Se afișează postările cu eticheta Constantin si Elena. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Constantin si Elena. Afișați toate postările

joi, 16 decembrie 2010

Cel mai frumos film

Am fost aseară la o proiecție a celui mai frumos film pe care l-am văzut până acum - Constantin și Elena. Nu e prima dată când l-am văzut - l-am văzut prin iunie la televizor, m-am trezit dis de dimineață ca să văd ultima difuzare a filmului pe canalul cu pricina, entuziasmată foarte fiind de recomandarea făcută de sora mea și de ceea ce am văzut pe site-ul filmului. M-am uitat la el cu sufletul plin de drag și de încântare, cu lacrimi în ochi la sfârșit, complet fermecată de lumea lor si de modul lor de a fi, de a trăi. Ce frumos e că mai sunt pe lume astfel de bunici, astfel de oameni, nu am cuvinte ca să spun câtă frumusețe e în asta. Cum să nu te emoționeze până la lacrimi poeziile și cântecele și munca și sensibilitatea și iubirea și inocența, curăția Elenei? 
Nici nu știu dacă am zâmbit la filmul ăsta atunci, fiind atât de fermecată, deși ei mai și glumesc și sunt ironici într-un mod foarte frumos și reușit. Dar ieri la proiecție oamenii din sală râdeau de parcă ar fi urmărit o comedie. Ceea ce m-a durut mai mult și mai mult și m-a revoltat foarte tare a fost că publicul nu râdea cu ei de cele mai multe ori ci râdea de ei. Nu cred că râdeau de bucurie sau de încântare - mă îndoiesc puternic de asta. Era undeva în stânga mea o domnișoară care avea un râs din-acela afectat și se trezea râzând-sancționând vreun gest din-acela poate naiv de-al lor, atât de curat și de frumos precum sufletele lor de fapt. Un gest aparținând unui alt mod de a fi, foarte străin de ceea ce cunoaștem noi de obicei în lumea în care trăim. Mintea mea refuză să își amintească cele mai multe momente în care oamenii râdeau de ei, nu încape în ea așa ceva. Mi-amintesc totuși vreo două momente în care cei din sală au râs. Primul, cel în care au râs de neștiința celor doi în fața unei cutii de Pepsi. Nu știau cum să o desfacă iar Constantin și-a petrecut într-un final câteva minute citind cu mare atenție ceea ce era scris pe cutie. Când am văzut eu filmul de una singură în sufrageria soră-mii nu mi-a atras cu nimic atenția lucrul ăsta, nu l-am văzut ca și cum ar fi fost ceva nefiresc. Dar ieri, brusc, pentru marea majoritate a celor din sală, curiozitatea lui Constantin în fața unei doze de Pepsi a devenit ridicolă și-a fost sancționată prin râs de public. Omuleții aceia, foarte tineri cei mai multi, nu puteau înțelege de ce ceva atât de firesc în lumea lor pentru alții e străin si poate stârni atâta curiozitate. În minutele alea în care citea eticheta în tăcere și părea că examinează cu mirare cutia aia de tablă,  Constantin  li s-a părut lor că privește "ca vițelul la poarta nouă", fix așa...și-au râs. Apoi imi amintesc cum la sfârșitul filmului, privind imaginea cu Constantin și Elena în ziua nunții lor au râs din nou. Asta nu am putut să o înțeleg...de ce să ti se pară ridicolă imaginea aceea prețioasă pentru ei și nu numai, infățișandu-i la începutul unei vieți atât de lungi și frumoase împreuna, atât de caldă și rodnică? 
M-a cuprins revolta. Mă tot miram și-l întrebam pe Radu ce e cu oamenii ăștia. La sfârșit, regizorul, ce este nepotul lor de altfel, a povestit că au fost și ei la o proiecție la care oamenii au râs de ei însă nu s-au supărat ci s-au bucurat că oamenii s-au simțit bine, fericiți, privindu-i. 
Mi-a dat Radu meu un răspuns până la urmă la intrebarea mult repetată: probabil ca mulți dintre cei care au venit și au văzut filmul ieri s-au uitat la filmul ăsta, cel mai frumos film, cum se uita Constantin la cutia de Pepsi sau, de fapt, cum părea că se uită. 
Din fericire, proiecția de ieri a fost făcută cu prilejul lansării DVD-ului cu filmul acesta, pe care o să-l cumpăr cu mare bucurie cât de curând cu putință. Pentru cei interesați de film, povestea a doi bunici de la țară, frumoasă ca cel mai frumos basm auzit când eram mici de la ai noștri bunici, poate fi găsit de-acum înainte pe DVD-uri pe la Cărturești. Ca să aflați mai multe despre film decât am putut eu zice puteți intra aici.
Sursa

Sursa

Sursa

Sursa