Neașteptat

Stau singură, la răcoare și un pahar de vin, am mancat în sfârșit și într-un târziu o roșie cu mozzarella și pesto, pofteam la niște pesto de zile întregi - și-apoi o bucățică de cheesecake cu piersici, deshidratată după ce a stat prea mult în frigider.
Trebuie să-mi fac un bagaj mic - mâine dis de dimineață fug la mare, într-o călătorie scurtă, asupra căreia m-am tot gândit și răzgândit și hotărât într-un târziu abia. Mi-e foarte dor de mare de mai multă vreme. Abia aștept să stau pe plajă plină de nisip pe piele și să citesc dintr-un roman de Vișniec - poate o să reușesc să termin măcar o carte de citit, pentru prima dată după nu știu câte luni. Și niște interviuri vreau să citesc. Și abia aștept să mă bălăcesc în apă. Și vreau să mă plimb prin Constanța.

Povestea pe care vreau să o scriu îmi tot dă târcoale, mă solicită din când în când să-i acord atenție și mi se mai arată câte un pic şi mai fac niște pași spre ea și printre părți ale ei. Încep să cred tot mai tare că, de data asta, va trebui să stau să o construiesc într-un fel nou, primind și șlefuind ce primesc, exercitând un soi de control mai puternic, dându-i formă într-un fel mai încet și mai muncit și mai conștient. Poate că asta-i o nouă realitate pe care trebuie să o îmbrățișez și în care e sau o să fie normal să mă situez. Nu știu.
Poate o să iasă o porcărie dacă o scriu - sau probabil. Sper să o fac însă.

Ce ar mai fi de zis?
Sunt destul de calmă și mă simt destul de bine. Mă mir că sunt așa acum.

Cred că mă culc acum și las bagajul sumar pentru zori.

Într-un din zilele săptămânii ăsteia, în timp ce coseam un iepure, am ascultat prelegerea sau conferința asta. O recomand - sper să fie de înțeles și folos cumva și într-o măsură oricărei ființe umane ce mai trece pe aici și are timp să o asculte. Cum sper că mi-e și mie.

Nu mai știu - nu vreau complicat nimic, să ajung acolo, să stau cuminte în mine, pe malul mării, pe nisip și în apă, să citesc, să mă plimb, să pot să mă bucur.