joi, 5 noiembrie 2015

Calabalâc

Dus în spinare
Zmee de hârtie, o înregistrare.
Îmi place albumul ăsta, nu îl știam, nu aveam habar, e despre oameni mergând pe biciclete pe cărări de pădure pe când strălucește soarele puternic prin frunze, soiul ăla de zile
Soiul ăla, precis
Uite, știm cu toții că nu poți mai mult, că nu scrii tu așa cum trebuie, că nu, noi nu te mai finanțăm, poți să continui însă -
poți să adormi
am părul spălat cu săpun făcut cu mâinile mele și totul nu e, e aproape
și e scurt și ondulat
viața nu e despre nimic
despre tot
păsare, nepăsare, pasăre, mingi rostogolite la vale, biciclete, băieți cu tatuaje și căciuli
în dungi
în parcuri beton
Vino la mine, întinde-te cu nepăsare, cu somn, imaginează-ți, totul e un vis din ultimele nopți în care impiegații schimbă liniile și băile din tren au hârtie igienică roz
roz
și roțile lor tâgâdâm,
tâgâdâm
printre brazi
uite ce, oamenii sunt mii și mii și bicicletele lor nu mai merg prin păduri
nu le mai fâlfâie pletele în vânt
s-au dus
o cădere, sprijin, durere
un os
o cămașă cu pătrățele și niște ochi
o adolescentă într-un parc, niște ploi
o casetă, o înregistrare
apleacă-te
sub apăsare
ochi și tăcere
Aici, pe jos, pe podeaua imaginară, întinde-te și închide ochii, imaginează-ți, amintește-ți, totul e un vis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu