Nenea, nenea, zi-mi și mie o poveste, mă tem că nu am niciuna,
când eram mică și nu numai mergeam cu personalul, și azi ca și as'noapte mă bântuie un compartiment de personal cu banchete maro și lumină portocalie, întunericul de afară, obrazul meu drept lipit de geamul lui, privind când înăuntru, când în întunericul de afară, un drum lung cine știe încotro, drumuri și drumuri, nu știu dacă sunt singură sau cu cineva
mama îmi cumpăra din gară covrigi cu mac atunci când plecam la bunica, un lux nemaipomenit al copilăriei mele, un răsfăț, covrigii luați de mama din gară, erau rotunzi și puțin cauciucați, tari, uneori parcă erau, însă, chiar calzi
nu mai știu
tot simt că mi-o ia inima la fugă și îmi vine să tușesc și nu pot să citesc cărți, stivuite, cărate de colo-colo, în așteptare
spune-mi o poveste
imaginația mea e străină, ochii închiși, cuvintele rare
îmi lipsește ceva, ceva, ceva
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu