau cu subtantivul "rost". Se păstrează în verbul "a rosti" funcția creatoare și ordonatoare de lume a cuvintelor sau, mai în urmă privind spre sensuri, a Cuvântului. Rostirea tăcerilor în gândurile cititorului vrea să fie astfel un mod de a transmite și recrea o lume personală și e manifestarea aceleiași nevoi de a duce comunicarea mai adânc, mai departe.
Afară de cuvinte, o să mai găsiți aici și imagini, lucruri pe care le-am descoperit și de care m-am bucurat și pe care am vrut să le păstrez, sunete - muzică - și cine mai știe ce, lucruri pe care o să simt nevoia să le împărtășesc lumii.