Aştept să se mai răcească un ceai de cimbrişor cu propolis.
Îl beau încet acum. E încă fierbinte.
Toata lumea s-a culcat şi mă uit la bradul mare şi foarte colorat, cu beculețele lui pâlpâind. Fac asta din copilărie, în fiecare an, în nopțile de sfârşit de decembrie. Stau şi mă uit la brad.
De nişte ani mi-am dat seama că bradul de acasă, cu mulțimea lui de globuri şi de beculețe şi de tot soiul de alte decorațiuni e un univers plin de frumusețe, de culoare, luminos, strălucitor, prietenos şi cald. Oricum ar fi zilele astea, momentele petrecute noaptea cu bradul îmi fac lumea mult mai bună şi dragă - măcar cât stau şi îl privesc.
Aproape am terminat de băut din cana cea mare de ceai.
E aproape rece ceaiul acum.
Cimbrişorul mamei, cumpărat de la o femeie din piață, dă cu totul alt gust ceaiului - e aşa de diferit față de cel cules de mine de pe munte, de la Lucina. Sper să îmi fie de ajutor totuşi.
Pâlpâie becurile din instalații. Trebuie să le sting îndată.
Aş vrea să stau mai mult prin casă zilele astea.
Mi-aş dori însă şi o plimbare prin ger. Să simt aerul înghețat în nări şi pe obraji.
Poate zăpadă scârțâind în timp ce păşesc - doar sunetul ăsta, dincolo linişte.
Am oprit instalația. Mă duc să mă culc. Noapte bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu