Marți

O zi grea şi lungă.
Vecinii şi prietenii mei se mută, fără mine, undeva în capatul lumii, în Bucureştii Noi. Şi pisica şi pisoii ei încă nenăscuți. Nici nu pot să cuprind aşa o schimbare.
O să rămân cumva tot mai singură, mă tem. O să mai am camera mea luminoasă vreo 2-3 săptămâni de acum înainte şi-apoi, dacă nu găsesc altceva cel puțin la fel de mare, util şi frumos, o să îmi mut toate lucrurile în apartamentul din Berceni şi-o să sper la vremuri mai bune. O să le aştept. O să le caut...
Nu ştiu.
Amintirile, semnificațiile, tot bagajul emoțional, legăturile, toate... Acum zece zile lucrurile erau bune şi liniştite - acum se destramă.
Încerc să nu iau în tragic totul. Încerc să îmi păstrez speranțele şi energia.
Un lucru mi-am promis şi propus după ce a murit Florin - să scap de episoadele recurente şi mai mult sau mai puțin grave sau clare sau lungi din ceva ce se poate numi, pe şleau, depresie. Combinate cu mai multă sau mai puțină anxietate. Lucrurile păreau să meargă cumva în sensul ăsta, firesc, ajutate puțin, cu ceva eforturi, nu prea mari...şi-acum...acum nu mai ştiu. În principal mă tem.