Gina

Am poftă să citesc o carte doar în principiu, de fapt nu am realmente deloc, aș sparge semințe și mi-aș vârî degete și unghii în piele, aș bea niște lapte și cred că o să o fac, vreau să scriu și scriu, ce rău dar ce bine, prolific, mirific, am stat vreo două ore cel puțin cu ochii pe viețile unora și altora făcute publice, am bucățele tocate de oameni în minte, în mine, mai ales femei și fete de toate categoriile, bucăți de piele, lumini și umbre, mâini, buze și sprâncene, păr și haine, peisaje, copaci și mâncare, flori, câini și pisici, fuste și picioare, fese și coapse, cești, alei, iubiți, mame, cornee și iriși, cărți, ziduri, citate, conserve în imagini, foarte dichisite de unii și alții. Tocănițe, tocănițe.

Prin lume umblă nenumărate ființe tinere cu telefoane, cu pulpe subțirele și șolduri late, cu clavicule foarte evidente, umeri fini și degete subțiri, buze și gene și sprâncene conturate, păr lung și unghii lungi, ființe mai frumoase și mai feminine după toate standardele decât am fost și o să fiu eu vreodată, dichisite și îngrijite, bine, eu mă mai mir, le mai invidiez, nu musai pentru frumusețe în sine, deși și pentru asta, evident, desigur, cât pentru adecvare în genere și pentru începuturi adecvate și promițătoare, libertate și prospețime. Ființe mai adecvate.
Așa se face, vezi. Așa se face.

Nu mai știu, mă duc să îmi iau laptele.

Bucățele de tineri și invidie. Adecvare și libertate și prospețime.

Și toate poveștile pe care le au de zis. Toate viețile trăite și încă netrăite.


Mă dor ochii.

Aici sunt eu, Gina, ființă bio-psiho-socială cu sângerări lunare și vise de fericire, unghii la picioare și fotografii, bucățele risipite, carnețele, pixuri, ore, mașini si tramvaie, priviri și ochelari de soare
mă gândesc la reviste și îngeri
la sex, iubire și istoria românilor.