luni, 30 mai 2016

O întâmplare scurtă

Leon, trebuie să şedem aici pe bancă să privim trenurile cum zboară, linii roşii şi albastre şi bucăți de sticlă strălucitoare, ea avea vise grandioase, picioare goale, vinişoare vinete, te-am prins de mijloc atunci şi te-am strâns tare, mă sperie buzele pline, am închis ochii şi am zis, barbară, cranț, a țâşnit sângele, călduț şi sărat, mâinile tale erau pline, ne-am ridicat, uite, bocancii tăi au şireturi din sfoară, de ce porți părul lung şi o pălărie, nouă nu ne plac asemenea zile, cand e aerul fierbinte şi pietrele sfârâie, copacii se sucesc în sine şi băncile sunt pline, noi stăm aşa, pe banchete, pe bancă, femeie, eşti oarbă, oarbă, am întins mâinle atunci şi mi-am luat zborul puțin, taci, ei se uitau uluiți de pe bancă, ce ne facem acum, o să fie pustiu fără tine, nu ştiu, şi am înotat mai departe.

duminică, 29 mai 2016

Rămăşițe

Aş fi vrut să scriu despre o grădină, despre căpşuni, trandafiri şi caprifoi. Mi-am pierdut energia şi dispoziția.

Nu prea reuşesc să simt bucurie în ultima vreme. Sau, oricum, nimic prea intens în materie.

Mi-aş înfige degetele în lut. Ce sunt eu? Un copac uscățiv, noduros.

Ce am fost, ce mai sunt?
Ce mai rămâne?
Obsesiv.
Mai nimic. 

vineri, 27 mai 2016

Ruptă

Dragă pagină albă,
mi-era dor de tine.

Gură de molfăit, mușcă-ți din buze, picioare goale pe iarba umedă și tei înfloriți.
Orașul e parfumat, ai văzut? Îți vine să-ți întinzi oasele obosite pe pământ, pe sub copaci.
Te întinzi, așa, și-ți pui o carte pe piept și-ți bate inima, badabum, badabum, printre cuvinte derulându-se, deșirându-se, ondulate.
Uite ce, e ora ta de culcare, te întinzi cuminte și îți acoperi umerii, închizi pleoapele și încerci să uiți și să inspiri adânc,
Și ea pleacă mai departe într-o fustă roșie,
o să mă întind pe pământul verde,
o să mă odihnesc împreună cu teii.
În sfârșit.


Pe aici suntem străini prin pustie.
Te rog, spune-mi o poveste.

Ea notează totul în carnețele, consemnează cu rigoare, el vorbește și vorbește, o vestă și o mustață îngălbenită, ea notează cu degetele umede,
vorbitorul acum tremură și tună, nu lăsa capul în piept, domnișoară, privește, acești oameni, vă spun, au existat, acum sunt lipiți pe pereți, iată dovezile,
vă rog să retrageți această mizerie, vă rog să o aruncați pe ferestre, vă rog să notați toate aceste
mascarada s-a terminat
cuvintele
totul este cum este
celălalt bărbat, cu mustăți, continuă relaxat, pasta curge din pix și uneori o mânjește pe degete

sâmbătă, 21 mai 2016

Regină

Regina inadecvării, irealității derivei
Iluziei neadevărului
A făcut ardei umpluți şi ouă roşii
locuiesc într -o căciulă e întuneric acolo
Întuneric albastru
Cad

marți, 17 mai 2016

Nu ştiu

Zile ciudate ne-au găsit, precum în cântec. Şi oamenii sunt străini sau stranii.
Şi
Bulbucire, întortochere, crispare
Mi-e frig

Sărăcie în cuvinte

joi, 12 mai 2016

Fotoșop

M-am îngropat sub multe layere de fotoșop, healing brush, healing brush, dodge, dodge and burn.
Mai am lucruri importante de făcut azi - să citesc niște rânduri de roman, poate niște rânduri din reviste Reader's Digest, ca pe vremuri, în căutare de vești bune,
oameni rătăciți prin Amazon supraviețuind miraculos
căzuți din avioane
luați pe sus de tornade
străpunși de drugi de metal
plutind zece zile pe mare, pe ocean
pierduți în deșert

mi-e tare frică de cutremure mai nou, noaptea când stau în fotoliu mai des

dar oamenii supraviețuiesc miraculos sub layere de fotoșop
healing brush, healing brush, dodge, dodge dar și burn. 

marți, 10 mai 2016

duminică, 8 mai 2016

Scris

Nu știu ce să mai fac, nu am stare pentru nimic altceva afară de scris - iarăși. Am în minte imaginea unui canal dând pe dinafară, apă și mizerii de tot soiul.

Și iar scriu despre scris. Măcar nu e despre somn.

Am fost prin oraș să mă plimb o vreme și să văd diferitele instalații luminoase sau luminate de pe Calea Victoriei, nu m-a încântat mai nimic, am înghețat și m-am întors într-o stare nu cu mult mai bună decât cea în care mă scufundasem când am plecat. Așa că beau o bere și scriu. 

M-am moleşit.

M-am uitat ieri oleacă pe aici și mi-am dat seama, mi-am amintit, că scriu mult și destul de des. Mă uit la titlurile unor postări mai vechi și în suficiente cazuri nu îmi mai amintesc despre ce e vorba în ele, ce-am scris acolo. Trebuie să le recitesc. Sunt aşa de multe şi-atât de legate unui moment. Îl redescopăr recitindu-le. Aproape tot ce scriu e scris cu spontaneitate și editat minimal mai apoi, în unele cazuri - și ține de ce am trăit într-o zi sau o perioadă și de ce mi s-a năzărit pe moment. De multe ori, mai ales de ce mi s-a năzărit pe moment, pornind de la o emoție, dintr-o stare, una adâncită de muzică, sau de la un vag gând, uneori de la un cuvânt sau două. De la haos. Totul e mai mult spontan și e liber. De destul de multe ori sunt uimită că are totuși sens sau sunt suprinsă de sensuri. Ce diferență între scrisul de lucruri cu pretenții academice, migălos și storcător de minte, și scrisul aici sau oriunde, aici mai ales, între chinul de a pune totul în ordine și de a găsi cea mai bună formă de exprimare și scrisul-curgere și scrisul-revărsare din momentele mele de adâncire în mine și din preaplinul stărilor sau gândurilor mele...

În ultima vreme (sau poate întotdeauna) e atât de multă incoerență prin mine și tot mai puțină narațiune cu sens. Și-apoi o silă de constrângeri. Eu aș fi vrut să scriu proză. Maxim să pun niște poezie în proză. N-aș fi vrut să scriu lucruri cu pretenții și aspect de poezii și totuși o fac, mânată de o sete de eliberare și de libertate. Şi o sete de călătorii prin mine. Şi un belșug și o lăcomie de cuvinte şi încercări de meșteșugire. Mă bucur, mocnit, într-un soi de beție exuberantă totuși, de spații aruncate încolo și încoace cu nepăsare, mă bucur de puncte și virgule absente sau prezente și de lipsa de respect pentru diferite reguli, în genere, mă bucur de incoerență, mă bucur să pot să pierd controlul, să mă retrag și să las totul să se scurgă liber, neconstrâns, cu și fără sens. De undeva, le las să vină și vin. Uneori nu vin și le duc dorul. Las cuvintele să apară, să curgă, să plece. Să plece, mai ales. Mi se întâmplă des să îmi pierd cuvintele în conversații, în dialoguri - cuvintele îmi curg însă în vene și de-acolo, prin degete, oriunde, în scris, mai bine, mai rău, către un altul, un alter, singular, plural, real sau imaginar, ce nu e prezent, ce nu spune nimic acolo, atunci, poate niciunde și nicicând. 

Prea multe. Benefic și nociv.

Câte cineva - cred că e câte cineva, totuși - mai citește uneori o postare a mea numită "porcării ieftine". Poate câte cineva mai caută "porcării ieftine" pe google și ajunge la postarea mea. Ce dezamăgire trebuie să fie. Ce-mi amintesc despre noaptea cu pricina e, printre altele, că simțeam că îmi sunt scrierile și cuvintele și năzăririle porcării ieftine, multe - într-o inflație - și ieftine, lipsite de valoare. 

Sunt o parte din mine însă. Așa au ajuns, tot mai mult. Cine-aș mai fi fără cuvintele mele, fără porcăriile mele ieftine? Nu mai știu.

Cum aş putea să trăiesc, să nu mă prăbuşesc, să nu pier roasă în mine, fără să le exprim sau expun undeva, oriunde? Nu prea mai ştiu.
Caut, poate aflu, poate îmi amintesc.
Le las să fie, de foarte multe ori. 


Pic de somn, iarăși. Prea multă coerență azi. Control. 
În sfârșit, e foarte bine, o consolare, o să mă culc și-o să adorm repejor.
Iaca am ajuns și la somn. 




sâmbătă, 7 mai 2016

În buzunare

toane bune azi
ochi
și buzunare pline de cuvinte, sfărmându-se
semințe, crac
spune-ne o melodie, maestre, una durdulie, s-o înșafaci cu mâinile, să ți le umple, să-ți odihnești în ea obrajii umezi
spune-ne una cu miere, de leac, spune-ne una de spurcăciune, una cum n-a mai îmblat
pe cărări bătucite cu pământ negru și pietre și ierburi
vă leat
pe când călăreau flăcaii cale de șapte poște pe când eram
pe când am plecat
pășeam cu mâinile goale am întors buzunarele și le-am scuturat au curs
firmiturile din ele
praf
ce mai rămâne, îmi zici?
peștele înotând pe sub ape, mâinile și ochii căscați pietrele sforile crengile florile
oamenii atârnați
ce oroare
rămân rândurile tale, multe, multe de tot, rămân
rădăcinile

cuvinte sfârâitoare, țâșnind, libere, traiectorii curbe, ascendente, spații goale, incidente, paf!

pe aici suntem liberi, pe aici suntem netoți, cine mai știe toate cuvintele, pierdute prin buzunare, cine mai știe, racordat, un cablu mufat
buze întredeschise, mișcându-se
crac crac

spinarea strivită pe scaun în fața unui ecran o mică împlinire pe ziua de azi
portocaliul pielii tale
spune-mi, spune-mi, nuferii înmuguriți sunt ortaci, sunetele sunt măiestre, muzica e
un cuvânt, un interval, numere
organ

întinde-mi mâinile
caută-mă în buzunare, vâră-le
pline și goale
fâlfâinde, tremurătoare

haide, citește o carte
azi 

vineri, 6 mai 2016

Nesaț

Nesaț - am îndesat și îndesat, mâncare și vin, cu nesaț, încercând să satur corpul meu mare, înfometat.
Am vorbit mult prea mult.
Nu mai am prea multe de zis, ascult muzică stereo și sunt un copac mai mult uscat sub soare, un corp hămesit, hain, o gaură în carne, căscată, mare, rece și lipsită de sens.
O să pierim, am zis, de melancolie, o să pierim încet de melancolie în zile ploioase ce mie de altfel îmi plac, plutind cu membrele rășchirate prin bălți, cu ochii dați peste cap, o să ne picure roua-n ochi, o să picăm în dimineți când nu ne-am mai da jos din pat, o să ne aplecăm, noi, uite-așa, apăsați pe spinări de ape
scrie și tu ceva mai altfel, te rog
scriu, scriu, degete pe butoane
mă tem că nu mai e nimic de vorbit că nu mai e nimic
uite ce, nu e nimic
pune potcoave cailor și gonește
căpcăunii mușcă din carnea nemiloasă în care am îndesat și am îndesat
praf
îneacă-te
am obosit
să dorm în continuare
gata
atât.

joi, 5 mai 2016

Alandală

mi-e dor de un loc din Italia, o casă şi nişte oameni, mi-e aşa de somn şi
Drum bun
Un cântec
picură pe pervaz şi mă doare o mână
Alina, pune virgulele şi punctele corespunzător, literele mari
Oceane şi câte un val
Am pierdut, am pierdut
Trenul
Valizele
totul
Gara din Dorneşti şi faianța de pe jos
bunica, sunt bucuroasă de copaci şi de flori şi rebize, de sobă, de prăjituri şi de halatul mamei şi somnul de prânz
Că stau pe fotoliu şi mă doare o mână, atât
Cã am cuvintele libere şi punctuație obligatorie mai deloc şi
Înalt, trecură nişte picioare şi am zis
Adorm
Aşa îți trebuie
Nu mai pot
Mi-e prea somn
Mi-e cam rău
Nu mai pot