Ședeam azi pe o bancă, așteptând. Minute, zeci de minute, o oră. Puțin mai în față, într-un cotlon de bloc, o volbură, vie, rotindu-se și rotindu-se, mai mică, mai mare, schimbându-și forma. Prinse în ea, frunze mișcându-se iute, semănând cu niște aripi mici de păsări. Mi-a fost puțin spaimă de ea. Dacă erau iele acolo? Mi se părea posibil totuși. Am stat și am tot privit-o.
Am gândit tot felul de gânduri - și altele.
Am citit. Serghei Dovlatov, savuros. Însoțit de muzică, ca o salată și o chiftea împreună cu o vodcă și cu Grișa Kuzin în "Cosmos".
M-am legănat în ritmul muzicii.
Am privit oameni. Oameni m-au privit pe mine, cu glugă neagră pe cap și pantaloni turcoaz, stând turcește sau cam răscrăcănată pe bancă, alături de geantă, geacă, telefon și carte. O țin minte doar pe o duduie sau o doamnă cu rotunjimi admirate în mișcare, purtând o rochie întunecată, ușurică și înflorată, vopsită blondă, apoi ciorapi negri și botine, salutând pe o alta pupând-o pe obraz. Și un domnișor căruia îi pot revedea doar o ureche și poate nasul, părul întunecat tuns scurt, mersul puțin târât, puțin împiedicat, adus de spate, chinuit, o geacă maro de pânză poate, un trup căznit de lucruri neștiute.
*
A venit și la mine să mă întrebe. Mă uitam la buzele ei cum se mișcă, mari și roz.
- Fato, i-am zis, teribil, carnea ta e gunoi, iubirea ta o artă.
Se apropiase de fața mea atât de mult încât mă temeam că o să-mi miroasă respirația neplăcută. Carii, șaormă, alcool și tutun. Mi-a zâmbit și mi-a suflat niște fum peste buze și nări, s-a întors și s-a cărat de-acolo, puțin mai departe, cu pași încrucișați emfatic, bălăngănindu-se puțin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu