Fleacuri

Am fost în târg la ore târzii ale dimineții, nu prea departe de prânz, la vânătoare.

Pe sub soare, printre sute și mii de oameni, încercând să nu mă simt hăituită și dezorientată în vacarmul lor, cu muzică în urechi, la început, refugiată, purtându-mi ochelarii de soare cu rame roz turbat aproape tot timpul. Cu ei pe ochi mă simt mai furișă, mai protejată cumva de privirile altora, mai îndrăzneață în ale mele - și mai abilă în a fura câte-o imagine, din când în când.

Am tot privit, căutat și căutat.
Am văzut, n-am văzut, am găsit, n-am găsit.

O fetiță întinsă, precum păpușile vechi și mari de la picioarele ei, la marginea unui morman de haine, din care rețin doar o fâșie aurie, strălucind în soare, niște voal poate.

Două femei așezate într-un colț, curtate de-un bărbat gălăgios, maieurile, genunchii lor, vocea lui puternică, oglinda, zâmbetele și râsetele lor.

Un bărbat ce poartă un coif mic făcut din hârtie de ziar și stă pe vine învârtind rotițele unui ceas.

Un bărbat alături de o pictură cu un Iisus stând pe o stâncă. Poate că în pictură era și o lună. Bărbatul vorbește și singur, rostește-bolborosește câte-un cuvânt din când în când. Sau poate vorbește cu Iisus. Cine știe, eu nu. Dar între ei e ceva, o paralelă, o legătură. "Domnișoară, dar reproduceri de-astea nu vreți?" Vorbește și cu mine. Nu, zic și zâmbesc, parcă, dau din cap, după ce las din mână câteva fotografii și vederi vechi pe cuvertura vecinului. Îmi mai spune că sunt vechi, bune, reproducerile - dar nu le vreau. Plec.

Bătrânul care vinde sacoșe mari din hipermarketuri și supermarketuri, folosite, sacoșe de soiuri diverse, le ține atârnate pe brațele întinse în lateral, răstignit, îmi spun acum. Mă vede că vreau să îl fotografiez și mâinile îi cad pe lângă corp - mă privește dezarmat și dezarmant în același timp. Renunț să mai declanșez.

Unii mă privesc, mă pândesc, sunt suspectă din cauza aparatului. Îi privesc și eu pe ei, încercând să scap de privirile lor.

Alții neobișuit de prietenoși cu mine.
"Domnișoara, domnișoara" mai aud din când în când, "îmi faceți și mie o poză?", "îi faceți și lui?", "ne faceți și nouă?" - dar întreabă în glumă. Nu vor de fapt. Zâmbesc. Un bărbat mă strigă insistent, îl interesează aparatul meu "îl vindeți, îl vindeți, îl vindeți?" aproape strigă în timp ce eu tot mă mişc, deși îi răspund nu și zâmbesc și dau din cap, nu înțelege din prima, din a doua, "cât ați dat pe el?", îi spun, "l-ați păcălit", zâmbesc și plec mai departe.

Nu-mi mai amintesc.

Doi bărbați în vârstă, cu ochelari cu lentile groase și ochii mari, pe scăunelele lor, discută, se privesc.

O voce de bărbat venind dintr-o portavoce. O femeie o ține în brațe în timp ce stă pe un scaun, sub o umbrelă, sprijinită de un zid, toropită, plictisită. Înregistrarea se tot repetă. Reduceri, totul la reducere, la câțiva lei.

Am uitat atât de multe.

Pe splai privesc și caut obosit. Văd un om dansând între mașinile parcate pe margine. Încă puțin și iese în stradă, mă tem să nu-l lovească maşinile ce trec pe drum. L-aş fotografia dar nu din spate. Merg.
Un bărbat în vârstă, cărunt, în maieu parcă, ma roagă să îi fac o fotografie. Îi fac bucuroasă. Îmi mulțumește, îi mulțumesc și eu.

Merg până spre capăt, mă întorc pe partea cealaltă. Mă opresc și mă uit la câteva discuri. Cumpăr, cuprinsă de un entuziasm, un set de 5 discuri - tangouri celebre, Electrecord. Zece lei toate. Bărbatul îmi spune, arătându-mi un băiețel, "nu mie, lui". Băiețelul ia banii.

Mai merg puțin. Îndrăznesc să întreb un bătrân cu părul alb, cu șapcă și gol până la brâu, dacă mă lasă să îl fotografiez. Îmi pare expresiv, interesant. Mă lasă. Vecinul vrea și el - îl fotografiez stând într-o rână, alături de marfă.

Și apoi vine spre noi dansatorul - îl întreb. Îmi permite - declanșez și declanșez. Pozează. Îmi arată figurile lui de dans. Mi-l amintesc tot mai vag. O vestă strălucitoare, roz-mov, strălucire de paiete. Poate pantloni scurți. Mișcările lui, radioul cu muzică. Mă întreb dacă are peste 40 de ani. Nu am idee câți ani aș putea să îi dau. Din cauza unui ceva din privire mi-l imaginez prin centre de plasament, pe stradă apoi, prin canale, drogat, nevoiaş, nedorit, neiubit, acum dansează și dansează, în nepăsare, cu bucurie, dezertor dintre noi, refugiat, măcar într-o măsură, în lumea lui. Plec și vine după mine. Să facem cunoștință. Alina, îi spun și îmi întind mâna spre a lui. Mi-o prinde și o duce spre buzele lui, o sărută. Apuc să îi observ rănile din palmă. "Paul" zice, se prezintă.
Îi mai fac două fotografii și plec.

Pe stradă un alt bătrân cară un urs de pluș imens și o sacoșă de rafie plină cu rame de tablouri.

Toți oamenii ăștia.
Oamenii întâlniți și cei neîntâlniți, cei găsiți, cei negăsiți, cei văzuți, cei nevăzuți. Fleacuri.
Toate viețile curgând aparte, departe.