Molfai biscuiți, unul după altul, în autocar. La început trebuia să fie doar unul. Cu marțipan şi migdale şi unt, făcuți de mama.
Am reuşit să termin, plângând, al doilea roman citit în nu ştiu câte luni.
Primul, de Vişniec, un vis urât, nesfârşit, scris frumos.
Pe ăsta încă nu ştiu cum să-l descriu.
Trec pe lângă câmpuri întinse cu păpuşoi uscat, arături şi oarece plante proaspete, abia răsărite. Nu le cunosc. Puțin mai devreme, un elicopter militar zbura jos, jos de tot, peste un câmp. Ce-o fi căutând, m-am întrebat.
Mama văruieşte prin casă. Seara se uită la telenovele turceşti şi eu nu pot să mă uit împreună cu ea pentru că sunt prea pline de drame, cruzime, tragedii. Mă înfior şi îmi vine să plâng, îmi dau lacrimile. Mă uit puțin şi apoi evit să mai fiu atentă la ele.
Am făcut curățenie prin nişte sertare, m-am scufundat prin lucruri vechi, amintiri. Am aruncat munți de acuarele uscate şi chițibuşuri lipsite de semnificație. Mi-am luat cu mine două jucării mici din plastic şi lanternuţele, întregi sau bucăți, amenințate de mama cu dispariția. Îmi mai lua tata câte una, din când în când. Mi le lua mai ales din tren, când mai mergea la Bucureşti. Le foloseam noaptea, citeam pe sub pături, pe sub plapumi. Sau în baia cea mică, lipsită de geam, uneori. Sau afară, în întunericul zilelor scurte de toamnă, de iarnă. Poate şi de primăvară. Pe una din ele prin subsol.
Un sit arheologic al meu. Săpând prin lumea de acasă regăsesc bucăți vechi din mine şi le leg şi mă simt cumva mai bine, deşi nu-s bucăți tocmai fericite. Mă simt mai aşezată, mai înfiptă în mine şi mai în largul meu.
Casa, mama şi tata, prietenele regăsite, măcar într-o măsură, străzile, vremea. Vremea acasă e răcoroasă.
Şi eu scriu. Eu scriu de multă vreme, de atâta vreme.
Saşenka, Volodenka.
Trece lumina prin perdeaua albastră - albastru cobalt - şi-mi proiecteaza punctulețe de lumină pe mâna stângă şi brățara de piele luată dintre vechituri.
Cred că o să îmi ascund ochii după ochelarii de soare roz, o să îi închid şi o să încerc să dorm până la Adjud.
M-am ghiftuit cu biscuiți şi tot mai am câțiva într-o punguță.
Am reuşit să termin, plângând, al doilea roman citit în nu ştiu câte luni.
Primul, de Vişniec, un vis urât, nesfârşit, scris frumos.
Pe ăsta încă nu ştiu cum să-l descriu.
Trec pe lângă câmpuri întinse cu păpuşoi uscat, arături şi oarece plante proaspete, abia răsărite. Nu le cunosc. Puțin mai devreme, un elicopter militar zbura jos, jos de tot, peste un câmp. Ce-o fi căutând, m-am întrebat.
Mama văruieşte prin casă. Seara se uită la telenovele turceşti şi eu nu pot să mă uit împreună cu ea pentru că sunt prea pline de drame, cruzime, tragedii. Mă înfior şi îmi vine să plâng, îmi dau lacrimile. Mă uit puțin şi apoi evit să mai fiu atentă la ele.
Am făcut curățenie prin nişte sertare, m-am scufundat prin lucruri vechi, amintiri. Am aruncat munți de acuarele uscate şi chițibuşuri lipsite de semnificație. Mi-am luat cu mine două jucării mici din plastic şi lanternuţele, întregi sau bucăți, amenințate de mama cu dispariția. Îmi mai lua tata câte una, din când în când. Mi le lua mai ales din tren, când mai mergea la Bucureşti. Le foloseam noaptea, citeam pe sub pături, pe sub plapumi. Sau în baia cea mică, lipsită de geam, uneori. Sau afară, în întunericul zilelor scurte de toamnă, de iarnă. Poate şi de primăvară. Pe una din ele prin subsol.
Un sit arheologic al meu. Săpând prin lumea de acasă regăsesc bucăți vechi din mine şi le leg şi mă simt cumva mai bine, deşi nu-s bucăți tocmai fericite. Mă simt mai aşezată, mai înfiptă în mine şi mai în largul meu.
Casa, mama şi tata, prietenele regăsite, măcar într-o măsură, străzile, vremea. Vremea acasă e răcoroasă.
Şi eu scriu. Eu scriu de multă vreme, de atâta vreme.
Saşenka, Volodenka.
Trece lumina prin perdeaua albastră - albastru cobalt - şi-mi proiecteaza punctulețe de lumină pe mâna stângă şi brățara de piele luată dintre vechituri.
Cred că o să îmi ascund ochii după ochelarii de soare roz, o să îi închid şi o să încerc să dorm până la Adjud.
M-am ghiftuit cu biscuiți şi tot mai am câțiva într-o punguță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu