În noaptea asta îmi vine să scriu altceva, mai altfel. Nu mi-am mai dat de mult cu părerea pe aici despre un subiect sau altul.
De ce oare trăim pe-o lume în care un om ce să stea să-și bată realmente capul cu tine e un lucru așa de rar? De ce oare oamenii ăștia sunt în mod obișnuit femei și de ce asemenea femei sunt tot mai rare chiar și printre femei?
Oamenii ăia. Soiul care te primesc, te văd realmente, te ascultă, nu te judecă, stau și se gândesc la problemele tale, le întorc pe toate părțile și caută să le înțeleagă, stau și caută soluții împreună cu tine, se gândesc la ale tale și dup-aia, îți oferă o vorbă sau o sută, oricâte sunt necesare, o îmbrățișare, mâncare, un pahar cu apă și orice ai mai avea nevoie ca să fii bine, mai bine. Oameni odihnă, oameni sprijin.
Reconsider. Poate că asemenea oameni sunt o raritate doar în viața mea. Poate fiecare om are în viața lui doar câteva asemenea persoane. Poate unii au mulți, unii niciunul. Habar nu am. Eu nu prea am mulți asemenea oameni. Mă întreb de ce - ori nu am găsit eu mai mulți, ori n-or fi niciunde, ori nu m-am apropiat eu mai mult de destui. Aș tinde să dau vina pe trăsăturile de personalitate ale celor implicați - ale mele inclusiv, desigur. Pe lipsurile lor diverse. Le-aș găsi scuze, răni, dificultăți pe care nu au știut să le depășească singuri. Oamenii, îmi spun, nu sunt învățați să fie astfel. Cresc și trăiesc suflați de viscole în toate părțile, purtați, loviți, inconștienți, lipsit de control. Oamenii nu au modele. Nu știu, nu știu cum, îmi spun. Lumea, în mic și în mare, nu-i făcută ca să nască asemenea oameni. Îmi amintesc însă că oamenii sunt și leneși - nici nu vor să învețe. Aș tinde apoi să îmi explic lipsa lor din viața mea printr-o lipsă de sentimente mai mari și mai adânci, prin superficialitatea și precaritatea relațiilor mele diverse.
Reconsider. De fapt, aș spune acum, nici măcar nu există asemenea oameni, oameni definiți oricând de asemenea calități, comportamente, nu-i unul ce să fie așa din creștet până în picioare, din hăuri până la piele, zi sau noapte. Nu. Există interacțiuni și relații între oameni, spații în care apar și dispar lumini, artificii în zile de sărbătoare, dramuri de bunătate și de căldură într-o mare de nepăsare, în întuneric.
Dacă Dumnezeul-iubire al creștinilor și al altor credinciși nu există, aș spune că l-au născocit cel mai probabil niște oameni sătuli de atâta întuneric., înfometați năucitor de iubire.
De ce oare trăim pe-o lume în care un om ce să stea să-și bată realmente capul cu tine e un lucru așa de rar? De ce oare oamenii ăștia sunt în mod obișnuit femei și de ce asemenea femei sunt tot mai rare chiar și printre femei?
Oamenii ăia. Soiul care te primesc, te văd realmente, te ascultă, nu te judecă, stau și se gândesc la problemele tale, le întorc pe toate părțile și caută să le înțeleagă, stau și caută soluții împreună cu tine, se gândesc la ale tale și dup-aia, îți oferă o vorbă sau o sută, oricâte sunt necesare, o îmbrățișare, mâncare, un pahar cu apă și orice ai mai avea nevoie ca să fii bine, mai bine. Oameni odihnă, oameni sprijin.
Reconsider. Poate că asemenea oameni sunt o raritate doar în viața mea. Poate fiecare om are în viața lui doar câteva asemenea persoane. Poate unii au mulți, unii niciunul. Habar nu am. Eu nu prea am mulți asemenea oameni. Mă întreb de ce - ori nu am găsit eu mai mulți, ori n-or fi niciunde, ori nu m-am apropiat eu mai mult de destui. Aș tinde să dau vina pe trăsăturile de personalitate ale celor implicați - ale mele inclusiv, desigur. Pe lipsurile lor diverse. Le-aș găsi scuze, răni, dificultăți pe care nu au știut să le depășească singuri. Oamenii, îmi spun, nu sunt învățați să fie astfel. Cresc și trăiesc suflați de viscole în toate părțile, purtați, loviți, inconștienți, lipsit de control. Oamenii nu au modele. Nu știu, nu știu cum, îmi spun. Lumea, în mic și în mare, nu-i făcută ca să nască asemenea oameni. Îmi amintesc însă că oamenii sunt și leneși - nici nu vor să învețe. Aș tinde apoi să îmi explic lipsa lor din viața mea printr-o lipsă de sentimente mai mari și mai adânci, prin superficialitatea și precaritatea relațiilor mele diverse.
Reconsider. De fapt, aș spune acum, nici măcar nu există asemenea oameni, oameni definiți oricând de asemenea calități, comportamente, nu-i unul ce să fie așa din creștet până în picioare, din hăuri până la piele, zi sau noapte. Nu. Există interacțiuni și relații între oameni, spații în care apar și dispar lumini, artificii în zile de sărbătoare, dramuri de bunătate și de căldură într-o mare de nepăsare, în întuneric.
Dacă Dumnezeul-iubire al creștinilor și al altor credinciși nu există, aș spune că l-au născocit cel mai probabil niște oameni sătuli de atâta întuneric., înfometați năucitor de iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu