- Și, la o adică, de ce te uiți tu așa la mine? mă întrebă ea privind fața de masă, bolul cu alune. De ce te uiți așa la o femeie bătrână? zise zâmbind, cumva neconvingător, ridicând privirea și arătându-și toți dinții.
N-am reușit să spun nimic. Am amuțit. Sunt un pește, sunt un pește, i-am zis în gând, în timp ce buzele mele se mișcau zadarnic. Buze de pește, sorbind, respirând. Am solzi strălucitori și mă unduiesc încolo, încoace, privește lumina prin apă, privește-mă strălucind, uite, uite.
Ne privim drept în ochi acum. Mi-a povestit despre o pisică și o fereastră și un alt nimic, oarecare. Mi-am agățat privirea de a ei și nu i-am mai dat drumul o vreme. O conversație ochi în ochi, gândesc - și ochi în umeri, ochi în obraji și ochi în buze, ochi în nas și ochi în clavicule, ochi în piept în timp ce respiră și ochi în bătăile inimii, imaginate, ochi în spațiul acela dintre gât și umăr, ochi în ochi iarăși. Au urcat în mine, valuri, valuri. O privesc așa, cu nesaț, și îmi vine să plâng - de fericire și de nenorocire în același timp. Simt lacrimile înțepându-mi ochii. Clipesc, îmi feresc privirea puțin, mă adun iarăși și continui. O privesc în timp ce bea. Un pahar de vin, două, trei, nu le mai socotesc. Se scufundă în sine, se scufundă în scaun și în poveștile ei, scurte și tot mai tulburi, neclare. Îi privesc cearcănele și obrajii și toate liniile adâncite ale feței. Tristețe, blândețe, oboseală.
- Tu nu știi nimic despre mine, îmi zice, nu știi unde trăiesc, nu știi unde și nu...acolo nu mai e nimeni, înțelegi, doar umbre, acolo locuiesc eu, înțelegi, printre rămășițe, printre gunoaie, printre mobile sparte, rupte, mâncate de cari - și pe după perdele prăfuite, am o canapea acolo și dorm, dorm, pentru că totul e un vis cu năluci în cămeși albe de noapte, făcând mereu aceleași și aceleași lucruri, repetându-le, să nu le uităm, să nu le uite, înțelegi, să nu le uite...De ce mă privești așa? De ce mă privești așa, Pavlic? Haide, nu plânge. Haide.
Își trece mâna prin păr și-și mușcă o buză. Simt că amețesc și-mi simt capul cuprins, strâns brusc, de durere.
- Haide mai bine să mergem. Tu trebuie să fii cuminte, Pavlic.
N-am reușit să spun nimic. Am amuțit. Sunt un pește, sunt un pește, i-am zis în gând, în timp ce buzele mele se mișcau zadarnic. Buze de pește, sorbind, respirând. Am solzi strălucitori și mă unduiesc încolo, încoace, privește lumina prin apă, privește-mă strălucind, uite, uite.
Ne privim drept în ochi acum. Mi-a povestit despre o pisică și o fereastră și un alt nimic, oarecare. Mi-am agățat privirea de a ei și nu i-am mai dat drumul o vreme. O conversație ochi în ochi, gândesc - și ochi în umeri, ochi în obraji și ochi în buze, ochi în nas și ochi în clavicule, ochi în piept în timp ce respiră și ochi în bătăile inimii, imaginate, ochi în spațiul acela dintre gât și umăr, ochi în ochi iarăși. Au urcat în mine, valuri, valuri. O privesc așa, cu nesaț, și îmi vine să plâng - de fericire și de nenorocire în același timp. Simt lacrimile înțepându-mi ochii. Clipesc, îmi feresc privirea puțin, mă adun iarăși și continui. O privesc în timp ce bea. Un pahar de vin, două, trei, nu le mai socotesc. Se scufundă în sine, se scufundă în scaun și în poveștile ei, scurte și tot mai tulburi, neclare. Îi privesc cearcănele și obrajii și toate liniile adâncite ale feței. Tristețe, blândețe, oboseală.
- Tu nu știi nimic despre mine, îmi zice, nu știi unde trăiesc, nu știi unde și nu...acolo nu mai e nimeni, înțelegi, doar umbre, acolo locuiesc eu, înțelegi, printre rămășițe, printre gunoaie, printre mobile sparte, rupte, mâncate de cari - și pe după perdele prăfuite, am o canapea acolo și dorm, dorm, pentru că totul e un vis cu năluci în cămeși albe de noapte, făcând mereu aceleași și aceleași lucruri, repetându-le, să nu le uităm, să nu le uite, înțelegi, să nu le uite...De ce mă privești așa? De ce mă privești așa, Pavlic? Haide, nu plânge. Haide.
Își trece mâna prin păr și-și mușcă o buză. Simt că amețesc și-mi simt capul cuprins, strâns brusc, de durere.
- Haide mai bine să mergem. Tu trebuie să fii cuminte, Pavlic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu