Nu am mai scris aici de vreo 5 luni. M-am gândit destul de des să mai scriu - dar mereu am amânat și amânat și ezitat și renunțat. Încă am rețineri tare mari.
Anul ăsta am decis să-mi fac o listă cu ce-mi doresc pentru mine. Pe 13 ianuarie, într-o zi de sâmbătă, după-masă, pe când eram singură acasă, m-am așezat liniștită și am scris cu un stilou pe un caiet. Dorințele mele, întinse pe vreo două pagini și jumătate, se pot rezuma, aproape toate, așa: să am grijă, în fel și chip, de mine. Să dansez, să am grijă de propriul corp, să mă duc la terapie, să mă plimb, să călătoresc, să merg acasă la părinții mei mai des, să reușesc să mă plătesc pentru ceea ce muncesc, să îmi găsesc proiecte foto personale și să mă ocup de ele, să citesc, să scriu - să scriu aici, să scriu într-un jurnal. Să respir, să mă relaxez, să fiu prezentă. Am subliniat cu stiloul ultimul alineat al listei, e ceea ce-mi doresc mai mult și mai mult - să mă simt vie și să am poftă de viață. Cu astea două lucruri mereu eșuez.
Nu mai știu toată lista acum. E scrisă acolo, e nevoie să o recitesc.
Car caietul cu lista mea în spinare aproape zilnic. Amân și amân să mai scriu în el. Mi-aș fi dorit să scriu în el frânturi de zile, frânturi din mine, să le pun la păstrare. Să opresc ceva din fiecare zi și poate să nu mai am senzația așa de des sau de intens că îmi trece timpul repede și în gol, că nu-l simt și nu-l trăiesc realmente, că se duce mai mult gol în neant, lăsându-mă goală pe dinăuntru și pe mine.
Săptămâna următoare m-am întânit cu profesorul meu. Nu ne mai văzuserăm din octombrie și-atunci nu am vorbit mult, eram la o conferință și n-am avut timp. I-am povestit despre munca mea și câte ceva din dificultățile legate de ea. Mi-a propus, suprinzător, să țin și să public undeva un jurnal, un jurnal cu imagini. Să scriu, mi-a spus, cum mi-a mai spus-o și altă dată, pentru că știu să scriu - și împreună cu imaginile ar ieși ceva interesant. Și, mai ales, mi-a spus să fac asta pentru că mi-ar face bine mie, crede el. Am pus iarăși la cale proiecte împreună, mi-a dat sfaturi pentru un proiect visat de mine. Nu reușesc să pun în cuvinte ce-am simțit, cum am simțit relația mea cu el în cursul întânirii respective. A fost tare bine și mi-a încălzit și umplut cu încredere și recunoștință sufletul întâlnirea asta cu el.
Și scriu. Deocamdată aici. O să mai văd eu.
Azi am dormit 3 ore după ce am ajuns acasă la 8.30 dimineața, după o noapte nedormită. Am dormit până la 11.30 - și-apoi, pe bucățele, poate încă vreo 2 ore, în cursul zilei. Am umblat prin lume, am lucrat. Am îndrăznit să public niște fotografii de-ale mele, le-am publicat însoțite de un comentariu în legătură cu care încă am dubii.
Nu pic de somn nici acum deși sunt ruptă de oboseală de fapt și deși mi-am turnat valeriană în vene, poate-poate. Sunt neliniștită, tensionată, nu reușesc să mă relaxez. Să cad și să dorm. Scriu și pentru că sper că o să mă ajute cumva.
Mă doare spatele și trebuie să mă întind. Poate o să adorm, în sfârșit.
Ape ce cresc
albastru și roz
Un mic balon
în care visez
în care sunt vie și caldă
pulsând
să nu se spargă
să nu se umfle prea mult
blestemăție
poc.
Anul ăsta am decis să-mi fac o listă cu ce-mi doresc pentru mine. Pe 13 ianuarie, într-o zi de sâmbătă, după-masă, pe când eram singură acasă, m-am așezat liniștită și am scris cu un stilou pe un caiet. Dorințele mele, întinse pe vreo două pagini și jumătate, se pot rezuma, aproape toate, așa: să am grijă, în fel și chip, de mine. Să dansez, să am grijă de propriul corp, să mă duc la terapie, să mă plimb, să călătoresc, să merg acasă la părinții mei mai des, să reușesc să mă plătesc pentru ceea ce muncesc, să îmi găsesc proiecte foto personale și să mă ocup de ele, să citesc, să scriu - să scriu aici, să scriu într-un jurnal. Să respir, să mă relaxez, să fiu prezentă. Am subliniat cu stiloul ultimul alineat al listei, e ceea ce-mi doresc mai mult și mai mult - să mă simt vie și să am poftă de viață. Cu astea două lucruri mereu eșuez.
Nu mai știu toată lista acum. E scrisă acolo, e nevoie să o recitesc.
Car caietul cu lista mea în spinare aproape zilnic. Amân și amân să mai scriu în el. Mi-aș fi dorit să scriu în el frânturi de zile, frânturi din mine, să le pun la păstrare. Să opresc ceva din fiecare zi și poate să nu mai am senzația așa de des sau de intens că îmi trece timpul repede și în gol, că nu-l simt și nu-l trăiesc realmente, că se duce mai mult gol în neant, lăsându-mă goală pe dinăuntru și pe mine.
Săptămâna următoare m-am întânit cu profesorul meu. Nu ne mai văzuserăm din octombrie și-atunci nu am vorbit mult, eram la o conferință și n-am avut timp. I-am povestit despre munca mea și câte ceva din dificultățile legate de ea. Mi-a propus, suprinzător, să țin și să public undeva un jurnal, un jurnal cu imagini. Să scriu, mi-a spus, cum mi-a mai spus-o și altă dată, pentru că știu să scriu - și împreună cu imaginile ar ieși ceva interesant. Și, mai ales, mi-a spus să fac asta pentru că mi-ar face bine mie, crede el. Am pus iarăși la cale proiecte împreună, mi-a dat sfaturi pentru un proiect visat de mine. Nu reușesc să pun în cuvinte ce-am simțit, cum am simțit relația mea cu el în cursul întânirii respective. A fost tare bine și mi-a încălzit și umplut cu încredere și recunoștință sufletul întâlnirea asta cu el.
Și scriu. Deocamdată aici. O să mai văd eu.
Azi am dormit 3 ore după ce am ajuns acasă la 8.30 dimineața, după o noapte nedormită. Am dormit până la 11.30 - și-apoi, pe bucățele, poate încă vreo 2 ore, în cursul zilei. Am umblat prin lume, am lucrat. Am îndrăznit să public niște fotografii de-ale mele, le-am publicat însoțite de un comentariu în legătură cu care încă am dubii.
Nu pic de somn nici acum deși sunt ruptă de oboseală de fapt și deși mi-am turnat valeriană în vene, poate-poate. Sunt neliniștită, tensionată, nu reușesc să mă relaxez. Să cad și să dorm. Scriu și pentru că sper că o să mă ajute cumva.
Mă doare spatele și trebuie să mă întind. Poate o să adorm, în sfârșit.
Ape ce cresc
albastru și roz
Un mic balon
în care visez
în care sunt vie și caldă
pulsând
să nu se spargă
să nu se umfle prea mult
blestemăție
poc.
