joi, 31 decembrie 2015

Mâine anul

Cum se face oare că simt azi mai mult ca-n alte zile că de mâine chiar se înnoieşte timpul?
O nouă zi, un nou an.
Chiar o fi nou fiecare an?
De ce nu oi fi simțit şi ieri sau alaltăieri că de azi ceva se înnoieşte, o ia de la capăt cu forțe proaspete, posibilități şi oportunități proaspete?
Încă puțină iarnă, apoi o nouă primăvară, o nouă vară, o nouă toamnă, o nouă iarnă.
Toate trec, unice. Toate trec şi se repetă, cu un suflu nou, misterios încă.
Ca-n fiecare an, ceva arhaic se trezeşte în mine. Aştept cu emoție un timp înnoit. Nu-mi plac schimbările mie - pe asta o aştept cu speranțe, însă, şi cu nişte energie, adunată firmitură cu firmitură.

Aş vrea să-mi treacă timpul mai încet şi să fie mai plin.

Celor ce citiți, de mai citiți - să vă fie anul nou şi mai bun.

miercuri, 30 decembrie 2015

Înainte de culcare

Aştept să se mai răcească un ceai de cimbrişor cu propolis.
Îl beau încet acum. E încă fierbinte.
Toata lumea s-a culcat şi mă uit la bradul mare şi foarte colorat, cu beculețele lui pâlpâind. Fac asta din copilărie, în fiecare an, în nopțile de sfârşit de decembrie. Stau şi mă uit la brad.
De nişte ani mi-am dat seama că bradul de acasă, cu mulțimea lui de globuri şi de beculețe şi de tot soiul de alte decorațiuni e un univers plin de frumusețe, de culoare, luminos, strălucitor, prietenos şi cald. Oricum ar fi zilele astea, momentele petrecute noaptea cu bradul îmi fac lumea mult mai bună şi dragă - măcar cât stau şi îl privesc. 

Aproape am terminat de băut din cana cea mare de ceai. 
E aproape rece ceaiul acum.
Cimbrişorul mamei, cumpărat de la o femeie din piață, dă cu totul alt gust ceaiului - e aşa de diferit față de cel cules de mine de pe munte, de la Lucina. Sper să îmi fie de ajutor totuşi.

Pâlpâie becurile din instalații. Trebuie să le sting îndată. 
Aş vrea să stau mai mult prin casă zilele astea. 
Mi-aş dori însă şi o plimbare prin ger. Să simt aerul înghețat în nări şi pe obraji.
Poate zăpadă scârțâind în timp ce păşesc - doar sunetul ăsta, dincolo linişte. 

Am oprit instalația. Mă duc să mă culc. Noapte bună.

marți, 15 decembrie 2015

Pârlit

nepăsare și o iarnă ca o toamnă nesfârșită
tovarășe, însă, tovarășe, de ce te agiți atât?
proptește-ți bocancul în zid, unghiile în carne.

luni, 14 decembrie 2015

Cu de toate

Mi-am pus căștile și-am dat drumul la muzică,

you're lost little girl, 

you're lost little girl,

cântecul ăsta îmi amintește de o după-amiază târzie în care așteptam autobuzul în centru privind oamenii, ascultându-l iarăși și iarăși, îmi amintesc mai bine doar un bărbat în vârstă cu un bagaj mare, puțin agitat în așteptarea autobuzului, privind în zare, poate nici nu e o amintire de atunci, un bărbat cu o expresie blândă, plăcută, o căciulă de astrahan și nu mai știu
nu mai știu
niște femei la o oarece distanță de mine, iată oameni și oameni, aparte, departe, iată aerul dintre noi și necunoscutul si mașinile aglomerate, multe, multe, și farurile, nimic ieșit din comun, mi s-a descărcat și închis telefonul până la urmă.
Am gătit pui cu de toate, de toate, îți spun, mi-am scos aproape toate condimentele din sertar, pungi multe, le-am sortat și le-am grupat cu ceva iritare, mi le risipise cineva înainte. Voiam să gătesc o rețetă indiană din cărțile mele și nimic nu mă mulțumea pe deplin. N-aveam ceapă galbenă, aveam ceapă roșie, n-aveam lapte de cocos, n-aveam nu mai știu ce sau nu îmi plăceau condimentele, aș fi vrut mai multe, aș fi vrut altele, nu, ăsta e prea sec și ăsta e nu știu cum, dar, uite, o să pun ce am, tot ce știu eu și tot ce vreau, am poftă de experimente, doar le-am mai combinat de atâtea ori, așa că am pus de toate:
ceapă roșie tocată
semințe de muștar negru, schinduf, turmeric, frunze de curry, fulgi de chili, puțin chimion, puțin fenicul, scorțișoară, anason, nucșoară, ceva mai mult ghimbir și puțin cardamon și usturoi și le-am perpelit oleacă împreună cum știu că se face și am pus și  puiul
tăiat cuburi
și apoi două cutii de roșii pasate și puțin zahăr pentru că erau foarte acide-acre roșiile și am pus capacul și le-am lăsat să fiarbă împreună
și-am fiert și orez și s-a prins de fundul oalei - nu mă pricep să fierb orez.
Și eram îndoită, nu știam cum o să iasă, am stat și-am băut sirop de muguri de brad cu lămâie și apă rece și-am spart semințe și-am citit din următoarea carte și m-am împotmolit în fraze scrise într-un stil ce-mi părea așa greoi și-am spart și-am spart semințe și-am băut din cană
am tot gustat puiul cu de toate, a ieșit chiar bun, măi să fie, aș tot gusta din el, o să mă duc la bucătărie să mai gust și să-mi torn niște lapte într-o ceașcă iarăși.
Mi-am amintit de Paris, un oraș ce nu-mi place pentru francezii simandicoși, îmi place mai puțin pentru clădirile mărețe și mai mult pentru imigranții lui și cartierele sărace, pentru sărăcie, pentru indieni, chinezi, japonezi și magrebieni de tot soiul și cine mai știe, români și țigani și toate națiile, dramul de neliniște cu care umbli în jurul gării și pentru mizerie și turiști și toți cei ce stau în nopțile de vară pe malul Senei și mănâncă și beau vin și se uită la vapoare, magazinele cu mirodenii și fructe și legume exotice și restaurantele imigranților și coafoarele și magazinele cu săpunuri și librăriile islamice, clădirile cu odăi minuscule, invariabil, toți cei ce cântă, dansează, fac baloane, dansează cu flăcările, sunt acrobați pe role pentru un public, străzile mici noaptea și ferestrele luminate,  

barul cu pian


și nu mai știu acum.

Să trăiești precum cel ce scrie, în Paris, să ai acolo prieteni, cunoștințe, întâmplări
zile în diferite anotimpuri
nopți pe străzi și în camere și în baruri și pantofi și țigări și picioare de dame continuate cu trupuri, sudori și râsete și o față buhăită și cearcăne și mațe goale și umflate, o cameră minusculă cu o fereastră mare, poate cu vedere spre o curte interioară - sau poate spre bulevard. Foame, patimi. Să cumperi pâine acolo și noaptea să iei metroul sau un taxi. Sau nu, să mergi pe jos și să-ți fie frig. O cucoană să fie roșcată și cu buze rujate, foarte roșii. Nimic mai mult aici.
Să stai si să scrii despre toate, copaci, nori, oameni, străzi și cugetări minore și majore, lumea decadent-plină de poezie, pofte, fapte, fapte, imagini, un amalgam flamboaiant-fantastic, greoi.
Aici însă, neputință. Slabă imaginație.
S-a oprit muzica și nu i-am mai dat drumul, Mă duc să mai gust din mâncare, să-mi torn niște lapte într-o ceașcă.
Am început să aud iarăși ceasul. 

duminică, 13 decembrie 2015

Târziu

Am terminat de citit un roman şi beau o ceaşcă de lapte sperând să mi se facă somn.
Despre ce să scriu?
Aud ceasul bătând, îmi aminteşte de bucătăria-dormitor a bunicilor, de bucătăria părinților în care e un ceas ticăitor acum, de ceasul galben rusesc pe care-l țineau pe vremuri în dormitor. Îmi miros mâinile a cremă cu pelin şi gândesc tot felul de gânduri.
Se-aude apa în calorifer. Se-aude ceasul.
Trei fix.
Mă doare un picior. Mă doare spatele.
Se aud maşini. O răsuflare, din când în când.
Nu vreau să scriu despre nimic semnificativ. Interesant. Nimic.
Nişte cuvinte slabe, goale, atât.
În baie sunt rufe ude, atârnate pe calorifer. O bluză vişinie, un halat galben.
Mi-am luat 6 romane de la bibliotecă şi mai am de citit 4. M-am uitat la ele cu desfătare, mi le-am reamintit, le-am aşezat pe masă.
Se-aud ceasul, caloriferul, răsuflarea. Nimic. Mă dor umerii, spatele, stau rău. O să îmi scot lentilele, o să mă lungesc şi adorm. 

vineri, 11 decembrie 2015

Sunt aici

Nişte prosoape colorate în baie, înainte să îmi scot lentilele de contact. Sunt aici. Mă enervează propria piele şi mă întreb cum e aerul şi cum e cerul afară. Aş mai fi zăbovit. E aproape 3 fix. 

Un exces

Un exces.
Timp gol, trecând pe nesimțite.
Oamenii, zice, muncesc pentru pâini şi nume, nopți, zile, bucătării şi excursii la mare şi toate acele, toate."
Mă scufund în ficțiune.

luni, 7 decembrie 2015

Puțin

Am tăiat două felii groase de pâine cu cuțitul cel mare, am umplut tocătorul de firmituri. Mi-am turnat niște lapte în ceașca mea roșie. M-am așezat pe scaun. Am mușcat dintr-o felie, am băut puțin lapte. Stătea în fața mea, cu privirea ațintită în farurie, fixată asupra unei felii de pâine cu unt. I-am privit pleoapele, liniile nasului, firele mustății, buzele. Roșul lor, pielea aspră ici-colo, uscată.
Mi-am amintit pantofii mei în timp ce pășeam pe caldarâm, griul, zgomotul lor. Cheile căutate în geantă, găsite, reci, într-un cotlon. Câteva frunze pe jos și-o sirenă în depărtare.
Lumina chioară aprinsă în hol, cuierul cu oglindă, șubred. Linoleumul albăstrui.
Mi-am amintit linia spatelui lui, curbată deasupra mesei, liniile urechilor, ochii aplecați asupra foii, obrajii și colțul gurii, stiloul, degetele lui lungi și totuși pline - și tușul albastru uscându-se pe hârtie.
Încetineala mișcărilor lui, textura puloverului negru, mirosul îmbibat în fibrele lui, parfumul și căldura degetelor lui.
A ridicat privirea.
- Vrei niște unt?
- Puțin.

vineri, 4 decembrie 2015

Mă opresc

Aș scrie.
Cuvintele mi se opresc în pleoape, pleoapele închise, se topesc în întuneric, lovite de bariere, se întorc frânte din drum, pe o cărare pietruită.