Leon, trebuie să şedem aici pe bancă să privim trenurile cum zboară, linii roşii şi albastre şi bucăți de sticlă strălucitoare, ea avea vise grandioase, picioare goale, vinişoare vinete, te-am prins de mijloc atunci şi te-am strâns tare, mă sperie buzele pline, am închis ochii şi am zis, barbară, cranț, a țâşnit sângele, călduț şi sărat, mâinile tale erau pline, ne-am ridicat, uite, bocancii tăi au şireturi din sfoară, de ce porți părul lung şi o pălărie, nouă nu ne plac asemenea zile, cand e aerul fierbinte şi pietrele sfârâie, copacii se sucesc în sine şi băncile sunt pline, noi stăm aşa, pe banchete, pe bancă, femeie, eşti oarbă, oarbă, am întins mâinle atunci şi mi-am luat zborul puțin, taci, ei se uitau uluiți de pe bancă, ce ne facem acum, o să fie pustiu fără tine, nu ştiu, şi am înotat mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu