luni, 5 octombrie 2015

Melopee

Sprijinită de zid, o bucată de orice, de orice, genunchiul meu diform și umerii mei lați și cine mai știe ce, obrajii umflați, ochii inegali, sânii asemeni, brațele aspre. 
Am un ochi mai mic și unul sălbatic, părul decolorat și un rezervor plin cu lacrimi, alandala, alandala, m-am așezat pe un scaun și uite, peretele e albastru, muzica e înceată și vine de departe, omul e negru și își cântă, își cântă mai departe,
ascultă, Leonoro, muzica se aude mai departe
bărcile se leagănă
și undeva, la o parte, cineva se scarpină pe picioare.
Pălăriile sunt negre și negri ochelarii, pe aici nu mai trece nimeni, printre zidurile albastre, și muzica e departe.
Uite, ți-am adus un ceainic, a stat pe sobă peste noapte, uite, ți-am adus perdelele, trage-le, trage-le, să nu se vadă nimic, să nu se vadă mirosurile plutind, plutind când deschizi ușile,
când cobori treptele.
Spații, spații puse ici și colo,
Leonoro, de ce sunt vazele sparte?
Spală-te. Du-te în baie și spală-te, viața va fi nouă și mirosul departe, departe, pierdut, pierdut, du-te și spală-te. 
Clementin, băiatul cu cârlionți și o găleată cu apă spală podelele, pe măsuță zace o foaie - și noi ce facem?
Pe stradă zace un om și o femeie are un palton și cizme cu tocuri, spatele strâmb așteaptă o scrisoare ce nu o să mai vină
ca și toate
toate
Mai departe - uite, păcatele, păcatele,
de asta se strică și strâmbă toate, de asta Leonoro auzi un cântec și spatele
pune mâna și vezi.
Curg apele
Pe stiloul ăsta am plătit bani buni, te rog să fii fată bună și Clementin, Clementin, nu lăsa podelele pătate
Pe tarabă merele toate stăteau așa, strâmbe, roșii, dumnealui avea nasul prea mare și eu trebuia să închid ochii și să întind aripile
Uite așa, rotită într-un picior, căzând pe podele,
Leonoro, strânge-mi tu aripile,
Clementin, vezi că pe poliță e niște sare.  
O cucoană mare într-un halat și mai și, cu sânii înțepători, înainte
O plecăciune
În cadă curg apele albe.
Ia te uită aici, se clatină bărcile, am picioarele mari și groase și Leonoro, astăzi, astăzi mă tem,
închide ferestrele, trage perdelele, lasă podelele, lasă aerul, mirosurile, lasă ușile și lasă scările și, Clementin, tu du-te
în grădină și cântă-mi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu